Ce-ar fi să nu mai tratăm copiii și adolescenții ca pe niște bureți purtători de etichete? Copiii și adolescenții sunt oameni, cu propriile lumi interioare, propriile decizii, propriile întrebări și răspunsuri; doar că, din lipsă de timp, de inteligență emoțională și de instrumente, de multe ori, adulții aleg calea ușoară: e leneș, e agresiv, nu știe nimic sau nu știe bine - lasă, că îi spun eu. Iar când copilul nu se regăsește în perspectivele propuse, apare, rapid, concluzia adultului: nu îl interesează nimic din ce-i zic, deci nimic important.
Anastasia Staicu, Președinte Asociația SNK, Iulia Iordan, scriitoare, Laurențiu Staicu, Profesor de filosofie Univ. București (toți trei și în rolul de formatori ateliere de filosofie în cadrul proiectului „Prin filtrul prezentului. Filosofia spusă de tineri”), și Cris Pîrvu, Project manager Asociația SNK, văd în copii, adolescenți, tineri, o bogăție intelectuală care nu trebuie ignorată, ba mai mult, trebuie pusă în cadrul potrivit pentru a fi extrasă, discutată, înțeleasă și dată mai departe.
Așa a apărut „Prin filtrul prezentului. Filosofia spusă de tineri”, un proiect care a început ca o serie de 11 ateliere de filosofie, în care copii din mai multe școli și licee din țară au fost puși în ”dialog” cu învățăturile unuia dintre cei mai atemporali filosofi: Seneca. Despre furie și vulnerabilitate, despre frica de eșec, nesiguranță pentru viitor, despre speranță, curaj, găsirea sensului și nevoia de a fi acceptat așa cum ești, fiecare atelier a purtat o temă care a cerut tinerilor să-și scrie propriile sentimente și gânduri despre ce trăiesc acum, trecând prin filtrele lui Seneca. Iar tinerii au scris atât de profund, încât notițele lor au devenit o carte-jurnal. ”Praf emoțional” cuprinde cugetări sincere și tranșante despre ce facem bine, ce facem rău, ce ne bucură și ce nu ne lasă să dormim, într-o ediție ilustrată de Sașa Staicu.
Însă cartea-jurnal nu a fost printată și pusă la păstrare în arhiva asociației, ci transmisă, alături de un ghid pedagogic, mai multor școli și biblioteci din țară, iar în paralel, transformată și într-o expoziție interactivă în cadrul Seneca Anticafe. Am vorbit în detaliu despre proiect și parcursul lui, despre efectul resimțit deja și impactul așteptat pe viitor, cu Anastasia, Iulia, Laurențiu și Cris:
Cum arată 2026 pentru Asociația SNK
Anastasia: Ca un brad împodobit de o familie care ține și la globurile de sticlă ale bunicii, dar și la cele meșterite de nepoți la un atelier de hârtie manuală. Cu cărți poștale colorate, primite de-a lungul anilor de la prieteni. Pe verso ele conțin poezii și drame scrise în patru rânduri în limbi diferite. Așa arată.
Ce a devenit mai ușor și ce mai provocator
Anastasia: Mai ușor este, cred, să ne definim obiectivele și să ne ținem de ele. Am devenit mai conștienți de valoarea pe care o putem aduce, dar și de limitele noastre.
Cel mai greu este să continuăm pentru că orice organizație non guvernamentală trăiește și gândește într-un context. Contextul social, politic, climatic este în așa fel încât te pune zilnic să te întrebi: mai are sens ceea ce fac? Și aici ajută să numărăm ceea ce am făcut într-un an și avem ce număra!
Cum gestionați toate componentele asociației, cât și resursele necesare
Anastasia: Mergând înainte, balansând, oprind, stând un pic, mergând înainte din nou.
Când vorbim de componentele Asociației SNK, vorbim de direcțiile ei - Editura Seneca, Seneca Anticafe - spațiul comunitar cultural, Seneca Ecologos - centru de educație de mediu.
Pentru a le ține în viață sunt necesare mai multe resurse financiare și non-financiare. Acest non-financiar este energia oamenilor ce continuă să aducă la realitate lucrurile la care au visat. Este echipa Seneca, echipele aș zice. Oamenii care devin stâlpi de rezistență unii pentru alții, pentru ideile lor despre insulele de normalitate pe care fiecare le poate crea în jurul său. Dacă ar fi să definesc activitatea Asociației din 2026 în trei cuvinte acestea ar fi.
