Campania externa de promovare a brandului de tara costa zece milioane de lei

Agentia pentru Strategii Guvernamentale (ASG) are nevoie de zece milioane de lei pentru campania externa de promovare a brandului de tara, insa banii nu au fost alocati la ultima rectificare bugetara din cauza cheltuielilor cauzate de seceta, a declarat, marti, pentru NewsIn seful ASG, Alfred Bulai.

Potrivit lui Bulai, campania de promovare externa a brandului de tara va avea loc mai ales in tari din Uniunea Europeana. Intr-o prima etapa se vor face cercetari privind imaginea Romaniei in tarile tinta, cercetarile fiind urmate de campanii de promovare. ASG a facut cercetari privind imaginea Romaniei doar in Spania si in Germania, in 2006. Campania de promovare externa urmeaza auditului intern care, potrivit sefului ASG, a fost incheiat. "Am facut auditul intern si am elaborat manualul de identitate vizuala, pe care speram sa il trecem prin hotarare de Guvern in septembrie", a spus Bulai.

Potrivit strategiei postaderare elaborata de Guvern, domeniile care avantajeaza Romania in competitia pe piata UE, pe baza carora va fi construit brandul de tara, sunt alimentele ecologice, industria IT, vinul, turismul, confectiile, mobila, produsele mestesugaresti si medicamentele naturiste.

Bulai declara la sfarsitul anului trecut ca, pentru a construi brandul "Romania", este nevoie de circa zece milioane de euro si de un interval de trei ani. "O tara ca Romania are nevoie de o suma de doua-trei milioane de euro pe an pentru a-si construi brandul de tara. In trei ani am avea niste rezultate concrete pe care sa le putem masura", afirma presedintele Agentiei pentru Strategii Guvernamentale.

Aboneaza-te pentru a avea acces la acest articol
Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Oameni

Sectiune

Dictionar



Branded


Related