Succesul conștient. Cele 9 dimensiuni ale sale - David E. Nielson | Editura Amaltea, 2020

Succesul conștient. Cele 9 dimensiuni ale sale - David E. Nielson | Editura Amaltea, 2020

„O lectură obligatorie pentru toți cei care își doresc o viață plină de reușite, de însemnătate, dar și relații din care toată lumea să aibă de câștigat – atât pe plan personal, cât și profesional.“
Jeff Gubala, Vicepreședinte al diviziei de fonduri de investiții din cadrul Westwood Holdings Co.

Îndeplineşte-ţi cele mai importante obiective şi găseşte-ţi calea către succesul conştient!

 

David Nielson are o experienţă de peste treizeci de ani în consultanţă acordată unor corporaţii incluse în topul Fortune al celor mai mari 500 de companii, specializându-se în managementul schimbării în cadrul organizaţiei, în dezvoltarea liderilor şi în programe de training dedicate. David a condus şi a implementat schimbări de amploare, dar şi strategii de afaceri, fuziuni, restructurări şi schimbări ale climatului organizaţional.

A fost invitat ca speaker la conferinţe prestigioase, precum PMI, project World, Chief Executive Network, Management Resources Association, TEC, Training Director’s Forum şi Alliance of Organizational Systems Designers.

Fost director şi partener în firma de consultanţă de management IMA, David s-a specializat în schimbarea strategică şi în accelerarea proceselor de implementare, ajungând să îşi dubleze cifra de afaceri în doar un an. A fost director de dezvoltare, apoi marketing manager la Coors Brewing Company, unde a pus accentul pe gestionarea vânzărilor, programe de training şi dezvoltare organizaţională. A condus cu succes un proces de schimbare a culturii corporatiste şi a creat un excelent curriculum pentru toate posturile din cadrul companiei.

Cofondator al Denver OD Network Chapter, David este un adevărat lider în comunitatea în care locuieşte, fiind membru în consiliul Red Rocks Community College, National Pain Foundation, dar şi fost preşedinte al consiliului director al Colorado Boys’ Ranch.

 

Video: Interviu cu autorul despre carte

 

Cartea a apărut în România la Editura Amaltea.

 

Info:

Titlul original: The 9 Dimensions of Conscious Success: It's All about You!
Ediția 2020, paperback
Dimensiuni: 130 x 200
208 pagini
ISBN: 978-973-162-206-4

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related