Facem 12 ani anul acesta. Niciun ONG nu ar putea rezista fără un sprijin financiar.
Resursele noastre financiare provin din sponsorizări ale unor companii care au încredere în aportul nostru și implicit al lor în societate, prin cărțile pe care le edităm, programele educaționale pe care le creăm și implementăm, evenimentele culturale pe care le organizăm, ajutorul pe care-l aducem în comunități vulnerabile.
Prin filtrul prezentului. Filosofia spusă de tineri: de unde a pornit ideea
Cris: Au trecut aproape două mii de ani de la Seneca, timp în care lumea s-a schimbat radical, dar noi continuăm să ne confruntăm cu multe dintre întrebările care îl preocupau și pe el: cum ne gestionăm fricile, cum ne raportăm la ceilalți, ce facem cu eșecurile, ce putem controla și ce nu, unde căutăm sensul și fericirea. De aici a pornit ideea proiectului. Am vrut să vedem ce se întâmplă când aceste reflecții ajung la adolescenții de astăzi, care cresc într-un mediu dominat de informație rapidă, presiune socială și multă incertitudine.
Dar ne-am dorit și să le oferim, prin întâlnirea cu filosofia stoică, un punct de sprijin, câteva repere mai solide într-o perioadă în care își construiesc propria identitate și propriul mod de a înțelege lumea. Stoicismul este, înainte de toate, o filosofie practică, un exercițiu de luciditate și de raportare la viață. Nu ne-am propus să le oferim răspunsuri gata făcute sau să-i convingem că Seneca are întotdeauna dreptate. Dimpotrivă, am vrut să le dăm libertatea să-l contrazică, să-l interpreteze și să-l treacă prin filtrul propriilor experiențe. Eram curioși nu doar ce poate spune Seneca unor adolescenți din 2026, ci și ce pot spune ei, la rândul lor, despre ideile lui.
Între a fi relatable și outdated: primele reacții ale elevilor la întâlnirea cu Seneca
Iulia: În calitatea mea de mediator, cred că orice formă de cultură și orice temă pot fi facilitate pentru orice fel de public, însă depinde, evident, cum este gândită și adaptată de fiecare dată această facilitare. În același timp, reacțiile oamenilor la ceea ce sunt invitați să reflecteze sunt foarte diverse și este firesc să fie așa. Filosofia ține însă de ființa noastră, așadar, nu poate fi outdated, cel puțin nu în întregime, indiferent de epocile prin care călătoresc ideile și întrebările filosofice. Putem relaționa cu fragmente sau cu un întreg, dar de fiecare dată va exista o relație între minți și concepte oricât de diferite, dacă ea se stabilește prin intermediul unui limbaj comun.
Cât despre Seneca, el are darul de a se afla mereu la îndemână. M-am întrebat adeseori de ce, văzând cât de rapid se creează această relație cu ideile lui. Unul dintre răspunsuri cred că este dimensiunea practică a filosofiei sale cu care putem relaționa direct și nemediat, pornind de la exemple concrete din viețile noastre. Un alt răspuns este poate modul în care abordează suferința, un motiv de curiozitate chiar și pentru cititorul care nu are neapărat disponibilitatea de reflecție și auto-reflecție. Suferința și evitarea ei sunt două dintre practicile noastre zilnice.
Seneca „oferă” modalități concrete (și nu numai) de a ține la distanță ceea ce ne tulbură. Dar sunt dificil de pus în practică. Reprezintă un efort continuu și conștient, aproape imposibil pentru un om cu capacități tot mai limitate de a se adapta în lume. Iar aici intervine scepticismul cititorului. Cine este înțeleptul din textele lui Seneca? Există cu adevărat o persoană care se poate educa în așa fel încât să se absolve de influența emoțiilor în propria sa minte și viață? Și este sănătos pentru noi să facem asta? Întrebări deschise.
Nu am vorbit în mod special despre tineri în răspunsul meu în mod intenționat: cine se uită la ei ca la jumătăți de adulți cred că ignoră o bogăție intelectuală și emoțională de neprețuit și, în plus, sinceră. Și, la urma urmei: cine ar fi fost Seneca fără Lucilius?
