In perioada 26 februarie - 2 martie ADVICE Students organizeaza in Aula Magna din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti cea de-a doua editie a conferintelor pe teme de advertising, marketing si PR - AdRevolution.
Vor avea loc 2 conferinte pe zi, stil panel pe teme extrem de variate din domeniile mentionate mai sus: etapele crearii unei campanii, personal branding, noi trenduri in advertising (new media), relatia media-advertising, campanii de succes etc.
Acesta este al patrulea proiect major al organizatiei in domeniul publicitatii si are ca scop crearea unei noi generatii de profesionisti in acest domeniu, prin facilitarea accesului la training-uri si conferinte sustinute de cele mai cunoscute nume din industrie. AdRevolution urmareste stabilirea contactului cu resursele, oportunitatile si actorii de pe piata romaneasca, precum si dezlegarea secretului unor campanii, companii si produse de succes.
Evenimentul, destinat in primul rand studentilor pasionati de lumea publicitatii, dar nu numai, reprezinta o sansa de a invata de la cei mai buni si de a te face remarcat in fata lor. Intrarea la conferinte va fi libera.
Cea de-a doua etapa a proiectului, intitulata Teach Me va avea loc in perioada 12 - 16 martie si va consta in seminarii si workshop-uri adresate doar participantilor recrutati in prealabil (in jur de 35 de studenti). Participantii vor afla de la nume importante din domeniu despre: elemente de baza in copywriting, legatura dintre strategie si o campanie de succes, noi tendinte in advertising, inceputul unei cariere in advertising in Romania, branding, etc.























