Îmbogățește-te prin puterea subconștientului - Dr. Joseph Murphy | Editura Curtea Veche, 2022

Îmbogățește-te prin puterea subconștientului - Dr. Joseph Murphy | Editura Curtea Veche, 2022

Bazate pe studii de psihologie și pe cunoașterea gândirii religioase creștine și orientale, tehnicile propuse de dr. Murphy sunt ușor de aplicat de către oricine, dovada fiind mărturiile unor oameni care spun că datorită acestora, viața lor s-a schimbat.

Cheia succesului o reprezintă puterea colosală a subconștientului și a imaginilor pe care le depozităm în el – iată convingerea lui Joseph Murphy, unul dintre pionierii literaturii motivaționale, ale cărui lucrări s-au bucurat, de-a lungul timpului, de aprecierea entuziastă a zeci de milioane de cititori. Una dintre atracțiile principale ale filozofiei lui este ideea profund optimistă și generoasă conform căreia oricine poate fi bogat și fericit, pentru că sursa bogăției și a fericirii este infinită, iar prosperitatea ta nu înseamnă automat lipsuri pentru celălalt.

Apărută sub egida Joseph Murphy Trust, această carte conține scrieri originale, inclusiv unele care nu au apărut niciodată în alte volume. Totodată, acolo unde era necesar, a fost adoptată o perspectivă modernă din dorința de a aduce învățăturile lui Murphy mai aproape de înțelegerea cititorului contemporan.

"Dacă ai de gând să citești un singur text despre împlinirea de sine, acesta este cel pe care ți-l recomand. Vei afla că e la îndemâna ta să îți atingi orice scop, dacă urmezi instrucțiunile oferite aici de dr. Murphy, programându-ți subconștientul într-un mod optimist și constructiv."
Joseph J. Truncale

"Această carte nu e un tratat academic. Este o încurajare adresată formidabilei puteri care zace în tine."
Timothy A. Storlie

"Numeroși oameni susțin că viața lor nu a mai fost la fel după ce au citit această carte. Pentru că dr. Murphy i-a învățat cum pot trimite un semnal emoțional subconștientului, astfel încât imaginile abundenței pe care și-au dorit-o să se transpună efectiv în viața lor reală."
Tom Butler-Bowdon

"Această carte trece dincolo de tot ce știm despre Legea atracției și puterea gândirii pozitive."
Booktopia

 

Dr. Joseph Murphy (1898–1981) a fost un scriitor american născut în Irlanda, reprezentant al mișcării Gândirea Nouă (New Thought) și creatorul Bisericii Științei Divine. A făcut un doctorat în psihologie la University of Southern California și a studiat filozofia orientală. După ce prima lui soție a murit în 1976, s-a recăsătorit cu o altă practicantă a Științei Divine, care îi fusese mult timp secretară. Și-a mutat sediul în Laguna Hills, California, unde a trăit tot restul vieții. Soția sa, dr. Jean Murphy, i-a continuat activitatea. Murphy a scris peste 30 de cărți, dintre care multe au devenit imediat bestsellere, vânzându-se în milioane de exemplare în întreaga lume.

 

Cartea a apărut în România la Editura Curtea Veche.

 

Info:

Titlul original: Grow Rich with the Power of Your Subconscious Mind
Ediția 2022, paperback
Traducător: Daniela Preda
Dimensiuni:  14.5 × 20.5 cm
312 pagini
ISBN: 978-606-44-1163-1

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related