După 11 ateliere, ce ați descoperit despre felul în care tinerii vorbesc despre emoții, anxietăți, eșecuri și speranțe
Iulia: În proiectele noastre culturale, în care nu reușim să includem serii lungi de întâlniri, găsim întotdeauna multe lucruri de făcut cu tinerii care încap cu greu în cele două ore pe care le avem de cele mai multe ori la dispoziție. Și discuții relaxate care se duc acolo unde conduce interesul lor, dar și sarcini foarte clare cu rezultate palpabile. Timpul a fost cea mai mare provocare în ceea ce mă privește la atelierele coordonate de mine, asta pentru că îmi plac dialogurile deschise, mai structurate sau mai libere, în special cu tinerii, ei chiar având în general această disponibilitate pentru dialog.
Filosofia sau filosofarea pot fi catalizatoare extraordinare pentru oameni, indiferent de vârstă. Dar în cazul tinerilor absorb orele și le transformă în minute. Mass-media ne spune cât de leneși sau agresivi sunt tinerii din ziua de azi, școala îi instruiește despre cât de gravă este greșeala și cum le influențează ea negativ viața. Nu prea mai e loc de îndoială și, în loc de stimulare, au de cele mai multe ori parte de infantilizare. Propunerea unor ateliere de filosofie unor copii sau unor tineri este văzută ca o formă de curaj, dar nu este de fapt decât un semn de normalitate.
Praf emoțional: ce ar trebui să spună titlul despre reflecțiile adunate în proiect
Cris: Titlul „Praf emoțional” s-a născut chiar dintr-o reflecție a unei adolescente participante la ateliere. Pornind de la un text al lui Seneca despre bogăție și sărăcie, Maria-Mădălina a scris: „Spiritual suntem praf, însă încercăm mereu doar să satisfacem partea din noi care caută împlinire materială.” Ne-a rămas în minte această formulare, atât de directă și de sinceră, și ni s-a părut că surprinde foarte bine spiritul întregii cărți. Pentru că, dincolo de dialogul cu Seneca, volumul vorbește despre lumea interioară a adolescenților, cu toate contradicțiile ei: furie și vulnerabilitate, nevoia de acceptare și dorința de a fi tu însuți, frica de eșec, nesiguranța în fața viitorului, dar și speranța, curajul și încercarea de a găsi un sens.
Unele texte sunt foarte personale, altele ironice, surprinzător de lucide sau chiar critice față de ideile filosofului. Și cred că tocmai asta ne-a plăcut la titlu: are ceva autoironic, foarte apropiat de limbajul tinerilor, dar lasă să se întrevadă și o fragilitate reală. Nu vorbește despre o generație care este „praf”, ci despre una care încearcă să înțeleagă ce simte și să dea un sens propriilor experiențe.
Cum ați structurat rezultatul atelierelor într-o carte-jurnal colectiv
Cris: La proiect au participat 140 de adolescenți din patru licee: Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” și Colegiul Național „Matei Basarab” din București, Liceul Tehnologic Nr. 1 Fundulea și Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea. În cele 11 ateliere, am discutat despre teme care îi preocupă direct, de la furie, fericire, libertate și părerea celorlalți până la relația cu banii, trecerea timpului, frica de eșec sau curajul de a o lua de la capăt.
Din toate reflecțiile adunate, o echipă formată din Anastasia Staicu, editoare la Editura Seneca și facilitatoare a două ateliere, Iulia Iordan, scriitoare și facilitatoare a trei ateliere, și subsemnata a ales textele care ni s-au părut cele mai personale, sensibile și autentice. Ne-au interesat mai ales acele momente în care adolescenții au avut curajul să fie vulnerabili, să vorbească despre propriile experiențe, dar și să-l contrazică pe Seneca atunci când ideile lui nu li se păreau potrivite cu realitatea pe care o trăiesc. Nu am căutat răspunsuri corecte sau formulări perfecte. Intervenția redacțională asupra textelor a fost minimă, tocmai pentru a păstra spontaneitatea, limbajul și particularitățile fiecărei voci. Ne-am dorit ca cititorul să întâlnească în paginile cărții adolescenții așa cum sunt ei, nu o versiune stilizată a gândurilor lor.
