FITS 2025 s-a deschis oficial cu concertul „Rapsodiile”, parte din turneul Internațional Stradivarius, la Catedrala Luterană Evanghelică ,,Sf. Maria” 

FITS 2025 s-a deschis oficial cu concertul „Rapsodiile”, parte din turneul Internațional Stradivarius, la Catedrala Luterană Evanghelică ,,Sf. Maria” 

Vineri a început cea de-a 32-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ce are loc între 20 şi 29 iunie. Deschiderea oficială a programat un concert sold-out susținut de Alexandru Tomescu și Dragoș Ilie în cadrul turneului internaţional Stradivarius. Într-o catedrală arhiplină, preşedintele FITS, Constantin Chiriac, a vorbit despre bucuria începerii Festivalului, despre eforturile care s-au făcut pentru organizarea acestei ediţii şi despre reverenţa pe care echipa FITS o transmite prin intermediul temei din acest an – MULŢUMESC.

Credit foto: Sebastian Marcovici

Au urmat discursuri ale doamnei Astrid Fodor - primarul Sibiului, domnului Emil Hurezeanu - Ministrul Afacerilor Externe, doamnei Ramona Chiriac - Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România şi doamnei Raluca Turcan, membră a Camerei Deputaţilor din Parlamentul României, circumscripţia Sibiu.

Prima zi a adus în fața publicului spectacolul Morții nu mai mănâncă iaurt în regia celebrului regizor Tiago Rodrigues, directorul Festivalului de teatru de la Avignon. Spectacolul companiei belgiene NTGent este inspirat dintr-o poveste adevărată despre tatăl regizorului.

Credit foto: Ovidiu Matiu

Chirița în concert la Chișinău, în regia Adei Milea, spectacol venit chiar din capitala Moldovei, a încântat publicul la Filarmonica de Stat. O comedie care demască inteligent moravurile de ieri și de azi.

Credit foto: Nicolae Gligor 

Tot ieri au avut loc Flamenco fusion de Spanish Flamenco Ballet, o experiență teatrală unică și captivantă, care combină pasiunea și talentul dansului spaniol și al flamenco-ului cu prospețimea și inovația jazzului.

Credit foto: Sebastian Marcovici

Visul lui Ymir a invitat publicul din Piața Mare într-o călătorie prin cinci stări de vis, cu acrobații la înălțime și muzică live.

Credit foto: Dragos Dumitru

Credit foto: Sebastian Marcovici

Credit foto: Nicolae Gligor 

A urmat concertul trupei Hungarian Royal Gypsy Orchestra, care a încins atmosfera pe ritmuri care îmbină lucrările orchestrale clasice cu aranjamentele de muzică populară maghiară.

Credit foto: Dragos Dumitru

Credit foto: Robert Barlea

Prima zi a festivalului a ajuns la final prin show-ul nocturn de drone, încheiat de un mare și sincer Mulțumesc / Thank you, în Piața Teatrului. 

Credit foto: Dragos Dumitru

Credit foto: Nicolae Gligor

 

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 842 de evenimente și 5000 de artiști din 82 de țări

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru din lume, are loc anul acesta la Sibiu în perioada 20 iunie – 29 iunie, tema ediției cu numărul 32 fiind MULȚUMESC. FITS 2025 are 842 evenimente incluse în program și așteaptă peste 5000 de artişti din 82 de țări.

Tema din acest an – MULȚUMESC – reprezintă legătura între generozitate, bucurie, puterea de a dărui, emoție și relația dintre artiști și public, mijlocită de toți cei care contribuie la susținerea acestui miraculos proces.

Credit foto: Andrei Valeanu

Aplicația FITS include toate evenimentele programate în cadrul ediţiei din acest an şi permite personalizarea programului şi multe alte facilități. Aplicaţia FITS poate fi descărcată gratuit atât în Google Play, pentru Android, cât și în AppStore, pentru iOS.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related