KAROQ FEST – un alt fel de a face cunoștință cu o mașină

KAROQ FEST – un alt fel de a face cunoștință cu o mașină

Noua  ŠKODA KAROQ a fost lansată în România în această săptămână, 14 noiembrie, printr-un eveniment altfel: KAROQ FEST s-a desfășurat la Hard Rock Cafe, reunind personalități și povești aparte și un public de aproximativ 300 de persoane în căutare de experiențe remarcabile.

Hard Rock Cafe. Luiza Zan. Chef Foa. Marius Chivu. Mirela Bucovicean. Ortaku. Nume cunoscute, și totuși puțin altfel, cu personalitate puternică și un drum aparte. Așa cum poate fi drumul tuturor celor care-și deschid ochii către experiențe inedite, și care au și libertatea să le găsească. Cum? Cu un SUV compact, expresiv, spațios și, ca mai toți cei care-și descoperă și urmează drumul lor unic, super inteligent.

Conceptul evenimentului, KAROQ FEST, a venit din ideea că acest SUV altfel este mai mult decât o mașină – e propriul tău mini-festival non-stop de muzică bună, cultură, travel, food și tot ce te mai pasionează și poate fi găsit sau dus de tine în orașe cool sau pe coclauri neumblate. Iar programul de mini-fest a arătat așa: muzica Luizei Zan, preparatele lui Chef Foa, povestite de el însuși și apreciate de toată lumea și aventurile de travel ale lui Marius Chivu, într-un Hard Rock Cafe făcut să fie puțin altfel de graffiti-urile lui Ortaku împreună cu echipa sa. Totul condus cu o mână sigură de un pilot puțin altfel: Mirela Bucovicean în rolul de MC.

Dar adevăratul fest a avut loc chiar în mașină: două ŠKODA KAROQ amplasate la intrarea în Hard Rock Cafe au devenit scenele unui mini-festival altfel. Cei aproximativ 34 de norocoși care au câștigat provocările lansate ad-hoc de Mirela Bucovicean s-au bucurat, chiar în mașină, de un recital unplugged Luiza Zan, de o degustare ghidată de Chef Foa sau au stat la povești despre locuri speciale și îndepărtate cu Marius Chivu.

Pe lângă jurnaliștii și influencerii din domeniul auto, dar și cei din alte domenii, oameni deschiși la experiențe remarcabile, la eveniment au participat și 50 de invitați selectați prin social media, precum și clienți ai celor mai importanți distribuitori ŠKODA din țară.  

„Noua ŠKODA KAROQ se adresează cuplurilor de orice vârstă în căutare de experiețe remarcabile, oferindu-le toată libertatea să caute ce li se potrivește mai bine: oameni, locuri, momente și rețete deosebite, precum și tot ceea ce hrănește simțurile și entuziasmul.

Ne bucurăm că i-am avut alături pe Luiza Zan, Mirela Bucovicean, Chef Foa, Marius Chivu și Ortaku, oameni foarte talentați care și-au urmat mereu drumul altfel. Ei ne-au ajutat să prezentăm ŠKODA KAROQ, încă de la lansare, exact așa cum este: ca pe un mini-festival de momente aparte.”, a declarat Patricia Zegreanu, Director de Marketing și Comunicare ŠKODA România.

„Am gândit KAROQ FEST ca pe o dublă provocare. În primul rând provocarea, pentru cei prezenți, de a înțelege altfel o mașină: ca pe suma tuturor experiențelor extraordinare către care ne poate duce. În al doilea rând, a fost o adevărată provocare logistică: atelierele ținute în mașină au fost un tur de forță și pentru artiști, și pentru noi, dar am făcut totul să organizăm un eveniment altfel, și cu siguranță a meritat!”, a declarat Alexandra Gheorghe, Account Executive RODDIA.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related