[Open Call] ȘI festival anunță juriul ediției a V-a. A mai rămas doar o lună de înscrieri la apelul dedicat tinerilor creatori de teatru și film

[Open Call] ȘI festival anunță juriul ediției a V-a. A mai rămas doar o lună de înscrieri la apelul dedicat tinerilor creatori de teatru și film

Până pe 15 mai, artiștii aflați la debut își pot înscrie spectacolele și scurtmetrajele la apelul lansat de ȘI festival. Află cine face parte din juriul secțiunii competiționale, dar și ce pregătesc organizatorii pentru ediția din 2025. 

ȘI teatru. ȘI film. ȘI autentic.

Ultimele patru ediții au consacrat ȘI festival ca platformă activă de promovare a debutului artistic în cinematografie și artele spectacolului. Misiunea continuă și în 2025, prin apelul deja tradițional adresat noii generații de creatori.

Selecția din acest an pune în prim-plan caracterul autentic al lucrărilor. Sunt căutate demersuri artistice generate de nevoi reale de expresie, care reflectă preocupările și modul tinerilor artiști de a înțelege prezentul. Dincolo de forma aleasă, contează claritatea, sinceritatea și perspectiva personală asupra lumii de azi.

 

Până pe 15 mai, apelul este deschis studenților și absolvenților din ultimii patru ani, invitați să-și înscrie spectacolele și scurtmetrajele realizate în mediul universitar sau independent. 

ȘI juriu.

Anul acesta, jurizarea unică a competiției de teatru și film revine unor creatori cu viziuni și trasee complementare: Rodica Lazăr, Cătălin Saizescu și Ștefan Lupu

Rodica Lazăr este actriță a Teatrului Bulandra încă de la terminarea facultății. În ultimii 25 de ani, a jucat în peste 50 de producții de teatru, film și televiziune. În 2020 a câștigat Premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru rolul Magda din La Gomera (r. Corneliu Porumboiu). 

Cătălin Saizescu este regizor, producător și scenarist, cu o experiență de peste 27 de ani în industria europeană de film. Creația sa a fost recunoscută internațional, lungmetraje ca Milionari de weekend (2004) și Scurtcircuit (2017) obținând premii la Festivalul de Film de la Dakar și Festivalul de Film de la Shanghai. 

Ștefan Lupu este coregraf, actor, regizor și lector universitar. Prin activitatea sa profesională și pedagogică a contribuit major la inovarea limbajelor performative din teatrul și dansul contemporan românesc. În prezent, este directorul Teatrului Mic și curatorul principal al HazarDance Festival. 

ȘI ediție aniversară

Desfășurată la 2 Mai, între 19 și 26 iulie 2025, ediția curentă marchează 5 ani de existență a ȘI festival și promite să ofere peste 70 de evenimente cu intrare liberă, o nouă secțiune și multe… petreceri!

„Obiceiul este ca edițiile aniversare să aibă loc la intervale mai lungi de timp, de pildă, o dată la un deceniu. Însă faptul că ȘI festival, un proiect început online și independent, s-a dezvoltat într-un ritm accelerat în ciuda contextului cultural deloc propice reprezintă o reușită imensă, iar noi considerăm că merită celebrată. Pregătiți-vă, așadar, pentru 8 zile de sărbătoare continuă la malul mării în compania uneia dintre cele mai speciale comunități festivaliere din România.” - Edda Coza, director de viziune și comunicare 

Fii ȘI donator 

Festivalul poate fi susținut printr-o donație online.

ȘI festival este un proiect realizat de Asociația Culturală Șerban Ionescu, în coproducție cu Teatrul de Stat Constanța și co-finanțat de Ministerul Culturii și Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția AFCN. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele acestuia pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related