Intr-unul din editorialele sale din Lurzer's Archive (revista distribuita in Romania de catre Rospotline), celebrul Walter Lurzer ofera ponturi celor interesati de succesul unei campanii pe plan international.
Opinia cu care editorul isi incepe articolul este ca "operativitatea poate fi importanta pentru clientii ambitiosi si economi, dar este lipsita de interes pentru juriile din advertising. Nici macar o idee considerata excelenta de un Club National al Art Directorilor nu ar putea sa garanteze un succes intr-un concurs international.
Iata o lista de criterii pe care le consider importante pentru succesul sau esecul in premierea internationala. Sper sa va ajute sa economisiti printr-o campanie eficienta si sa investiti intr-un abonament Lurzer's Archive.
Cel mai intilnit motiv pentru moartea subita a unei campanii intrate pe mina unui juriu international este lipsa de inteligibilitate. Nu uitati ca majoritatea celor care vor analiza campania voastra vor fi straini. Iata niste neintelegeri frecvente:
1. Povestea nu este spusa prin imagini ci prin mult text si dialog.
2. Beneficiul produsului este pur si simplu de neinteles, exista dubii in privinta scopului sau functiei sale.
3. Juriul nu este familiarizat cu produsul, brand-ul sau clientul si nu au nici o idee in ce categorie sa il catalogheze. Este intr-adevar nedrept, deoarece un brand cunoscut este absolut in avantaj fata de altele mai putin cunoscute.



















