Timp de doua zile (17 - 18 aprilie), Camera de Comert si Industrie a Romaniei va gazdui conferintele din cadrul celei de-a sasea editii a Olimpiadelor Comunicarii. Conferintele sunt singurele evenimente care ii reunesc pe cei mai apreciati profesionisti din toate domeniile comunicarii: marketing, advertising, relatii publice, comunicare politica si mass-media. Obiectivul lor este sa ii formeze si sa le ofere inspiratie viitorilor lideri ai spatiului comunicarii publice din Romania.
Participarea este gratuita si deschisa tuturor membrilor comunitatii site-ului www.olimpiadelecomunicarii.ro (cei care doresc sa participe trebuie sa aiba un cont pe site, completat cu date corecte).
Luni, 17 aprilie, incepand cu ora 12.00, are loc conferinta "Ce-i trebuie specialistului in PR ca sa ajunga angajatul preferat al managerului general?", oferita de JTI Romania. Plecand de la premiza ca principala problema a responsabililor de PR este lipsa unei intelegeri corecte a rolului lor in cadrul unei companii sau organizatii, conferinta le va arata actualilor sau viitorilor specialisti care sunt criteriile obiective dupa care ar trebui sa ceara sa li se evalueze munca. De asemenea le va arata cum pot sa isi convinga managerii sa aiba mai multa incredere in utilitatea relatiilor publice si cum pot sa-si implice colegii in mod proactiv in activitatile de comunicare.























