Gradina Zoologica

Dupa cum bine stim regele animalelor e leul... dar asta e in jungla.

Am aflat de curand ca la gradina zoologica e concurs... e concurs chiar pe fostul loc al ursului. Fratele lui mai mic ursuletul, fiind din familie si mai tanar, aspira la functie, dar fiind totusi un loc bine imprejmuit unde mai multe animale trebuie sa convietuiasca mai apar si alti pretendenti la titlu. De exemplu primul este cimpanzeul, animal bine intentionat si cu simtul umorului, apoi vine-un lup batran care urla la luna de cate ori are ocazia dar nimeni nu-l asculta, ba unii zic chiar ca ar fi luat-o razna. Mai la urma avem si-un caine ciobanesc care sincer nu stiu ce cauta aici caci treaba lui e sa alerge oile de rasa in sus si in jos pana se fac frumoase si le poate vinde. De umplutura cateva gaini cotcodacesc pe langa... dar dupa cum stim fiecare pasare pe limba ei piere... 
In gradina e stupoare! E confuzie, agitatie si discutii si dezbateri... animalele nu mai inteleg nimic... cineva trebuie sa le ajute sa aleaga...

Cu promovarea candidatilor se ocupa mai multe carduri de gaste ce alearga neobosite de dimineata si pana seara. Totul trebuie sa fie brici, totul trebuie sa sclipeasca, mesajele trebuie sa fie clare, scrisorile zboara si telefoanele incing reteaua deja suprasolicitata. Porumbeii calatori distribuie afise si bilete menite sa lamureasca pe toti si pe toate care e cel mai bun.

In gradina e in continuare galagie... unele animale s-au hotarat, unele nu inteleg nimic. 
Eu fac parte din acele animale care nu mai inteleg nimic. Sunt o gasca tanara dar de data asta nu lucrez cu celelelte caci cardul nostru se ocupa cu promovarea morcovilor si a altor produse de larg consum. Sincer nici nu imi doresc sa fi fost cu ele... au o misiune dificila... o misiune imposibila ce se reflecta din pacate in mesajele ce nu ne-au convins pe noi, restul dobitoacelor, de nimic. Parca totul s-a facut in graba si pe fuga... fara studii, fara pregatiri si fara munca prea multa.

Sa luam pentru inceput mesajele ursuletului implicat in ale conducerii si inainte caci il ajuta pe urs. El ne enumera realizarile lui din acea perioada, numai ca acestea se bat cap in cap cu realitatea si toata lumea stie. In acelasi timp ne constata starea jalnica in care ne zbatem, dar noi ne intrebam de ce tocmai el care a fost acolo sus si pana acum enumera aceste greseli ca si cum ar fi ale altora. Cu siguranta gastele trebuiau sa vada toate aceste probleme inainte sa il laude in felul asta, poate gaseau alta cale caci la inceput frumos ii ghidara imaginea catre familie. Nu imi dau seama de ce nu au pastrat aceasta linie.

Urmatorul pe lista se afla cimpanzeul. Fain caracter, de caricatura zau asa... pitigoiul Catavencu cu siguranta ar fi fost mandru. Ce sa vezi... gastele o zbarcira si de data asta. Desi o campanie neconventionala care atrage atentia efectul se pierde repede datorita caracteristicilor mai degraba asemanatoare unei campanii la insecticide. Imaginea creata e originala si ne amuza teribil, dar se potriveste ea oare unui candidat ce vrea sa controleze toate animalele si sa ne reprezinte si in alte gradini zoologice? Cu siguranta ca nu, zic eu.

Lupul isi aranjeaza ochelarii si urla in continuare la luna refuzand cu incapatanare sa-si schimbe si parul ciufulit si naravul. Cu toate astea, animal citit si intelept, poseda o carisma deosebita prin stilul extremist unanim adoptat. Animalele satule pana in varful capului de iarba uscata vor colti si urlete sperand astfel ca lucrurile se vor schimba. Gastele au fost ocupate cu afise si bannere dar ele au avut un mesaj atat de memorabil incat nu mai tin minte nici macar cum arata.

Despre ciobanesc nici nu prea mai am ce sa zic, gastele l-au pus sa jure si amarnic au gresit. Juramantul nu-i al lui si dureros pret a platit. Cat despre afise... ce sa zic... zappciu... na... c'am racit.

In gradina e debandada mare.
In concluzie mesajele nu ne-au lamurit si am ramas cu ochii'n soare.

P.S. Tot ce stiu e ca o caprioara dulce, dar cam proasta incearca sa-si parcheze masina si o loveste ca toanta. Am aflat de la gaste ca si ea voteaza asa ca acum ma duc sa votez si eu, doar nu o sa ma las pe copita ei. Na... colegul meu si-a prins paharul de cafea in cd-rom... oare voteaza si el?

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Sectiune



Related