Pentru Chuhan Xiao, bijuteria este un spațiu în care memoria poate căpăta formă. Designeră de bijuterie stabilită la Londra, absolventă a Central Saint Martins și a Royal College of Art, ea explorează relația dintre obiect, corp și experiențele pe care le păstrăm în noi. În practica sa, bijuteria se apropie de sculptura intimă, iar materialele, texturile și tehnicile manuale devin o modalitate de a transforma lucruri greu de atins, precum memoria, emoția sau senzația, în obiecte fizice.
Colecția Echoes in the Blur, cu care participă la Romanian Jewelry Week, pornește de la ideea memoriei ca proces fluid, care se poate estompa, distorsiona și reconstrui în timp.
"Memoria nu este niciodată complet fixă. Odată cu trecerea timpului, se poate estompa, distorsiona și chiar reconstrui, devenind un amestec de adevăr și ficțiune modelat de emoție și experiență. Am vrut să explorez acest lucru prin straturi fragmentate, texturi neclare și forme aflate în schimbare", spune Xiao.
Am vorbit cu Chuhan Xiao despre primele ei amintiri legate de bijuterie, despre relația dintre corp și obiect și despre ce se întâmplă atunci când o amintire personală devine o formă pe care o poate experimenta și altcineva. Chuhan Xiao participă la Romanian Jewelry Week, care are loc între 30 septembrie și 4 octombrie 2026, la Biblioteca Națională a României din București.
Etapele formării tale in designul de bijuterie
În copilărie, una dintre cele mai puternice amintiri ale verilor era mirosul florilor de magnolie și gardenie. Îmi amintesc florile de magnolie prinse de bucăți de sârmă, care puteau fi agățate de un nasture, și micile brățări făcute prin înșirarea florilor de gardenie. Le purtam pe haine sau la încheietura mâinii, iar la vremea aceea, pentru mine, acestea erau bijuterii.
Ceea ce a rămas cu mine nu au fost, de fapt, obiectele în sine, ci experiența de a le purta, parfumul atât de aproape de corp și felul în care acesta devenea legat de un anumit anotimp, un loc și un moment din copilăria mea. Privind în urmă, cred că poate de aici a început fascinația mea pentru bijuterie: nu de la materiale prețioase sau decorațiuni, ci de la ideea că ceva purtat pe corp poate păstra o amintire.
În același timp, am fost mereu o persoană căreia îi plăcea să creeze lucruri cu mâinile. Așa că, într-un fel, cred că am știut destul de devreme că vreau să devin artistă sau creatoare. Ceea ce nu știam era ce formă va lua acest lucru.
Pe măsură ce am crescut, am explorat diferite modalități de a crea și am devenit treptat tot mai interesată de relația dintre obiecte și corp. Bijuteria mi s-a părut un loc firesc pentru mine, deoarece ocupă un spațiu atât de intim între obiect și persoana care îl poartă. Poate fi mică și personală, dar, în același timp, poate purta memorie, emoție și un sentiment al identității.
Așadar, într-un fel, parcursul meu către bijuterie nu a fost un singur moment în care am decis: „Vreau să devin designer de bijuterie.” A fost mai degrabă o descoperire treptată, de la plăcerea de a crea lucruri cu mâinile, la interesul pentru corp, materiale și memorie și, în cele din urmă, la descoperirea bijuteriei ca mediul prin care puteam reuni aceste interese.
Ce este important pentru tine acum în munca ta
Perspectiva mea a evoluat cu siguranță în timp. La începutul practicii mele, eram mai interesată de structuri jucăușe, forme și posibilitățile fizice ale bijuteriei, explorând ce ar putea deveni un obiect și cum ar putea interacționa cu corpul.
Mai recent, am devenit mult mai interesată de memorie și de experiența senzorială. Sunt atrasă de lucrurile mai puțin tangibile, precum mirosul, atingerea, emoția și urmele pe care experiențele le lasă în urmă. Mă interesează modul în care aceste senzații pot fi transpuse în material și formă.
Practica ta, care transformă bijuteria din ornament în artă purtabilă
Ca parte a practicii mele actuale, continui să creez atât obiecte decorative, cât și artă purtabilă, în paralel. Nu le văd neapărat ca pe două practici separate, ci mai degrabă ca pe două modalități de a explora aceleași idei.
Consider că obiectele decorative îmi oferă mai multă libertate pentru a dezvolta și exprima o idee într-un mod mai amplu. Fără constrângerile fizice ale corpului, mă pot concentra mai liber asupra formei, materialului, dimensiunii și conceptului și pot permite unei idei să existe pur și simplu ca obiect.
