Element determinant in comunicatia vizuala a unei firme/marci sau a unui mesaj/afis promotional (usureaza perceptia, imbunatateste imaginea si armonia estetica, ambianta, subliniaza o trasatura etc). Fiecare nuanta de culoare poarta o semnificatie, un anumit mesaj - dupa cum este o culoare calda sau rece, primara sau complementara, uniforma sau in degrade etc. Culorile poarta, in general, mesaje ambivalente, limbajul lor fiind diferit de la o tara la alta, de la o cultura la alta (spre exemplu, galben este considerata, in Japonia, o culoare nobila, in timp ce in cultura europeana semnifica infidelitate; alb semnifica in Europa curatenie, puritate, iar in Extremul Orient, doliu; verdele este in SUA simbolul sperantei si al belsugului (green like money) etc. Limbajul transmis de o culoare trebuie sa corespunda continutului mesajului, sa contribuie la intelegerea sa, nu sa o contrazica. Puterea de evocare a culorilor este fundamentala, iar perceptia lor se face imediat, inaintea formelor, volumelor, cuvintelor sau a cifrelor, de unde si importanta folosirii lor in campaniile de promovare. Un titlu, un fragment de text sau un grafic in culori are o putere de evocare superioara unui mesaj prezentat in alb/negru (acrosaj cromatic). Trebuie avute in vedere, de asemenea, lizibilitatea, diferenta de contrast si efectul spatial al diferitelor culori; vizibilitatea unei culori dominante poate fi intarita prin utilizarea unui cadru colorat. Pentru imprimarea in culori, cernelurile primare folosite in tipografii sunt: galben, cyan (nuanta de verde-bleu), magenta (nuanta de roz), la care se adauga negru (pentru a mari contrastul). V. limbaj al culorilor.



![[Punct și de la capăt] Carmen Dumitrescu: Un obicei pe care l-am aplicat cu religiozitate în 2023 e unul care ține de igiena mentală. O zi pe săptămână nu petrec deloc timp în social-media, nu fac nimic pentru că trebuie](https://media.iqads.ro/2023/12/eu3-cover-410.jpg)




