Cartea este construită ca un dialog peste timp: Seneca lansează o idee, iar adolescenții îi răspund, fiecare în felul său, uneori în acord, alteori în dezacord. Iar ideea de jurnal colectiv se regăsește și în conceptul de design al volumului: printre reflecțiile adolescenților am lăsat pagini goale, în care cititorii sunt invitați să-și noteze propriile gânduri. Ne-am dorit astfel ca dialogul să rămână deschis, iar fiecare cititor să poată deveni, la rândul său, o voce în această conversație.
Ilustrațiile Sașei Staicu, în dialog cu textele lui Seneca și răspunsurile tinerilor
Cris: Ilustrațiile Sașei Staicu au adus o a treia voce în dialogul dintre Seneca și adolescenți. Nu sunt simple reprezentări ale ideilor din texte, ci interpretări vizuale care le completează, le nuanțează și, uneori, le dau o direcție neașteptată.
Sașa a creat un univers în care elementele inspirate din Antichitate, precum amforele, coloanele sau arcadele, coexistă cu forme, culori și compoziții foarte contemporane. Mi se pare că tocmai acest contrast exprimă foarte bine ideea proiectului: două lumi aflate la aproape două mii de ani distanță pot avea, totuși, ceva de spus una alteia.
Sunt și ilustrații care traduc foarte sugestiv emoțiile despre care vorbesc tinerii. De exemplu, în capitolul despre părerea lumii, un singur scaun diferit într-o sală plină de scaune identice vorbește despre presiunea conformării și despre dificultatea de a rămâne tu însuți. Sunt imagini care nu explică textele, ci te fac să te oprești asupra lor și să le citești poate altfel.
Ne-am dorit ca și designul cărții să păstreze această libertate de interpretare. Cuvintele și imaginile nu sunt așezate într-o relație rigidă, în care unele le explică pe celelalte, ci se completează și lasă loc imaginației cititorului. Iar paginile libere, în care acesta este invitat să-și scrie propriile gânduri, duc conversația mai departe.
Cred că ilustrațiile au reușit să aducă ideile lui Seneca în prezent, fără să le reducă la niște mesaje simple, și să dea cărții o identitate vizuală la fel de vie și de surprinzătoare ca răspunsurile adolescenților.
Cartea a devenit expoziție interactivă la Seneca Anticafe
Anastasia: Această transformare stă în natura oricărei cărți, cred. Încă de când îi gândești designul aka arhitectura. Cum intră cititorul în ea, cum îl saluți de pe copertă, cum așterni forzațul, cum îi lași bilețele, ca o gazdă grijulie, începând de la pagina tehnică și până la index.
În cartea-jurnal „Praf emoțional” am lăsat și pagini în care cititorul să-și poată scrie propriile bilețele, de data aceasta către sine însuși. Iar acum interacțiunea cu textul dintr-o carte este pusă într-un spațiu dedicat din Seneca Anticafe - Librăria Interactivă SENECA.
Există sertare secrete pe care le deschizi și găsești surprize și cadouri, faci legături între tine și autor, între idei, între trăiri (exact ca într-o carte). Există dulapuri în spatele cărora se aude vocea autorului. Nu glumesc! Doar trebuie să vă apropiați urechea de gura de aerisire. Există și un spațiu în care să scrieți voi. Doar că este o carte-jurnal!
Expoziția a fost primită așa cum ne-am așteptat – nu cu aplauze, ci cu câte o lacrimă în colțul ochiului, cu un zâmbet în colțul gurii, cu un mesaj lăsat de un vizitator altuia pe o scoică. Cam așa.
Ce loc ar trebui să aibă filosofia în educația adolescenților
Laurențiu: Adolescenții își pun deja întrebări filosofice, chiar dacă nu le numesc astfel: Cine sunt eu? Cât contează ce cred ceilalți despre mine? Ce înseamnă să fii un prieten bun? Cum îmi dau seama ce merită să fac cu viața mea? Filosofia ar trebui să aibă în educația lor un loc în care aceste întrebări să poată fi formulate și discutate serios și fără a le expedia repede cu răspunsul superficial al vreunui adult.
