Un IQ financiar mai bun. Cum să-ți folosești banii mai cu cap - Robert T. Kiyosaki | Editura Curtea Veche, 2020

Un IQ financiar mai bun. Cum să-ți folosești banii mai cu cap - Robert T. Kiyosaki | Editura Curtea Veche, 2020

Niciodată nu e prea târziu să înveţi, mai ales în contextul noului tip de capitalism în care trăim.

Nu mai e suficient să economiseşti, să-ţi plăteşti datoriile şi să investeşti într-un portofoliu diversificat. Şi dacă şcolile tradiţionale nu predau bazele finanţelor personale, poţi începe singur să-ţi extinzi cunoş­tinţele, pentru a-ţi schimba viitorul.

Kiyosaki prezintă cele cinci tipuri de IQ financiar, necesare fiecărei persoane care doreşte să obţină independenţa financiară: cum să faci mai mulţi bani — să afli cât valorezi cu adevărat, cine îţi sunt clienţii şi cum să-ţi conturezi viitorul financiar; cum să-ţi protejezi banii — să priveşti taxele ca fiind inerente vieţii, alături de tine la bine şi la rău, căci „nu contează cât câştigi… ci cât îţi rămâne“; cum să-ţi aloci banii — să înveţi cum să trăieşti pe baza unui buget, deoarece nu e suficient să vrei un trai bun, trebuie să-l şi planifici; cum să ai profit prin efectul de levier — să ştii cum să pui banii să lucreze pentru tine, aceasta fiind o abilitate crucială; cum să fii mai informat în plan financiar — să accelerezi procesul de îmbogăţire, pe măsură ce asimilezi tot mai multe informaţii.

"Această carte nu conţine sfaturi financiare. Dar te ajută să devii mai inteligent în plan financiar, aşa încât să poţi înţelege informaţiile pe care le primeşti şi să-ţi găseşti propria cale spre nirvana financiară. Pe scurt, să ajungi bogat devenind mai inteligent."
Robert T. Kiyosaki

 

Robert T. Kiyosaki este american de origine japoneză, născut şi crescut în Hawaii. După ce a absolvit US Merchant Marine Academy din New York, s‑a înrolat în trupele de puşcaşi marini şi a luptat în Vietnam ca ofiţer și pilot de elicopter. După război, a lucrat în departamentul de vânzări al Xerox Corporation, apoi, în 1977, a deschis o companie care a adus pe piaţă primele portofele din nailon şi Velcro cu diverse simboluri şi embleme rock’n’roll.

În 1985 a fondat o companie internaţională care avea ca scop educarea a zeci de mii de oameni din întreaga lume cu privire la afaceri şi investiţii.

În 1994, Robert şi‑a vândut afacerea şi, datorită investiţiilor, a putut să se retragă din activitate la vârsta de 47 de ani.

În scurta perioadă petrecută ca „pensionar“ a scris bestsellerul internaţional Rich Dad, Poor Dad. În calitate de antreprenor, mentor şi investitor, Robert scrie rubrica lunară „Why the Rich Are Getting Richer“ pentru Yahoo! Finance, precum şi editorialul „Rich Returns“ pentru revista Entrepreneur.

 

Video: Interviu cu autorul despre carte

 

Cartea a apărut în România la Editura Curtea Veche.

 

Info:

Titlul original: Rich Dad's Increase Your Financial IQ: Get Smarter with Your Money 
Ediția a II-a 2020, paperback
Traducător: Alina-Georgiana Sică
Dimensiuni: 15 x 22.8 cm
208 pagini
ISBN: 978-606-44-0471-8

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related