Collective
Ștefan Radu Crețu: Artistul contemporan este un fel de explorator al legăturilor invizibile dintre lumi diferite
Incluziune reală sau doar storytelling? Cum se vede cultura organizațională din România și impactul ei pe termen lung în retenție, inovație și competitivitate
Katharina Ludwig: Sunt o scriitoare neurodivergentă și cu dizabilitate, așa că liniștea, pentru mine, nu există, nici în minte, nici în corp. Am învățat să lucrez cu acel tumult interior, uneori împotriva lui
Luiza Vasiliu: Scrisul e puternic, dar nu învie oameni și nici nu-i însănătoșește. Uneori îmi vine să mă scuz că sunt și eu doar o jurnalistă
Doru Toma: O poveste bine spusă nu doar că poate vindeca, ci are puterea să îți transmită ce poți face, îți dă curajul și speranța pe care nu le aveai înainte să o asculți
Ethics of Joy: Alegerea de a rămâne deschiși, curioși și empatici într-o lume care ne împinge tot mai mult spre cinism și detașare
Călin Țopa: Am dorit să arăt că, indiferent de barierele culturale sau lingvistice, oamenii trăiesc și simt la fel
Saint Machine: În loc să ne uităm în noi, tot prin externalizare căutăm salvarea, doar că acum, în locul zeilor, am pus algoritmii. E tot o formă de cedare a puterii, în speranța că cineva sau ceva știe mai bine
Lori Bertisan Pop: Ce spunem prin Oamenii Dreptății este că nu trebuie să fii „cineva” cunoscut de societate ca să ai o voce
Pastila Roz: Viața în bulă cred că prezintă destule oportunități pentru satiră. E de ajuns și dacă ești mai la marginea ei, că vezi unde se poate sparge
Deidré Matthee: Experiența mea ca imigrantă se simte adeseori ca o continuă și mereu amânată de sosire: am sosit, dar chiar am sosit? Și unde sunt acum?
Carla Schoppel: În spatele acestui copy-paste manual, există mereu o lume care se destramă și una care începe
Adistu: Limitările pot fi foarte creative. Am mapat palate, castele, centre culturale, lăcașe de cult, sihăstrii, copaci, o autocaravană, o barcă, o căruță, domuri și multe alte structuri
Razvan Pascu: În lumea asta supraexpusă și conectată, cred că light art are un rol aproape terapeutic pentru suflet, pentru psihic
Dima Potapov: Realitatea e dureroasă; am crescut copil post-sovietic și am văzut multe. Pentru mine, arta e un mod de a nu acumula totul în interior, de a exprima ce nu pot spune altfel
Bryna Pomp: Cea mai mare provocare pe care o văd în fața artiștilor de azi este găsirea propriei identități autentice, în timp ce continuă să aspire la a crea lucrări vandabile
Mihai Mincan: Fiecare film are subiectul și stilul lui, dar dacă nu crezi că te reprezintă, nu ți-a spus ceva despre tine, nu ai reușit să vorbești prin el, toate sunt inutile
Denis Nanciu: A arăta fragilitatea printr-un material solid înseamnă să îți asumi emoția, curajul și vulnerabilitatea ca parte a umanității noastre
Radu Restivan: Am simțit că experiența mea poate fi transformată într-un mesaj universal, care să-i inspire pe oameni să-și pună întrebarea „sunt ok cu drumul pe care merg?"
Mirela Tănase: Angajații vor să se simtă incluși și respectați, iar organizațiile încep să înțeleagă că diversitatea aduce valoare reală, nu doar capital de imagine
Maria Balabaș: Interacțiunile cu copiii mi-au arătat multitudinea de lumi muzicale în care existăm, lumi care doar accidental ajung să se intersecteze
Rareș Andrici: Am încercat să mă inspir din cultura șmecherilor și a băieților care vor să facă bani repede - un vocabular simplu cu înjurături în loc de virgule și prescurtări leneșe, dar concise
Alex Bălă: A fi muzician independent în România anului 2025 amestecă partea de tehnologie, deadline-uri și colaborări cu ingrediente ca imprevizibilitate cronică și un precariat care se adâncește
Maria Năstase: La început au fost jucăriile și după a venit joaca. Primele jucării le-am cumpărat pentru că mi se păreau ciudate, urâte și ieftine, un obiect bun de decorat camera
Laurențiu Bănescu: Dacă o dăm în bară pe repede înainte cu o mentalitate de „betoane și civilizare”, o să le fie greu mai târziu copiilor noștri să le mai spargă și să dezgroape comorile
Ioana Nicoară: Comunitatea e mai mult decât grupul de prieteni - comunitatea e un spațiu de grijă, de toleranță, de ajutor, de conflict sănătos, de discuție
Laurențiu Rusescu: Sper că, măcar puțin, vom schimba felul în care îi vedem pe cei pe care, de multe ori, preferăm să-i ignorăm
Nicio pastilă magică. Există încă în societate frici ascunse despre propriile percepții și suntem suficient de încăpățânați să nu le schimbăm
6 fotografi români în Kenya. Spunem „Ce frumos, uite ce multe specii sunt în expoziția asta!”, dar trebuie să înțelegem că la noi e responsabilitatea ca această diversitate să rămână
"Relația cu natura nu se transmite prin teorie, ci se construiește pas cu pas, prin gesturi simple, prin libertatea de a pune întrebări și de a explora fără presiune"
Cinty Ionescu: Ne interesează să lărgim cercul dialogului, să ducem discuția despre vise, crize, limite și posibilități în afara sălilor de teatru
Paweł Rutkowski & Andreea Andrei: Publicul din România are nevoie de artă care pune întrebări incomode și aduce corpul în prim-plan ca formă de rezistență



























