Începe Festivalul Scrisorilor, ediția a VI-a. „Autobiografic” își așteaptă spectatorii

Începe Festivalul Scrisorilor, ediția a VI-a. „Autobiografic” își așteaptă spectatorii

Între 10 septembrie și 10 noiembrie, Asociația Hearth / Casa Kerim își așteaptă spectatorii cu a VI-a ediție a Festivalului Scrisorilor.

Deschis publicului de toate vârstele și gratuit, Festivalul Scrisorilor 2026 celebrează tema Autobiografic și folosește, precum în edițiile precedente, jurnale, scrisori și mărturii ca materiale vii pentru evenimentele din program – expoziții, spectacole, dialoguri, ateliere și multe altele.

 

Povești care merită auzite

„Toate poveștile din ediția asta au existat înainte să ajungă la noi – într-un sertar, într-un jurnal, într-o cutie cu scrisori din Italia. Noi nu facem decât să le dăm o scenă. Ce mă surprinde, an de an, e cât de mulți oameni vin la festival convinși că viața lor nu e destul de interesantă ca să fie povestită – și cât de repede se răzgândesc după ce ascultă pe altcineva.”, Natalia Cebanu, director artistic al Festivalului Scrisorilor.

Evenimentele se desfășoară în diverse locații, după calendarul de mai jos:

  • 10 septembrie, 19:00 | MNȚRplusCinci – expoziție de artă vizuală și tur ghidat; curator Ilina Schileru | Strada Monetăriei nr. 3
  • 28 septembrie, 19:00 | Deschiderea festivalului – instalație scenografică „Silvia Kerim 95 ani” + întâlnire cu apropiații scriitoarei; creator Diana Miroșu | Asociația Hearth
  • 1 și 2 octombrie, 19:00 | „Vasile” – spectacol autobiografic; după texte de Vlad Pânzaru și Vasile Ungureanu; dramatizarea Alex Tocilescu, regia Monica Stoica, distribuția Vlad Pânzaru și Tamara Găgeatu | Asociația Hearth
  • 6 octombrie, 19:00 | „Vasile” – spectacol autobiografic | Teatrul Mic
  • 11 octombrie, 19:00 | „Misterioasele note performativ-autobiografice ale unui heteronim: G. A. Fotino” – conferință-spectacol; filosoful Sebastian Grama, muzicianul Maxim Belciug și actrița Elina Grama | Asociația Hearth
  • 13 octombrie, 19:00 | „Îți scriu dintr-un timp care nu te mai găsește” – dialog imaginar prin scrisorile a 4 generații; regizoarea Cristina Iliescu și actrița Iulia Verdeș | Asociația Hearth
  • 15 octombrie, 19:00 | București-Genova și retur: 1860-2026 – eveniment artistic (dialog, expoziție de scrisori și proiecție de fotografii din descendența româno-italienească a unei familii); jurnalista Ioana Penescu | Asociația Hearth
  • 17 octombrie, 19:00 | „Voci tinere. Texte proprii” – lectură cu texte mentorate de regizorul Eugen Jebeleanu; coordonatori Eugen Jebelanu și Natalia Cebanu | Asociația Hearth
  • 31 octombrie, 19:00 | „Cronica vieților noastre” – serată de scrisori din corespondența Ion Ghica, Regina Maria, I.L. Caragiale, Hortensia Papadat Bengescu ș.a.; coordonatori Marius Chivu și Genevieve Fieraru |
  • 6 și 7 noiembrie, 19:00 | „Acum, și cu lime!” – spectacol autobiografic despre presiunea de a fi mereu creativ în publicitate; text și regie Octav Gheorghe, cu Florina Gleznea și Ștefan Pavel, scenografie Diana Miroșu | Asociația Hearth

Pe lângă cele de mai sus, spectatorii pot urmări jurnalul de culise al ediției, cu texte și fotografii, munca a 15 tineri care, coordonați de Denisa Cotor și Mihai Smeu, intră ca voluntari-stagiari ai festivalului. Bineînțeles, nu lipsește nici parteneriatul de tradiție cu Colegiul „Al. I. Cuza”, respectiv Liceul de artă „Ghe. Tattarescu” din Focșani – în atelierele Capsula timpului, Natalia Cebanu și Alma Nicole Boiangiu îi provoacă pe liceeni să-și scrie o scrisoare lor înșiși, pe care s-o deschidă peste ani. Pe scena Ateneului Popular Gh. Pastia, aceste scrisori, dar și altele, vor fi citite de cei mai curajoși, cu Natalia și Alma într-un recital inedit teatru-muzică. 

 

Un festival al firelor (in)vizibile

„E o ediție ca un autoportret. Văzut în oglindă sau în istorii de familie. Pe 10 septembrie, expoziția aniversară realizată de artiștii MNȚRplusC explorează o temă profund autobiografică, în timp ce deschiderea oficială din 28 septembrie, dedicată scriitoarei Silvia Kerim, ne arată ce a rămas în urma ei, recompunând laboratorul și arhiva artistei. Avem 2 spectacole în premieră, în 1, 2 și 6 octombrie, respectiv în 6 și 7 noiembrie – primul, despre istoria unui artist necunoscut în afara familiei sale, interpretat de nepotul său, actorul Vlad Pânzaru; al doilea, despre viața într-o agenție de publicitate. Sunt spectacole cu haz și emoție, așa cum sunt și restul întâlnirilor imersive: o seară în compania unui nume care a bântuit subculturile bucureștene din anii '90-2000 (G. A. Fotino) sau câteva ceasuri trăgând cu urechea la conversațiile prin scrisori a 4 generații; scrisorile românilor celebri sau povestea total neașteptată a unei genealogii italiene, așa cum i s-a arătat jurnalistei Ioana Penescu în arhiva soțului ei. Și, poate cel mai important, autoportretul în lucru, al vocilor de acum, căci 6-8 tineri dramaturgi vă vor împărtăși, prin text, propria poveste. E o ediție de mare intimitate, în care prezentul, trecutul și viitorul se alipesc ca într-un caleidoscop.”, Doina Dogăroiu, manager-producător al Festivalului Scrisorilor

Accesul la evenimente se face prin rezervare prealabilă la [email protected]. 

Proiect cultural finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția AFCN. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri: Teatrul Mic, Galeria MNȚRplusC, Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor, Asociația Hestugma, Colegiul Național „Al. I. Cuza” Focșani, Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” Focșani, Editura Carminis
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Internațional, Scena.ro / ARPAS, Bookhub, IQads, Să fiți cuminți

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Subiecte

Sectiune



Branded


Related