Să nu lăsăm gunoaiele să se murdărească pe unde au fost aruncate aiurea

Să nu lăsăm gunoaiele să se murdărească pe unde au fost aruncate aiurea

Este esențial ca atunci când este definită viziunea pentru un proiect, aceasta să fie percepută de oamenii implicați ca fiind realizabilă. Să simtă că se poate face, chiar dacă poate cere un efort foarte mare.

„Un București curat / O Românie curată” generează automat reacții de genul „Blah, Blah, nu se poate așa ceva, nu în timpul vieții noastre.”

O mulțime de motive stau în spatele acestor reacții, dintre ele nu lipsește aproape niciodată „ Nu atâta timp cât mult prea mulți oameni nu sunt educați sau se comportă ca și cum nu le-ar păsa. Orice ar face autoritățile, viața va bate filmul: multora dintre noi li se pare normal să  deschidă geamul de la mașină pentru a arunca țigara/petul/ambalajul, oameni care își aruncă gunoaiele pe marginea drumului sau le abandonează noaptea în parcare ...

Este o realitate imposibil de schimbat de la o zi la alta și nici nu prea se omoară nimeni să o schimbe.”

 

Două mari efecte:

- un impact foarte mare în special  asupra celor care se ocupă de curățenie și care simt că e cooperativa munca în zadar și nici nu se mai străduiesc prea tare pe zona aceasta
- o continuă stare de nemulțumire a oamenilor care vor ca România/Bucureștiul să fie curat(ă) și simt că lucrurile sunt scăpate de sub control

 

Pe perete la Publicis Sport avem scris mare:

„Să nu lăsăm lucrurile pe care le putem face să stea în calea lucrurilor pe care le putem face – Coach John Wooden”.

Nu cred că pe termen scurt sau mediu oamenii pot fi schimbați cât să nu mai arunce gunoaiele, cât să nu-și mai bată joc fără milă de orașul/țara lor. Dar sunt lucruri care se pot face.

Cred că ar merita luată în calcul o abordare în doi pași.

Pe termen scurt și mediu să ne propunem să avem

Un București / o Românie în care gunoaiele să nu se murdărească pe unde au fost aruncate aiurea - stradă/în parc/pe câmp/...”

O asumare a faptului că prea mulți dintre noi vor continua să aibă un comportament aiurea și un sistem gândit pentru a strânge într-un timp decent gunoaiele lor astfel încât acestea să nu apuce să se murdărească.

Cred că ar oferi claritate și ar fi ceva acționabil pentru cei responsabili de această zonă care foarte probabil ar simți că este realizabil și că și știu ce au de făcut.

Și ar fi un mare pas înainte, este plin mediul în care trăim de gunoaie extrem, extrem de  murdare.

Apoi ne putem propune „Un București curat / O României curată” pe termen lung sau foarte lung. Dar doar după ce vom fi reușit ca gunoaiele să nu se mai murdărească pe unde nu trebuie.

 _______________________
 Lorand Balint Boti este Managing Director Publicis Sport and Entertainment si are o experienta de peste 20 ani in industria de marketing si comunicare romaneasca.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related