Primitivul adus în prezent - Wood Be Nice aduce cultura Cucuteni în atenție, ca sursă de inspirație artistică

Primitivul adus în prezent - Wood Be Nice aduce cultura Cucuteni în atenție, ca sursă de inspirație artistică

Redefinire, reinventare, reciclare – despre inspirație străveche cu materiale noi

Wood Be Nice organizează a treia întâlnire deschisă publicului din proiectul NeoNlitic pe 17 septembrie, ce are în centru cultura Cucuteni ca sursă de inspirație artistică. NeoNlitic își propune să preia elemente artistice străvechi și să valorifice patrimoniul cultural comun și estetica civilizațiilor neolitice ale căror vestigii au fost descoperite pe teritoriul României. Workshop-ul va avea loc începând cu ora 17:00, la atelierul de pe B-dul Carol I nr. 53 din București, iar intrarea pentru public este liberă.

După întâlnirea dedicată culturii Hamagia, echipa de proiect aduce în dezbatere cultura Cucuteni, descoperită pentru prima oară în zona Iași, în urma unei cercetări recente de teren.

Cultura Cucuteni este cea mai importantă cultură preistorică europeană, Cucuteni fiind considerată prima civilizație protourbană a lumii. Ceramica unicat ca pictură și neegalată ca design, 3.000 de așezări descoperite doar pe teritoriul României dintre care unele cu câte 462 de case construite concentric în jurul unei clădiri uriașe aflate în centru, construcțiile cu 1 sau 2 etaje pe masivi piloni din lemn, o societate împărțită în bresle bine organizate ce dețineau uneori ateliere impresionante ca dotare și dimensiuni, pe un teritoriu de 350.000 de km pătrați (acoperea porțiuni din România, Rep. Moldova și Ucraina ) și o existență de cca. 3 milenii, sunt primele informații care descriu civilizația preistorică Cucuteni. Această cultură reprezintă vârful respectivei perioadei istorice a umanității iar vestigiile lăsate o validează ca o înaltă expresie de creativitate umană.

Invitați în cadrul întâlnirii sunt:

Mihaela Ion - lector univ. dr., Co-fondator și manager cultural Revista Atelierul | Noaptea albă a creatorilor și designerilor de produs, curator al proiectului “NeoNlitic”

  • introducere în cultura Cucuteni

Romeo Dumitrescu - preşedintele Fundaţiei Cucuteni pentru Mileniul III, inițiator și participant activ în realizarea filmelor “Nepotii lui Adam” și “Construite pentru a arde”

  • prezentare concept și initiațivă în realizarea filmelor dedicate culturii Cucuteni

Adrian Balasescu - cercetator științific (sectia de bioarheologie) la Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Academia Română

  • prezentare "Economia animalieră în neolitic – situl Poduri”

Wood Be Nice - Daniel Loagar și Andrei Cornea, artiști vizuali, membrii fondatori Atelier Wood Be Nice și galeria Celula de Artă, inițiatori ai proiectulului artistic “NeoNlitic”

  • prezentare documentară muzeală și pe teren a Culturii Cucuteni

În cadrul întâlnirii va fi proiectat filmul documentar “Nepoții lui Adam” iar Arthur Pasecinic (Handpan România, handpan) și Marius Popa (Apașii Liberi din sectorul Doi, percuție) vor susține un recital musical.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Radio România Cultural, România Liberă, Casa Mea, eva.ro, acasa.ro, IQads, SMARK, PRwave, Iqool, Modernism, Revista Atelierul, The Trends, România Pozitivă, Goingout, Bucharest Guide, Pro București, Bookblog, Ceașca de cultură, 4arte, inoras.ro, Coțofana Urbană, Bucharest City App, 100 de locuri, Munteanu, Feeder.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Related