Concret, filosofia îi poate ajuta să descurce lucruri care, în experiența de zi cu zi, vin adesea amestecate: ce simt, ce cred, ce știu și ce presupun despre o situație. De pildă, între „îmi doresc asta” și „asta îmi va face bine” există o diferență pe care merită să înveți să o observi cât mai de timpuriu în viață. Să poți examina asemenea judecăți, să le cauți motivele și să asculți o altă perspectivă îți oferă mai multă libertate în felul în care răspunzi și reacționezi la ceea ce ți se întâmplă.
Exercițiul cu fragmentele din Seneca a pornit tocmai de aici: i-am invitat pe elevi să vadă ce legătură poate avea un gând vechi de aproape două mii de ani cu ceva ce trăiesc ei acum. În momentul în care începi să-l traduci în propriile experiențe, textul devine un interlocutor. Poți să te recunoști în el, să-l pui la îndoială sau să descoperi că îți lipseau cuvintele pentru ceva ce simțeai deja, dar încă nu știai să exprimi.
Cum transformăm filosofia într-un instrument pentru viața de zi cu zi
Laurențiu: Filosofia devine utilă atunci când dobândim obiceiul de a ne opri puțin asupra propriilor convingeri și de a le chestiona. De ce mă afectează atât de mult părerea acestei persoane? Ce înțeleg eu prin succes? Îmi doresc lucrul acesta sau am învățat că ar trebui să mi-l doresc? Sunt întrebări foarte practice, fiindcă răspunsurile noastre, chiar și cele nerostite, ne orientează și ne modelează alegerile de zi cu zi.
Nu cred că există o vârstă după care devine prea târziu să mai facem acest exercițiu de introspecție și auto-interogare. Putem începe să ne examinăm viața și la șaisprezece ani, și la șaizeci. Există însă un cost al amânării: unele convingeri se rigidizează, unele reacții devin automatisme, iar alegerile făcute fără prea multă reflecție au consecințe, uneori greu de schimbat. De aceea e bine să începem devreme, să ne obișnuim să ne punem întrebări despre noi înșine și despre felul în care trăim.
Cartea, alături de un ghid pedagogic, în școli și biblioteci
Cris: Ne-am dorit ca „Praf emoțional” să nu rămână doar o carte pe care adolescenții o citesc, ci să devină punctul de plecare pentru alte conversații, în alte clase și comunități. De aceea, am creat „Vademecum”, un ghid pedagogic care însoțește volumul și care le oferă profesorilor și bibliotecarilor activități concrete, gata de folosit sau de adaptat în funcție de grupul cu care lucrează.
Ghidul urmărește cele 11 teme ale cărții, de la mânie, fericire și părerea celorlalți până la libertate, sensul vieții sau felul în care ne raportăm la eșec. Fiecare capitol pornește de la fragmente din Seneca și de la reflecțiile adolescenților, apoi propune întrebări pentru discuție, exerciții de scriere și activități creative, cu obiective de învățare și pași de lucru clari. Am inclus și sugestii interdisciplinare, pentru că nu ne-am dorit un instrument rezervat profesorilor de filosofie. El poate fi folosit la orele de română, la dirigenție, în cadrul altor discipline sau în ateliere organizate în biblioteci.
Prin parteneriatele cu Roma Education Fund și România EduCaB, proiectul își propune să ajungă la peste 800 de elevi, 50 de profesori și 34 de bibliotecari din școli și comunități cu acces mai redus la resurse culturale. Am prevăzut și două sesiuni de formare, astfel încât ghidul să nu fie doar un material distribuit odată cu volumul, ci un instrument pe care educatorii să-l poată folosi efectiv în lucrul cu tinerii. El va fi disponibil și online, pentru a putea fi preluat de oricine îl consideră util.
Mi-aș dori ca profesorii să folosească ghidul cu aceeași libertate cu care adolescenții au răspuns la textele lui Seneca în atelierele noastre: să aleagă ce li se potrivește, să adapteze exercițiile și să lase loc inclusiv dezacordului. Nu vrem ca elevii să învețe ce ar trebui să gândească despre furie sau fericire, ci să aibă ocazia să descopere ce gândesc ei înșiși și să poată vorbi despre asta cu ceilalți.
