La Civil, debutul premiat al Teodorei Ana Mihai, în deschiderea Les Films de Cannes à Bucarest. Belgia, țară în focus la ediția a 12-a

La Civil, debutul premiat al Teodorei Ana Mihai, în deschiderea Les Films de Cannes à Bucarest. Belgia, țară în focus la ediția a 12-a

Odată cu așa numitul nou val, cinematografia română a generat cel mai mare interes internațional din istoria ei pentru filmele realizate de regizori români, consacrarea venind în special din selecții și premii la Cannes, cel mai important festival de filme în premieră mondială din lume. Anul acesta, tradiția a fost dusă mai departe de LA CIVIL, de Teodora Ana Mihai, singurul film românesc reținut în selecția oficială, aplaudat în picioare timp de opt minute după proiecție și recompensat în palmaresul final al secțiunii Un Certain Regard cu Prix de l’Audace.

La Civil va fi proiectat în premieră absolută în România vineri, 22 octombrie, în deschiderea celei de a douasprezecea ediții a Les Films de Cannes à Bucarest în prezența regizoarei, care va introduce fimul și va rămâne pentru o discuție cu publicul bucureștean după proiecție. Totodată, Teodora Ana Mihai va fi prezentă duminică, 24 octombrie și la Iași unde va prezenta filmul publicului local.

Teodora Ana Mihai este o regizoare belgiană de origine română care a atras atenția lumii cinematografice prin documentarul de lungmetraj Waiting for August care spune povestea copiilor români rămași să se descurce singuri după plecarea părinților la muncă în străinătate. Waiting for August a fost selecționat și prezentat în peste 40 de festivaluri, primind nu mai puțin de 11 premii printre care și prestigiosul glob de cristal al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary pentru Cel mai bun documentar.

La Civil este o coproducție belgiano-româno-mexicană, filmul fiind girat de casele de producție ale unor autori consacrați la Cannes: Les Films du Fleuve a Fraților Dardenne, Mobra Films lui Cristian Mungiu  și Teorema lui Michel Franco. Filmul a fost disputat pentru competiție de festivalurile de la Cannes și Veneția, în urma premierei din august fiind invitat la alte 15 festivaluri internaționale.

Producția s-a derulat în condiții extrem de dificile, fiind turnată în 2020, în plină pandemie, în Durango, Mexic, relizatoarea având tăria să gestioneze deopotrivă filmul, condițiile sanitare și maternitatea din viața reală.

Conform Screen Daily, La Civil „creionează o imagine convingătoare a unei societăți în care nimeni nu poate avea încredere în nimic și toată lumea este complice într-un ciclu nesfârșit de violență - povestea fiind rezultatul mai multor ani de cercetări ample întreprinse de regizoare în colaborare cu scriitorul mexican Habacuc Antonio de Rosario.

Filmul este inspirat de o sfâșietoare poveste adevarată, o răscumpărare într-o societate mexicană în care clanurile sunt mai presus de lege și autorități. Pornind de la cazul real, în La Civil regizoarea spune povestea lui Cielo, o mamă care își caută fiica răpită de membrii unui cartel de droguri. Cum autoritățile nu reușesc să o ajute, Cielo ia lucrurile în propriile mâini și se transformă treptat din gospodină în activistă răzbunătoare.

"Acum mai bine de zece ani, l-am cunoscut pe Habacuc Antonio De Rosario, co-scenaristul filmului, care este din nordul Mexicului. Am început să-i citesc lucrarea care dezbătea modul în care violența se strecoară în rutina de zi cu zi a mexicanilor, subiect care a generat multe discuții ulterioare. În același timp lucram la filmul meu documentar, Waiting For August, despre copiii care cresc în România în circumstanțe dificile și asta m-a făcut să mă gândesc din nou la Mexic, la cum ar fi să fii adolescent sau părinte într-o țară în care oamenii pot pleca de acasă fără să se mai întoarcă verodată, fără ca nimeni să știe ce s-a întâmplat.

În 2015, am plecat în Mexic pentru a investiga subiectul. Am vorbit cu mulți oameni și am auzit multe mărturii până am întâlnit-o pe Miriam Rodríguez care a schimbat cursul acestui proiect. Unul dintre primele lucruri pe care mi le-a spus a fost: «când mă trezesc dimineața vreau să ucid sau să mor». Prin ce a trecut această persoană ca să ajungă să vorbească așa? Asta m-a făcut să decid că trebuie să spun povestea din La Civil. Și în acel moment mi-am dat seama că ar trebui să relatăm totul din perspectiva mamei care își caută copilul, în loc de cea a copilului care crește în acest mediu” mărturisea regizoarea.

După premiera mondială, cei de la Screen Daily concluzionau despre La Civil că este „un thriller captivant care echilibrează tensiunea printr-un portret nuanțat al culturii violenței care a ajuns să definească Mexicul modern”.

