Cine sunt cei zece finaliști ai concursului de poezie inițiat de proiectul Tramvaiul Poeziei. S-au înscris 263 de tineri

Cine sunt cei zece finaliști ai concursului de poezie inițiat de proiectul Tramvaiul Poeziei. S-au înscris 263 de tineri

Tramvaiul poeziei și-a desemnat finaliștii. Juriul format din Cătălina Matei, Iulian Tănase și Iv cel Naiv a ales zece tineri, din 263 (18-25 de ani) câți s-au înscris, pentru a participa în acest weekend la un curs de scriere creativă. La finalul cursului, aceștia vor fi provocați să scrie versuri pe tema „Salvează poezia orașului!”, iar poemul câștigător va apărea pe peretele unei clădiri din centrul Bucureștiului. De asemenea, poemele selectate și întreaga poveste a proiectului Tramvaiul Poeziei vor fi adunate într-o carte care va fi lansată de Editura Paralela 45 la Târgul Internațional Gaudeamus.

Cei 10 finaliști sunt Daniela Vizireanu, Lorena Enache, Teodora Vlădianu, Beatrice Crețu, Maria Malcica, Claudiu Țăruș, Luca Ouatu, Cătălina Ceaușescu, Ruxandra Simion, Ștefania Tripe.

 

Mașina timpului a funcționat. Mă pregătesc să dau iarăși la facultate, să învăț să cânt la chitară și să mă îndrăgostesc prima oară. Este extraordinar să citești poezia unor copii de 20 de ani pentru că ea nu va fi niciodată la fel ca poezia de mai târziu, așa cum roua nu e apă, deși seamănă atât de mult. A fost o experiență din care am avut mult de învățat și de retrăit. Îi salut pe toți participanții și sper ca acest concurs sa le fi schimbat puțin, puțin, viața. Altfel, a fost un exercițiu de polenizare literară interesant din care tot noi, fluturii din juriu, am avut de câștigat. Le mulțumesc lui Iulian și Cătălinei pentru colaborare. Bucurie!”, a declarat Iv cel Naiv.

 

„Tramvaiul Poeziei”, un tramvai tapetat cu versuri de Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, Lucian Blaga sau Mihai Eminescu, le oferă bucureștenilor care circulă pe linia 1, în perioada 10 septembrie – 1 octombrie, o bibliotecă mobilă, formată din 100 de volume de poeme. Călătorii au astfel ocazia sărăsfoiască pe durata călătoriei pagini scrise de autori contemporani. Zilnic, între orele 17:00 și 19:00, în Tramvaiul Poeziei recită poeți și artiști îndrăgiți. În următoarele zile vor citi poezie Livia Ștefan, Florin Golban, Răzvan Cosmin Tupa și Robert Gabriel Elekes.

În plus, au loc evenimente culturale speciale. De exemplu, pe perioada 23-27 septembrie, stația de tramvai Dr.Felix (Piața Victoriei) devine Stația Poeziei, iar astăzi, la Clubul Control, începând cu 19:30, are loc o lectură performativă de poezie, cu participarea invitaților: Letiția Vlădescu, Iulian Tănase, Tara Skurtu, Mugur Grosu, Gabriela Atanasov, Andrei B Țărnea, Rareș Florin Stoica, Marian Olteanu, Livia Ștefan Martin, Iulian Stancu, Livia Stoica și a violoncelistului Octavian Lup

Proiectul „Tramvaiul Poeziei”, organizat de Asociația Arta nu Mușcă, în parteneriat cu Primăria Capitalei prin Societatea de Transport București - STB SA, își propune să aducă lectura şi poezia mai aproape de public, în contextul în care 69% dintre români şi 46% dintre bucureșteni declarau că nu au citit nicio carte şi doar 9% afirmau că citesc aproape zilnic, potrivit Barometrului de consum cultural dat publicității în 2018.

Organizaţia nonguvernamentală Arta nu Muşcă este cunoscută pentru iniţierea unor proiectele culturale precum „Festivalul de muzică clasică de la metrou”. Proiectul „Tramvaiul Poeziei” este co-finanţat prin Administraţia Fondului Cultural Naţional, în parteneriat cu Primăria Capitalei şi STB.

Parteneri: Julius Meinl, Editurile Tracus Arte, Max Blecher, Vorpal, Humanitas, Paralela 45, Printado, Atelier Blossom Floral Design, Aqua Carpatica
Parteneri media: Radio Guerrilla, Agerpres, Newsweek, Revista Avantaje, IQall, IQads, AdPlayers, Blitz
Partener de comunicare: PiArt Vision

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related