Uite un spot care nu exagerează deloc

Uite un spot care nu exagerează deloc

Reclamele exagerează și asta e convenția pe care o acceptăm cu toții. Laptele poate face salturi spectaculoase în drumul lui de la gura sticlei până în pahar, burgerul e mai mare și salata din el pare culeasă chiar atunci dintr-o grădină imaginară, fructele din iaurt sunt foarte multe, pâinea e mai pufoasă și tot așa. Deci înțelegem partea cu exageratul. Ne este greu să înțelegem însă de ce reclamele la Lego care apar în calupurile din România exagerează în sens invers. În ele apare o casă de oameni cu copii care fac Lego și nu se vede acolo decât un singur set, așezat frumos în mijlocul sufrageriei. Ei, de abia asta este o exagerare exagerată. Pentru că orice casă de oameni cu copii care au apucat să facă Lego va avea multe, multe, multe seturi și piese întinse nu doar în sufragerie, ci în orice perimetru posibil.

Așa că ne-am bucurat când ne-am întâlnit cu reclama asta la Lego din Grecia, făcută de Socialab, care nu doar că nu exagerează deloc, dar vorbește și despre un adevăr dur, de neocolit, pe care îl trăiesc toți părinții, în fiecare zi:

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Branduri

Sectiune

Dictionar



Related