RO-Wine Festival revine la București în perioada 22–24 mai la Fratelli Studios

RO-Wine Festival revine la București în perioada 22–24 mai la Fratelli Studios

15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional.

Pentru al 11-lea an consecutiv, RO-Wine transformă Bucureștiul într-un punct de întâlnire al lumii vinului. Timp de trei zile, vizitatorii vor descoperi vinuri din 15 țări, de la crame emblematice și etichete internaționale consacrate până la producători aflați la prima participare în România.

România și Republica Moldova vor fi prezente în Sala A, Italia în Salonul „Gustul Italiei” și Sala C, iar Salonul Vinurilor Internaționale va reuni producători din Germania, Austria, Grecia, Spania, Portugalia, SUA, Chile, Argentina, Australia și Noua Zeelandă.

Ediția din această primăvară aduce o prezență extinsă a Republicii Moldova, dar și crame românești mici, aflate pentru prima dată la un festival de vinuri, inclusiv producători din regiuni mai puțin cunoscute publicului bucureștean.

Experiența RO-Wine este completată de parteneri gourmet atent selecționați, iar între degustări, vizitatorii se pot opri pentru o cafea de specialitate la standul Constantin Coffee.

Unul dintre momentele speciale ale ediției 2026 este prezența pentru prima dată în România a brandului neozeelandez Invivo X, SJP, co-fondat de Sarah Jessica Parker.

 

Salonul „Gustul Italiei”

Pentru al cincilea an consecutiv, Italia revine în prim-plan prin Salonul "Gustul Italiei", organizat de ICE – Agenția Italiană pentru Comerț Exterior.

Vizitatorii și profesioniștii din mediul de afaceri sunt invitați să descopere o selecție atent curatoriată de vinuri italiene, alături de brânzeturi și delicatese autentice, într-un spațiu dedicat excelenței gastronomice – o experiență completă care aduce atmosfera Italiei în inima Bucureștiului. În cadrul salonului vor fi prezenți și producători italieni, oferind oportunități de networking și dialog direct cu reprezentanți ai sectorului vitivinicol și agroalimentar italian.

Momentele dedicate gastronomiei, coordonate de chef Antonio și chef Michael Passarelli, îi vor cuceri pe vizitatori cu o selecție de specialități create special pentru a însoți și a pune în valoare vinurile oferite spre degustare, prin intermediul ingredientelor și aromelor autentice ale bucătăriei italiene.

 

Gastronomia, partenerul perfect al vinului

Selgros se alătură RO-Wine în calitate de Presenting Gourmet Partner, contribuind la crearea unei experiențe culinare complete.

Vizitatorii vor descoperi concepte gastronomice moderne, ingrediente premium și idei creative care completează universul vinului.

De asemenea, Chef Nicolai Tand va fi prezent cu standul „L’Univers de Nicolai”, unde va oferi spre degustare croissante cu unt și baghete franțuzești.

 

Networking, experiențe și masterclass-uri

RO-Wine | The International Wine Festival of Romania reprezintă un punct de întâlnire esențial pentru profesioniștii din HoReCa, ziua de vineri fiind dedicată în special specialiștilor din industrie. Accesul acestora este gratuit, pe baza înscrierii prin formularul disponibil pe site-ul evenimentului, romaniawinefestival.com.

Festivalul va include o serie extinsă de prezentări și degustări speciale de vinuri, brânzeturi și live cooking, susținute de profesioniști din domeniu. 

Programul de masterclass-uri include numeroase experiențe deosebite: o călătorie în universul brânzeturilor italiene DOP, moderată de Marinela Ardelean, o degustare de vinuri care împlinesc în 2026 „rotunda” vârstă de 20 de ani și o degustare de vinuri albe din Bourgogne, ambele susținute de Elod Adam, Senior Judge Decanter, o sesiune dedicată celor mai delicate bule din Champagne susținută de CRUSH, un brunch cu vinuri din rezerva co-fondatorului RO-Wine, Liviu Popescu, sau un masterclass susținut de către Victor Bostan, fondatorul Grupului Purcari.

Se anunță o ediție spectaculoasă, iar organizatorii recomandă achiziționarea biletelor din timp.

Biletele sunt disponibile pe bilete.ro.

Multumim partenerilor :Banca Transilvania, Selgros România, AQUA Carpatica, Courtyard by Marriott, Black Cab

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related