Anastasia Staicu și Alexandra Teleucă: O viață cu mai puține deșeuri se învață ușor, dar se realizează mai greu

Anastasia Staicu și Alexandra Teleucă: O viață cu mai puține deșeuri se învață ușor, dar se realizează mai greu
Credit foto: Cristian Eduard Dragan

Dacă mergem pe urmele ecologiei, ajungem până la cele 12 munci ale lui Hercules. Una dintre ele era pentru o viață cu mai puține deșeuri: curățarea grajdurilor regelui Augias, ne amintesc Anastasia Staicu și Alexandra Teleucă de la Centrul de Educație Ecologică Seneca Ecologos. Seneca EcoLogos a lansat în premieră cursul online Colectarea separată. Prin informații științifice într-o formă ușoară și cu legislația la zi, cursul reprezintă primii pași de aplicat acasă și la serviciu pentru colectare separată.

”Este primul curs de ecologie cu pisici. Fără glumă! Pisicile ajută la amenajarea spațiilor de colectare din locuință, îți dau sfaturi practice de unde să procuri recipientele potrivite pentru apartamentul tău. Este un curs interactiv, pe alocuri cu umor și distractiv”, spun Anastasia & Alexandra. 

Oricine își poate testa mușchiul de ecologist și elucida misterul unei vieți cu mai puține deșeuri accesând cursuri.ecologos.ro. Cursul online Colectarea separată durează aproximativ trei ore și arată primii pași pentru soluții practice și răspunsuri la întrebările De ce și Cum. 

Profesorul Garbolog împreună cu Monica, Luca, Dl. Popescu și Alexandra sunt personajele din curs care ghidează cursanții pe parcursul celor 4 lecții astfel încât să treacă cu succes de cele 8 teste. Centrul de Educație Ecologică Seneca Ecologos organizează și susține cursuri și ateliere interactive pentru adulți și copii în școli, instituții și companii și din 2016 a organizat peste 260 de cursuri pentru 6789 participanți.

Am povestit cu Anastasia Staicu și Alexandra Teleucă despre ce poti face dacă te simți neputincios, sau pur și simplu dorești o schimbare și nu știi de unde să începi. 

 

Cum se antrenează mușchiul de ecologist 

E un mușchi ascuns, unul ne-exersat, cel care te ajută să recunoști resursele naturale în orice obiect de care te bucuri. Este un mușchi care odată ce începi să-l foloseșți aduce buna dispoziție.

 

Povestea cursului online Colectarea separată

A fost un pas firesc odată cu creșterea numărului de solicitări pentru cursul offline. Prin cursul online ne-am propus să răspundem nevoii din ce în ce mai mare din partea companiilor.

 

Experiența de învățare

O viață cu mai puține deșeuri se învață ușor, dar se realizează mai greu. Mai știți cele 12 munci ale lui Hercule? Una dintre ele era pentru o viață cu mai puține deșeuri: curățarea grajdurilor regelui Augias. Nu s-a folosit doar de puterea mușchilor săi, ci și de cunoștințele științifice. A schimbat cursul celor două râuri. Asta vor încerca și cursanții noștri. Chiar în prima lecție apar două “fluvii”, iar tu le poți schimba cursul cu “drag and drop”.

Este primul curs de ecologie cu pisici. Fără glumă! Pisicile ajută la amenajarea spațiilor de colectare din locuință, îți dau sfaturi practice de unde să procuri recipientele potrivite pentru apartamentul tău. Este un curs interactiv, pe alocuri cu umor și distractiv. 

 

Atelierele de colectare separată în firme

Din 2017 avem parteneriate cu companii pentru care cuvântul dezvoltare durabilă nu este doar un slogan de marketing. Una dintre concluziile principale era că degeaba vorbești oamenilor de sustenabilitate, dacă tu nu ai făcut nimic în acest sens.

Faptul că Asociația SNK are prima editură verde din Romania și-și calculează amprenta de carbon, apoi plantează copaci, dă credibilitate discursului nostru. La fel și faptul că sfaturile noastre sunt bazate pe experiență personală, ajută cursanții să treacă la acțiune mai mult decât statisticile oficiale. În afară de cunoștințe oamenii au nevoie de îndrumare în implementarea primilor pași și oferim asistență în acest sens. 

Credit foto: Cristian Eduard Dragan

 

Cum reușește mediul business să se reinventeze pentru a-și reduce amprenta ecologică

Nu pot răspunde decât pentru companiile cu care am lucrat noi. Aceste companii implementează măsuri de reducere a amprentei și monitorizează rezultatele. Nu are cum să nu-ți iasă dacă îți propui obiective realiste și măsurabile.

 

Cum l-ați recrutat pe profesorul Garbolog

L-am descoperit lucrând la cursul nostru online în timpul documentării. L-am “găsit” la groapa de gunoi citind ziarul “Scânteia” din anul 1973. Noi, știind că hârtia se descompune în maxim trei ani, am rămas surprinși și l-am abordat pe Domnul profesor. Așa am aflat despre o nouă știință, garbologia. Mai multe se vor afla în curs! :)) 

Credit foto: Cristian Eduard Dragan

 

Planurile Centrului de Educație Seneca EcoLogos

Avem multe planuri! Urmează cursuri noi în platforma Seneca Ecologos. Ne mărim echipa de traineri și creatori de conținut. Echipa de raportare CSR crește și ea.

Și sperăm că ne vom împlini visul anul acesta – deschiderea Muzeului Interactiv de Mediu Seneca Ecologos la București. Chiar facem și angajări. Muncim din greu. Nu creăm drame, dar punem în scenă spectacole!

 

Cauza susținută de Colectarea separată

Vom retipări cartea Atlas 2038 – Viitorurile lumii. Cartea aceasta este precum o fereastră deschisă asupra lumii, hărțile, graficele și colajele din această lucrare îl invită pe cititor să exploreze dimensiunile posibile, acolo unde viitorul se alege, departe de prejudecăți și de vechile obiceiuri. Atlasul 2038 este un exercițiu prospectiv, estetic, umanist, de a conecta marile mize mondiale și de a decide cum va arăta ziua de mâine. Viitorul ca o carte deschisă. Așa cum îl vom construi noi.

Credit foto: Cristian Eduard Dragan

Din vânzările cursului online de colectare separată, Seneca EcoLogos va reedita "Altasul 2038. Viitorurile lumii". Ca să facem pași împreună, oferim 40% discount pe toată perioada lunii mai.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related