Collective
Alex Mirutziu: "Extravaganza" apare tocmai din această forță a lucrurilor aparent fragile — un sat, o casă albastră, o pasăre, o grădină — de a depăși propria lor condiție
Daniel Necula: Odată ce începi să postezi în spațiul public, trebuie să conștientizezi faptul că asta vine la pachet și cu o anumită responsabilitate
Matei Truța: Dacă ne dorim schimbări care să facă lumea un loc mai bun nu avem cum să nu ne adresăm tinerelor generații
Cătălina Ceaușescu: Oboseala vine în timp poate, când ceri mai mult de la tine și vrei să ajungi mai repede la următoarea etapă uitând că reziliența este aproape totul în meseria aceasta
Oana Dragomir: Există tendința de a cataloga arta făcută de femei ca fiind „emoțională” sau „confesională”, în timp ce aceleași teme abordate de bărbați sunt văzute ca „universale”
Alexa Niculae: O problemă urgentă ar fi conștientizarea faptului că muzica creată și urcată pe net trebuie și protejată
Gabriel Costan: Îmi doresc proiecte frumoase, surprinzătoare, provocatoare, atât în teatru cât și în film!
Adelin Ilie: Cea mai frumoasă amintire legată de teatru e, de fapt, suma tuturor dăților în care am vrut să renunț. Și de fiecare dată am rămas
Adrian Lepădatu: Îmi doresc să joc roluri care să mă provoace, să mă dezvolte și să îmi depășesc limitele, roluri care să semene cu mine cât mai puțin
Diana Iordache: Bijuteria m-a făcut să văd frumusețea ca pe ceva viu, care se transformă odată cu noi
Seda Mimaroğlu: Sensul nu călătorește intact - absoarbe lucruri pe parcurs, iar schimbările acelea ajung adesea să devină chiar lucrarea
Aural Eye: Evoluția este și o utopie și o distopie, concomitent, depinde cum și din ce unghi o privești
Raluca Popa: E greu să trăiești în altă țară. Dar dificultatea asta vine cu un sentiment de libertate, de detașare, de a renunța la tot
Ștefan Radu Crețu: Artistul contemporan este un fel de explorator al legăturilor invizibile dintre lumi diferite
Incluziune reală sau doar storytelling? Cum se vede cultura organizațională din România și impactul ei pe termen lung în retenție, inovație și competitivitate
Katharina Ludwig: Sunt o scriitoare neurodivergentă și cu dizabilitate, așa că liniștea, pentru mine, nu există, nici în minte, nici în corp. Am învățat să lucrez cu acel tumult interior, uneori împotriva lui
Luiza Vasiliu: Scrisul e puternic, dar nu învie oameni și nici nu-i însănătoșește. Uneori îmi vine să mă scuz că sunt și eu doar o jurnalistă
Doru Toma: O poveste bine spusă nu doar că poate vindeca, ci are puterea să îți transmită ce poți face, îți dă curajul și speranța pe care nu le aveai înainte să o asculți
Ethics of Joy: Alegerea de a rămâne deschiși, curioși și empatici într-o lume care ne împinge tot mai mult spre cinism și detașare
Călin Țopa: Am dorit să arăt că, indiferent de barierele culturale sau lingvistice, oamenii trăiesc și simt la fel
Saint Machine: În loc să ne uităm în noi, tot prin externalizare căutăm salvarea, doar că acum, în locul zeilor, am pus algoritmii. E tot o formă de cedare a puterii, în speranța că cineva sau ceva știe mai bine
Lori Bertisan Pop: Ce spunem prin Oamenii Dreptății este că nu trebuie să fii „cineva” cunoscut de societate ca să ai o voce
Pastila Roz: Viața în bulă cred că prezintă destule oportunități pentru satiră. E de ajuns și dacă ești mai la marginea ei, că vezi unde se poate sparge
Deidré Matthee: Experiența mea ca imigrantă se simte adeseori ca o continuă și mereu amânată de sosire: am sosit, dar chiar am sosit? Și unde sunt acum?
Carla Schoppel: În spatele acestui copy-paste manual, există mereu o lume care se destramă și una care începe
Adistu: Limitările pot fi foarte creative. Am mapat palate, castele, centre culturale, lăcașe de cult, sihăstrii, copaci, o autocaravană, o barcă, o căruță, domuri și multe alte structuri
Razvan Pascu: În lumea asta supraexpusă și conectată, cred că light art are un rol aproape terapeutic pentru suflet, pentru psihic
Dima Potapov: Realitatea e dureroasă; am crescut copil post-sovietic și am văzut multe. Pentru mine, arta e un mod de a nu acumula totul în interior, de a exprima ce nu pot spune altfel
Bryna Pomp: Cea mai mare provocare pe care o văd în fața artiștilor de azi este găsirea propriei identități autentice, în timp ce continuă să aspire la a crea lucrări vandabile
Mihai Mincan: Fiecare film are subiectul și stilul lui, dar dacă nu crezi că te reprezintă, nu ți-a spus ceva despre tine, nu ai reușit să vorbești prin el, toate sunt inutile
Denis Nanciu: A arăta fragilitatea printr-un material solid înseamnă să îți asumi emoția, curajul și vulnerabilitatea ca parte a umanității noastre
Radu Restivan: Am simțit că experiența mea poate fi transformată într-un mesaj universal, care să-i inspire pe oameni să-și pună întrebarea „sunt ok cu drumul pe care merg?"



























