Câștigătorii ediției a opta a competiției. Festivalului Internațional de Teatru Independent Comic 7 B, din cadrul BIAF

Câștigătorii ediției a opta a competiției. Festivalului Internațional de Teatru Independent Comic 7 B, din cadrul BIAF

Cea de-a opta ediție a Festivalului Internațional de Teatru Independent COMIC 7 B, ce face parte din Buzău International Arts Festival, s-a desfășurat între 10 și 16 septembrie și a adus o săptămână culturală dedicată iubitorilor de artă dramatic, din Buzău și nu numai. Publicul a avut ocazia să asiste la șapte spectacole de teatru independent, care i-au provocat pe cei din sală să exploreze diferite universuri artistice și să analizeze, alături de actori, teme dificile și subiecte grele, reprezentate în spectacole montate atât după piese clasice, cât și moderne.

COMIC 7 B a adus în fața publicului șapte spectacole complexe, în adaptări inedite, inclusiv două dintre cele mai celebre piese scrise de William Shakespeare, Romeo și Julieta și Îmblânzirea scorpiei. Toate montările au abordat subiecte cu un puternic impact actual: lupta pentru putere, în diverse forme, violența domestică împotriva femeii, dizabilitatea și percepția societății față de persoanele cu deficiențe, sănătatea mintală, iubirea și ura, balanța de forțe și putere între cele două sexe, seducția și pasiunea necontrolată, uneltirile cu iz medieval – toate, aduse meșteșugit în fața iubitorilor de teatru, care s-au bucurat de jocul actoricesc și de producțiile remarcabile.

Festivalul Internațional de Teatru Independent COMIC 7 B a reușit și la această ediție să aducă în peisajul teatral buzoian actori celebri și tineri artiști în plină asccensiune, care au interacționat cu publicul de toate vîrstele, la finalul spectacolelor.

Câștigătorii competiției din 2023 a Festivalului Internațional de Teatru Independent COMIC 7 B sunt:

  • Cel mai bun spectacol: Romeo și Julieta, producător Teatrul Globe București, o adaptare modernă și plină de forță a celebrei piese shakespeariene;
  • Cea mai bună regie: Corina Dragomir, pentru spectacolul Respiro: Vacanță pe acoperiș, producător compania Respiro, un spectacol greu, ce a vorbit în termeni clari și fără echivoc despre violența împotriva femeii, sacrificiu și consecințele acceptării;
  • Cea mai bună actriță: Ada Navrot, pentru rolul Sonia, din spectacolul Respiro: Vacanță pe acoperiș;
  • Cel mai bun actor: Pavel Bârsan, pentru rolurile din comedia Pe bune?, producător Syarela Arts;
  • Premiul special al juriului pentru interpretare feminină: Cătălina Nichitin, pentru rolul Matilda din spectacolul Respiro: Vacanță pe acoperiș;
  • Premiul special al juriului pentru interpretare masculină: Valentin Andrieș, pentru rolul Don din spectacolul Fluturii sunt liberi;
  • Premiul special al organizatorilor pentru scenografie și costum: Alexandra Boerescu-Mâzgăreanu, pentru costumele din spectacolul Romeo și Julieta, care au re-creat atmosfera epocii elisabetane.

Membrii juriului ediției a opta a Festivalul Internațional de Teatru Independent COMIC 7 B au fost celebrități ale scenei și ecranului din România: actorul și realizatorul tv Adrian Păduraru, actorul și regizorul Daniel Bucur (România, Canada), actorul și profesorul de actorie Vlad Vîlciu.

Buzău International Arts Festival este organizat de Asociația CulturAll și Asociația Bulevardul Culturii, în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău și Centrul Cultural și Educațional Alexandru Marghiloman și este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii. 
Sponsori: Carrefour, Zahăr Mărgăritar, Winmarkt, ElcarGid, TBI Bank, Best Seller Auto, BCR, Eximprod Grup, Camera Notarilor Publici Ploiești, Birou Notarial Vasile Victor și Asociații, Lucsor, LeBig Supermarket
Parteneri: Consiliul Județean Buzău, Teatrul George Ciprian Buzău, Muzeul Județean Buzău, Hotel Pietroasa, MediaTrust
Parteneri media: Euronews, Radio România Actualități, Agerpres, Ziarul Metropolis, Happening, Zile și Nopți, wall-street.ro, Cinemap, filme-carti.ro, IQads, Kudika, CineFan, buzau.net, Opinia, Campus Media, TVSat Media Group, Buzău Media, Gazeta Buzoiană, Reporterbuzoian.ro, Informația Buzăului, Expresul Buzoian.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related