Ca în fiecare an, Les Films de Cannes à Bucarest prezintă o selecție de filme ale unei cinematografii care s-a făcut remarcată recent pe plan modial prin prospețime, inventivitate, diversitate. După ce la edițiile anterioare au fost organizate focusuri de țară pentru Mexic, introdus de Carlos Reygadas, pentru Spania

în prezența lui Albert Serra sau pentru Japonia - prezentată de Naomi Kawase, anul acesta spectatorii bucureșteni sunt invitați să descopere Belgia prin filmele proiectate în premieră pe marile ecrane românești:

LES INTRANQUILLES, regia Joachim Lafosse, selecționat în competiție la Cannes anul acesta, ni-i prezintă pe Damien și soția sa Leila, între care există o conexiune profundă și o poveste de dragoste greu încercată. Damien este un artist bipolar predispus la episoade maniacale, iar Leila își dedică viața lui și fiului lor de 8 ani. Cei doi se regăsesc adesea în mijlocul unor conflicte în care niciunul dintre ei nu dorește să se afle, provocate de boala lui Damien și rezolvate de înțelegerea Leilei.

„Misiunea regizorului e să se concentreze pe personaje”, declara cineastul belgian. O figură importantă a cinematografiei contemporane, Joachim Lafosse are o reputație care crește de la un film la altul (cum ar fi À Perdre la Raison, selectat la Un Certain Regard, secțiune în cadrul căreia Emilie Dequenne a câștigat premiul pentru Cea mai bună actriță). Filmografia sa e marcată de personaje monstruoase ale căror motivații încearcă să le înțeleagă în pelicule cu subiecte dure și complexe, dacă nu chiar tabu. În miezul operelor sale găsim deseori personaje psihotice care, dorind să facă bine, seamănă semințele răului. Totule o chestiune de limite în À Perdre La Raison, Folie Privée sau Nue Propriété.

Deadline Hollywood Daily scria despre Les Intranquilles | Neliniștiți că este „un film cu clasă care explorează provocările acceptării și conviețuirii cu o boală psihică și o face aducând o rază de speranță în relațiile umane.”

Comedia RIEN À FOUTRE, co-regizată de Emmanuel Marre și Julie Lecoustre, „un debut straniu și fermecător”(The Hollywood Reporter), „o completă nebunie ce te face să râzi în hohote, în timp ce livrează mantre corporatiste existențialiste de un umor sec” (Film of the Week), o are în rolul principal pe Adèle Exarchopoulos care a devenit în 2013 cea mai tânără câștigătoare a unui Palme d’Or (și a premiului pentru Cea mai bună actriță) pentru rolul său din Blue is the Warmest Color.

Cassandre, de 26 de ani, este însoțitoare de zbor pentru o companie aeriană low-cost ce își îndeplinește sarcinile cu o eficiență robotică. În viața personală se lasă însă purtată de moment, fidelă pseudonimului său de pe Tinder, «Carpe Diem». Pe măsură ce presiunile din partea companiei cresc, Cassandre începe să sufere consecințele comportamentului său nesăbuit.

La fel ca în anii trecuți, Les Films de Cannes à Bucarest va prezenta publicului o selecție de peste 80 de filme, majoritatea în premieră, grupate în secțiunile Sélection Officielle, unde vor putea fi vizionate cele mai interesante și premiate filme din selecția ediției 2021 a festivalului, Ziua de Aur care proiectează în succesiune filmele premiate cu marile trofee în cele mai importante festivaluri de autor din lume și Avanpremierele Toamnei care dă posibilitatea spectatorilor să descopere premierele româneşti ale sfârșitului de an în prezența echipelor filmelor înainte ca acestea să fie lansate în cinematografe.

La Civil este distribuit în România de către Voodoo Films iar Les Intranquilles de către Bad Unicorn.

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest este prezentat de Orange România, partener de tradiție al evenimentului.
Inspirat de: UniCredit Bank
Cu sprijinul: Sun Wave Pharma, Apa Nova, Groupama, Dacin Sara, Mercure Hotels, Catena
Proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii și Identității Naționale, Centrul Naţional al Cinematografiei, SACD, Ambasada Franței și Institutul Francez din România

Proiect co-finantat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul programului ‘București - Oraș deschis’ 2021. 

Mașina oficială: Renault
Cafeaua festivalului: Nespresso
Festival hub: Lokal
Parteneri: Muzeul Național de Artă al României, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Română, Avanpost, Multimedia Est, Europa Cinemas, Serve, Librăriile Cărturești, Grădina Verona, Eventbook
Parteneri media principali: Radio Guerrilla, TVR, Agerpres
Parteneri media: Zile și Nopți, Cinemap, Cinemagia, Ziarul Metropolis, Film Menu, IQads, SMARK, Movie News, LiterNet, The Institute, RFI, ELLE, Senso TV, Tonica, AARC, CineGhid, Munteanu, Films in Frame, Radio România Cultural, Blitz TV, Dentsu

Cea de-a 12-a ediție Les Films de Cannes à Bucarest este organizată de Asociația Cinemascop și Voodoo Films.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related