Arta purtabilă, pe de altă parte, mi se pare mult mai intimă și personală. Odată ce o piesă este purtată, ea devine parte din corpul și experiența celui care o poartă. Se mișcă odată cu acesta, intră în contact cu pielea și poate fi simțită atât fizic, cât și emoțional. Pentru mine, corpul nu este o limitare, ci un alt material care devine parte din lucrare.
Văd relația dintre obiectele și bijuteriile mele ca pe o evoluție firească. O idee se poate dezvolta mai întâi printr-o lucrare bazată pe obiect, în care îi pot explora mai liber forma, materialitatea sau conceptul, iar apoi încep să mă gândesc la modul în care acea idee s-ar putea apropia de corp. Transpunerea ei într-o formă purtabilă schimbă natura lucrării, ceva ce inițial era privit ca un obiect poate deveni ceva experimentat fizic.
Amprenta ta în creația de bijuterie
Cred că amprenta mea personală se află în modul în care transpun forme moi, tactile și asemănătoare textilelor în bijuterii și obiecte. M-au interesat în mod special modelele de tricotaj și noduri și felul în care aceste structuri delicate, realizate manual, pot fi transformate prin materiale precum argintul. Pentru mine există ceva interesant în contrastul dintre moliciunea sugerată de model și permanența și greutatea metalului.
Practica mea actuală continuă să exploreze această relație atât prin vase, cât și prin bijuterii. Recent, am creat o mică serie de vase care încorporează modele de dantelă realizată prin tehnica tatting, turnate în argint și montate pe suprafețele vaselor. Mă interesează modul în care modelul poate trece de la ceva decorativ la ceva structural și felul în care se schimbă atunci când este scos din contextul său textil original și transpus în metal. În paralel cu vasele, dezvolt și o nouă serie de bijuterii ca extensie a colecției mele Echoes in the Blur. Continui să lucrez în principal cu argint sterling, împreună cu cuarț.
Procesul creativ: de la idee la obiect
Procesul meu creativ începe de obicei cu o amintire personală, o experiență sau un sentiment. Mă interesează felul în care amintirile pot fi neclare, fragmentate și în continuă schimbare, așa că explorez diferite materiale și tehnici realizate manual pentru a da acestor experiențe intangibile o formă fizică.
În Echoes in the Blur, de exemplu, folosesc croșetatul, țesutul și suprapunerea straturilor pentru a reflecta felul în care amintirile se acumulează și se întrepătrund de-a lungul timpului. Pe măsură ce lucrarea se dezvoltă, mă gândesc și la relația ei cu corpul și la modul în care poate trece între bijuterie și sculptură.
Partea cea mai dificilă este probabil să știu când să mă opresc, să găsesc echilibrul dintre a adăuga ceva și a lăsa suficient spațiu pentru ca lucrarea să respire. Cea mai frumoasă parte este atunci când materialul mă surprinde, iar piesa începe să se dezvolte într-o direcție pe care nu mi-am imaginat-o inițial.
Abordarea ta in design. Cum combini procesele și tehnicile
Legătura dintre meșteșugul tradițional și latura conceptuală a lucrărilor mele s-a dezvoltat destul de natural din felul în care gândesc memoria. Văd fiecare amintire ca pe un fragment individual, dar, în timp, aceste fragmente se acumulează și se întrepătrund, asemenea țesutului, nodurilor sau mărgelelor.
Natura repetitivă a acestor tehnici a devenit importantă pentru mine. Fiecare cusătură, nod sau mărgică poate reprezenta o amintire individuală, în timp ce conexiunile dintre ele sugerează modul în care amintirile sunt legate și reconstruite de-a lungul timpului.
Am devenit, de asemenea, interesată de transpunerea acestor procese tradițional moi și tactile în argint. Turnarea nodurilor, mărgelirea și suprapunerea straturilor îmi permit să creez structuri care par în același timp delicate și rigide, ceea ce reflectă natura duală a memoriei, ceva ce poate fi fragil și ușor de distorsionat, dar și surprinzător de rezilient.
"Echoes in the Blur". Conceptul colecției și execuția
Echoes in the Blur a început de la înțelegerea mea asupra memoriei ca fiind ceva fluid și în continuă schimbare. Cred că memoria nu este niciodată complet fixă. Odată cu trecerea timpului, ea se poate estompa, distorsiona și chiar reconstrui, devenind un amestec de adevăr și ficțiune modelat de emoție și experiență.
Am vrut să explorez acest lucru prin straturi fragmentate, texturi neclare și forme aflate în schimbare. Colecția folosește vasele ca mediu central, obiecte care păstrează și conțin lucruri. Pentru mine, acestea devin o metaforă pentru modul în care păstrăm și purtăm amintirile, dar și pentru felul în care amintirile sunt transmise și transformate de-a lungul timpului.
