Sint sigur ca berea a fost prima bautura "pentru oameni mari" pe care mi-o amintesc la mesele de duminica. Sint la fel de sigur ca, inainte de primul pahar cu bere, a fost primul git tras din sticla cu otet. Asta daca tot vorbim despre bauturi oarecum alcoolice.
Probabil ca un sociolog experimentat ar putea face astazi legatura dintre atractia mea de-atunci fata de sticla cu otet alimentar si simpatia mea de-acum pentru o sticla cu vin pe gustul meu. Dar asta e alta poveste Beam bere duminica, la masa. La "felul doi", dupa ce galustele din supa de pui a sora-mi (putin mai tari la mijloc, ca pentru gurmanzi) stirnisera din nou aplauze si farfuriile intinse gazduiau cu emfaza varianta solida a aceluiasi pui nascator de supa. Berea fojgaia din spuma-i vesela alaturi de farfuria in care copanul se lafaia linga o portie de mazare aburinda sau linga un norisor galbui de piure de cartofi.
Mi se spunea ca e bine sa stiu din vreme ce inseamna un pahar cu bere sau cu vin la masa de prinz. Sa stiu sa accept un pahar si sa ma gindesc foarte bine daca-l vreau si pe al doilea. Dupa multi ani si mult mai multe navete intregi, aveam sa aflu ca bautura e stiinta grea, de care ori te tii cu seriozitate, ori nu te mai apuci.
