Improvizatia nu este doar improvizatie. Am ajuns la concluzia aceasta plina de miez privind, desigur, la un show de improvizatie. Discutia cu Bogdan Untila, membru al echipei Recul, mi-a confirmat banuiala de profan: ca sa fii bun la improvizatie, trebuie sa-ti exersezi spontaneitatea, sa te cunosti, sa-ti stii calitatile scenice.
Bine, Recul nu este doar despre improv. Recul este un ”spatiu cu de-ale artei: teatru, improvizatie, literatura, muzica". Iar numele nu este nici el ceea ce pare. Vine de la "remediu cultural".
In filmuletul de mai jos apare figura unui politician de frunte al tarii. Nu va faceti griji, nu ne-am dilit, nu facem politica sau, mai rau, campanie electorala. Omul apare acolo pentru ca ii plac jucariile sau ceva, iar cei de la Recul l-au adaugat pentru ca...merita. Dati play ca sa intelegeti mai bine cum e cu teatrul, cu improvizatia, cu Fiarele.
Recul a aparut din convingerea ca, prin intermediul culturii, o comunitate poate accesa resurse, imateriale si inepuizabile, de bunastare mentala si sufleteasca. Ecosistemul cultural in care urma sa vanam si sa fim vanati era (si inca este) suficient de aerisit incat sa avem loc cu totii.