Cu ce idei noi despre generația tânără ați rămas
Laurențiu: Mi-a rămas mai ales impresia că, atunci când le oferim un punct de pornire și îi ascultăm cu adevărat, adolescenții au mult mai multe de spus decât presupunem noi, adulții. Vorbim adesea despre ei ca despre o generație distrasă iremediabil de tehnologie, mereu grăbită și greu de atras într-o discuție serioasă. Dar cred că, uneori cel puțin, noi suntem cei grăbiți.
Trecem prea repede de la faptul că nu sunt interesați de ceea ce le propunem noi la concluzia că nu sunt interesați de nimic important. M-a surprins cât de firesc au putut lega un text atât de vechi de propriile lor experiențe. Pentru asta n-au avut nevoie să știe mai nimic despre filosofie sau despre stoicism, ci pur și simplu au găsit în fragmentul acela ceva care îi privea. Iar de aici au pornit întrebări și interpretări la care noi poate că nu ne-am fi gândit. Pentru că ei au alt filtru decât noi, iar lucrul ăsta este extraordinar și trebuie prețuit.
Proiectele în lucru și așteptările vis a vis de acestea
Cris: În prezent, avem mai multe proiecte în desfășurare, destul de diferite ca public și abordare, dar care pornesc de la aceeași preocupare: cum putem aduce oamenii împreună și cum putem face din cultură un prilej de întâlnire, dialog și sprijin reciproc.
Unul dintre ele este Philo Café, un format de conversații filosofice moderat de Laurențiu Staicu, pe care l-am lansat în 2026 și pe care îl vom continua și anul viitor. Nu sunt cursuri sau prelegeri, ci întâlniri deschise oricui vrea să gândească împreună cu alți oameni, să pună întrebări și să-și confrunte propriile convingeri. Discutăm despre lucruri foarte apropiate de viața de zi cu zi: iertare, prietenie, invidie, speranță, alegeri sau limitele toleranței. În jurul acestor întâlniri s-a format deja o comunitate de oameni care revin pentru plăcerea de a dezbate, dar și de a asculta perspective diferite de ale lor. Cred că e un lucru valoros, mai ales într-o perioadă în care suntem atât de obișnuiți să ne exprimăm rapid opiniile și mult mai puțin să le examinăm împreună.
Ne dorim să dezvoltăm în continuare și Women Holding Women, rețeaua de suport prin creativitate creată de Asociația SNK. Proiectul a început în 2025, printr-o cofinanțare a Administrației Fondului Cultural Național, cu ateliere de terapie prin artă dedicate femeilor aflate în situații de vulnerabilitate, și a crescut într-o comunitate de solidaritate, în care poveștile personale au devenit puncte de plecare pentru creații artistice, poezie și întâlniri între femei cu experiențe foarte diferite. Peste 125 de femei au participat la activitățile primei etape, iar pentru noi miza este ca legăturile create atunci să nu se încheie odată cu un proiect finanțat, ci să continue și să se consolideze.
Tot la Seneca Anticafe se desfășoară Laboratory of Imagination, un atelier de explorare creativă pentru copii și adolescenți între 10 și 15 ani din comunitatea de refugiați ucrianeni, coordonat de colega noastră Tetiana Chetverhova. Aici, desenul, jocul cu formele și materialele și întâlnirea cu neprevăzutul devin modalități prin care copiii își descoperă propriile idei și învață să le exprime. Nu contează atât rezultatul artistic, cât libertatea de a experimenta, de a greși și de a avea încredere în propriul proces creativ.
Avem și Clubul de conversație în limba română, prin care oferim burse membrilor comunității ucrainene, astfel încât să poată învăța și exersa limba într-un mediu prietenos. Dincolo de învățarea limbii, ne interesează și sentimentul de apartenență pe care îl pot crea aceste întâlniri.
Toate aceste inițiative, și altele, fac parte dintr-o direcție mai amplă: ne dorim ca Seneca Anticafe să devină tot mai mult un „loc terț”, un spațiu între casă și serviciu sau școală, în care oamenii vin nu doar pentru un eveniment cultural, ci și pentru a se întâlni, a lega relații, a învăța unii de la alții și a simți că aparțin unei comunități.
În paralel, am depus și alte proiecte pentru finanțare și așteptăm rezultatele. Sperăm să putem duce mai departe ceea ce am început și să creăm contexte noi în care cultura să nu fie doar ceva ce consumăm, ci ceva ce construim împreună.
