Comunicatorii pot învăța regulile de etichetă în afaceri la cel mai nou curs al agenției Creative Business Management

Comunicatorii pot învăța regulile de etichetă în afaceri la cel mai nou curs al agenției Creative Business Management

Etichetă și protocol în afaceri” este cel mai nou curs lansat de agenția de training Creative Business Management. Dedicată trainingurilor de comunicare și management, compania lansează un nou curs menit să îmbunătățească performanțele în domeniul comunicării instituționale și corporatiste.

Trainingul este susținut de specialistul Cristina Turnagiu Dragna, expert în comunicare și secretar general al Asociatiei Române pentru Protocol şi Ceremonial. Timp de douăzeci de ore, cursanții vor învăța care sunt regulile esențiale de etichetă și vor putea aplica normele de protocol pentru a-și îmbunătăți performanțele în comunicare. Prima sesiune a cursului este programată pentru perioada 6-8 octombrie 2017 și va avea loc în București.

Cursul este realizat de specialistul Cristina Turnagiu Dragna pentru a răspunde celor mai frecvente întrebări legate de etichetă ale persoanelor care activează în mediul de business românesc. Construit pe baza experiențelor personale în lucrul cu companiile private, diverse instituții și organizații, cursul oferă o experiență completă în domeniul etichetei, furnizând un set de informații esențiale pentru orice profesionist.

“Ne dorim ca acest curs să completeze pregătirea specialiștilor în comunicare, marketing şi HR, a tinerilor profesionişti şi antreprenorilor, cu noțiuni de protocol și etichetă, care vor face diferența în abordarea acestora în diverse domenii. Cursul îşi propune să ofere instrumente care, cu eficienţa dovedită, vor facilita comunicarea proprie şi a companiei, rafinarea brandului personal, conturarea unei imagini pozitive a organizaţiei şi la dezvoltarea de legături sociale şi de afaceri valoroase.

Ne-am propus să avem o abordare completă a comunicării, bazată pe elemente de protocol, specifice unor anumite contexte de business cum ar fi întâlnirile de afaceri, gale, premieri, evenimente diplomatice sau festive.”, spune Cristina Turnagiu Dragna, lectorul cursului de Etichetă și protocol în afaceri”

Cristina Turnagiu Dragna este antreprenor și consultant în comunicare și image management, cu expertiză de peste 15 ani în construirea de mărci și campanii în domeniul industriilor de lux. În ultimii 8 ani și-a orientat atenția către domeniul etichetei, protocolului și ceremonialului, în care s-a specializat.

Strategiile de comunicare implementate pentru clienții săi, evenimentele organizate și managementul imaginii unor branduri i-au permis consolidarea experienței în practica efectivă a etichetei, protocolului și ceremonialului, expertiza sa fiind apreciată de companiile care au vizat îmbunătățirea acestor aspecte în activităţile de comunicare în afaceri.

Cristina este editorialist al Etiquette Magazine, gazda emisiunii Etichetă şi Comunicare în afaceri la postul TV de business Canal 33 România şi secretar general al Asociaţiei Române pentru Protocol şi Ceremonial.

La finalul cursului, participanții vor ști care sunt elementele principale în eticheta de business precum și regulile de bază în protocol și ceremonial.

“Am lansat în programa noastră de training cursul de Etichetă și protocol în afaceri pentru cei care cred că eleganța în comportament ne definește ca oameni și profesioniști. Într-un mediu de business competitiv, regulile de etichetă, protocol și ceremonial sunt absolut necesare pentru a te poziționa ca și profesionist în comunicare.

Cursul abordează într-un mod ușor de înțeles noțiunile de etichetă atât în comunicarea oficială cât și în comunicarea electronică. Cu alte cuvinte, de la simpla redactare a unui email, până la modul de organizare a unui eveniment internaţional, eticheta este cea care ne dictează felul în care acționăm în activitatea noastră profesională.

Un astfel de curs este recomandat oricărei persoane care vrea să își îmbunătățească prezența în mediul organizaţional și personal.”, spune Beatrice Pandea, coordonator de training în cadrul agenției Creative Business Management

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related