Delia Cîrstea se numără printre artiștii care au reprezentat România în proiectul Artist on the go, prin care mai mulți artiști vizuali au fost invitați să realizeze proiecte în țări europene. Pe lângă cea realizată în orașul Pilsen, Delia menționează printre lucrările ei importante și intervenția artistică din Ploiești, în anul 2024, în cadrul evenimentului Artown sau lucrarea Urban Jungle realizată în 2024 în cadrul proiectului Romanian Street Art Project.
"Lucrarea „Fake looks real. Real feels fake.” a fost gândită din două perspective complementare – figurativă și abstractă. Partea abstractă îi aparține lui Roper, iar componenta figurativă îmi revine mie și are rolul de a introduce privitorul direct în temă: fenomenul consumului excesiv de fake news", spune Delia.
