Mă gândesc la amintiri ca la fragmente individuale care se acumulează și se întrepătrund treptat, asemenea firelor, cusăturilor sau mărgelelor care se reunesc pentru a forma o structură mai amplă. Acest lucru m-a determinat să explorez diferite scări și dimensiuni, de la suprafețe plate la forme tridimensionale și piese care oscilează între cele două.
Prin această colecție vreau să sugerez că memoria este atât fragilă, cât și rezilientă. Poate fi distorsionată sau fragmentată, dar aceste fragmente continuă să modeleze cine suntem. În loc să prezint memoria ca pe ceva fix, sper ca lucrările să îi invite pe oameni să se gândească la propriile amintiri și la felul în care acestea s-au schimbat de-a lungul timpului.
Ce aduc nou designerii tineri
Cred că designerii tineri aduc un sentiment de deschidere și disponibilitatea de a pune sub semnul întrebării ceea ce există deja. Venind direct de la școală, încă explorăm, experimentăm și ne descoperim propriul limbaj, așa că există adesea mai puțină presiune de a urma convențiile consacrate.
Pentru mine, faptul că fac parte dintr-o nouă generație înseamnă și să fiu deschisă către depășirea granițelor, între artă, bijuterie, meșteșug și design, de exemplu. Cred că această libertate de a experimenta poate aduce perspective noi și moduri noi de a gândi ceea ce poate fi bijuteria.
În același timp, încă învăț și văd acest lucru ca pe un punct forte. Faptul că nu am toate răspunsurile lasă loc pentru curiozitate, experimentare și descoperire.
Industria de bijuterie din Londra, în special în jurul Central Saint Martins și Royal College of Art
Cred că Londra are o industrie de bijuterie foarte deschisă și diversă, în special pentru creatori tineri și independenți. Există o cultură puternică a experimentării și constat că bijuteria se intersectează adesea cu arta, moda, meșteșugul și designul, mai degrabă decât să existe într-o singură categorie fixă. Faptul că sunt înconjurată de oameni care lucrează în aceste discipline diferite m-a încurajat să mă gândesc mai liber la ceea ce poate fi bijuteria.
Când am început studiile de licență la Central Saint Martins, am început să explorez relațiile dintre material, corp, bijuterie și artă. Mi-a oferit o bază pentru a gândi dincolo de bijuterie ca accesoriu și m-a încurajat să iau în considerare modul în care materialele și obiectele pot comunica idei și experiențe.
La Royal College of Art, am dezvoltat această explorare mai departe. Programul Jewelry and Metal mi-a oferit oportunitatea de a lucra mai intens atât cu obiecte, cât și cu piese purtabile, ceea ce mi-a lărgit înțelegerea asupra modului în care bijuteria poate exista dincolo de corp.
Privind în urmă, ambele experiențe mi-au modelat abordarea de astăzi. Văd bijuteria mai puțin ca pe un accesoriu și mai mult ca pe un mediu care poate trece între ornament, obiect și sculptură intimă.
Participarea ta la Romanian Jewelry Week
Am fost atrasă de Romanian Jewelry Week deoarece oferă oportunitatea de a ieși din mediul în care am lucrat până acum și de a intra în contact cu o comunitate de bijuterie diferită. În acest moment al carierei mele, sunt în mod special interesată să cunosc alți designeri, să văd cum abordează materialele și ideile și să fac schimb de perspective.
Sunt, de asemenea, curioasă să descopăr scena creativă locală și modul în care bijuteria este înțeleasă și practicată în România. Cred că fiecare loc are propriile referințe culturale, tradiții meșteșugărești și moduri de a gândi corpul și obiectele și sunt interesată să văd cum influențează acestea bijuteria contemporană de aici.
Mai mult decât orice, sper să plec de aici cu conversații noi, referințe noi și, poate, conexiuni neașteptate care să influențeze direcția în care va merge practica mea mai departe.
Ce înseamnă pentru tine ca lucrările tale să fie văzute de un public internațional
Pentru mine, faptul că lucrările mele sunt văzute de un public internațional este o oportunitate interesantă de a observa cum reacționează oameni din medii diferite la ele. Lucrările mele sunt adesea înrădăcinate în memoria personală, dar mă interesează faptul că memoria este ceva pe care fiecare persoană îl trăiește într-un mod foarte diferit.
Mi se pare mai interesant atunci când oamenii își aduc propriile experiențe și asocieri în relație cu lucrările mele. În acest moment al carierei mele, faptul că îmi pot împărtăși lucrările la nivel internațional îmi oferă oportunitatea de a deschide aceste conversații, de a primi perspective noi și de a înțelege cum poate comunica munca mea dincolo de contextul în care a fost creată inițial.
De asemenea, simt că este un pas important în dezvoltarea practicii mele, nu doar să am lucrările văzute, ci și să ascult felul în care diferite publicuri le experimentează.
