Muzica și iubirea sunt darurile pe care ni le-a lăsat Dumnezeu, crede George Miu, interpret la țambal. Artistul a început să cânte la țambal de la cinci ani, alături de tatăl său, Ion Miu, și a studiat apoi cu Mitică Ciuciu. A cântat în Fulgerică & The Mahala Gypsies, alături de Constantin Fulgerică, Mircea Bogdan și Florin Dobrica, și a colaborat cu Taraful Ciuleandra, în înregistrări alături de Maria Buza.
Repertoriul lui cuprinde muzică lăutărească și folclorică, jazz, world music și proiecte cu orchestră. A concertat în Japonia, Los Angeles, Elveția, Germania și Olanda. A înregistrat la Abbey Road Studios pe albumul Dallas String Quartet ROMANI: The Untold Story, care a ajuns în septembrie 2024 pe locul 1 în Billboard Traditional Classical Albums.
"Diferența este că la noi muzica aceasta este acasă la ea, în timp ce pentru ei este ceva frumos, dar nou. Să știți că sunt foarte mulți elvețieni, germani, francezi și mai ales olandezi care se interesează de muzica noastră și o cântă", spune George Miu.
George Miu povestește în rândurile de mai jos ce a învățat de la tatăl său, cum reacționează publicul din Vest la muzica lăutărească, care e felul lui de a duce tradiția mai departe în 2o26, când totul e la un click distanță.
Ce ai moștenit de la tatăl tău, maestrul Ion Miu
În primul rând dragostea de muzică și de țambal. Apoi disciplina și seriozitatea, pe care le-am învățat de la el ca pe niște obligații față de orice înseamnă muzică. Și, bineînțeles, respectul pentru tradiție și pentru acest instrument, pe care mi l-a transmis zi de zi.
O zi obișnuită de învățare alături de el
Ziua începea cu trezirea la 7, apoi micul dejun, iar de la 7 și jumătate studiam până la prânz. După o mică pauză reluam studiul. Sfatul care m-a marcat și mi-a rămas întipărit este că, atât timp cât trăiesc, am de învățat.
Din copilărie mi-a plăcut să cânt și mi-am ales singur drumul pe care mi l-am dorit.
Ion Miu a trăit un deceniu la Toulouse și a cântat muzică clasică și barocă alături de orchestre simfonice. Cum te-a influențat această experiență?
M-a influențat foarte mult. Am muncit mult ca să încerc să ajung pe aceleași culmi la care a ajuns el.
Întâlnirea cu Toni Iordache
Numele lui Toni Iordache va fi o referință cât va fi pământul. Ca om, cât a fost de mare, atât a fost de modest, un om foarte bun și ajutător, mai ales cu rudele. Ca muzician a fost unic în ceea ce făcea. Cred că îl face irepetabil felul lui de a trăi momentul, fantezia fără limite și faptul că, din naștere, nu se repeta niciodată.
Se spune că pentru Toni Iordache viteza nu era scopul, ci sensibilitate
Da, așa este. Sensibilitatea contează cel mai mult. Pe toate le găsești prin studiu mult și prin experiența căpătată.
Un moment special alături de țambalul tău
A fost la un concert la Concertgebouw din Amsterdam. Când am văzut atâta lume am avut emoții, așa că am închis ochii și am intrat în muzică și în instrument.
Există un fir comun între Ion Miu, Toni Iordache, Leonard Iordache și generația de astăzi?
Nu aș spune că există un fir comun, dar generația de azi încearcă să preia din lucrurile bune.
Reacțiile publicului japonez
A fost impresionant, având în vedere cultura acestor oameni în ceea ce privește muzica, și nu numai. Până atunci cântasem doar muzică clasică. Știam că și Toni, și tatăl meu fuseseră acolo, așa că am încercat să cânt și lăutărește, să văd cum prinde. Au fost neașteptat de entuziasmați și le-a plăcut foarte mult. Mai mult, au înțeles această muzică și au vrut să o învețe.
Cum a primit publicul din Los Angeles muzica tradițională românească
În L.A., muzica noastră era foarte cunoscută și îndrăgită de americani. La fiecare concert cântam lăutărie spre final, iar publicul o aprecia mai mult decât ce cântasem înainte (clasic, jazz). Cereau la bis și fredonau melodii românești. În studio am fost cu impresarul meu de la Epic Music, Ron Jones.
Întâlnirea cu publicul britanic, la Londra
În 2024 am fost contactat de violonistul român Ioan Zancă, împreună cu Dallas String Quartet, ca să particip la o melodie, „Rapsody for Romani", pentru un album în memoria Holocaustului romilor, realizat împreună cu London Symphony Orchestra și înregistrat la Abbey Road Studios. A fost ceva unic pentru mine: o experiență nouă și ocazia de a înregistra cu una dintre cele mai renumite și mai bune orchestre din lume.
Țambalul a fost primit cu multă căldură și apreciere de publicul londonez. Dintre englezi, cel care m-a inspirat a fost Henry Purcell. Ulterior, tot cu casa de discuri Sindrofia, am realizat un album clasic cu orchestră de cameră, în care cânt Bach, Mozart, Liszt, Chopin și alții.
Ai cântat în Elveția, Germania, Olanda. Cum diferă felul în care publicul de acolo percepe muzica lăutărească
Diferența este că la noi muzica aceasta este acasă la ea, în timp ce pentru ei este ceva frumos, dar nou. Să știți că sunt foarte mulți elvețieni, germani, francezi și mai ales olandezi care se interesează de muzica noastră și o cântă. Cu Fulgerică am avut în Europa de Vest o experiență internațională nemaiîntâlnită. Când vezi cât de apreciat ești, tu și muzica ta, de oameni străini genului, simți o mare satisfacție.
Ce înseamnă mahalaua pentru tine astăzi, în 2026
Mahalaua pentru mine este tot cea veche. Cea de azi nu mai există.
În Ungaria, Cehia, Slovacia și Republica Moldova se studiază țambalul. De ce nu se poate studia la Conservator în România?
În Ungaria, Cehia, Slovacia și Moldova se studiază la liceu și apoi la conservator. La noi nu se studiază, pe motiv de diplomă. Dar cei mai mari țambaliști din lume au fost la noi: George Pantaze, Mitică Ciuciu, Toni Iordache, Nicolae Bob Stănescu, tatăl meu și alții. Nu au avut studii superioare, și totuși se studiază după ei. Până la urmă, școala este făcută și înveți după om.
Tradiția este azi înregistrată, la un click distanță. Ce înseamnă să transmiți mai departe muzica în 2026
Da, acum totul este la un click, dar până nu stai și nu înveți de la cine trebuie, ce trebuie, pe etape, și până nu ți se explică și verbal, poți da 1.000 de click-uri și nu înseamnă nimic.
Povestea albumul "Nostalgie lăutărească", care apare pe vinil
Mi-am dorit mult și mă gândeam să fac un vinil. Când m-au contactat Călin Graur și Cătălin Tomoiagă de la casa de discuri Sindrofia, m-am bucurat foarte mult. Este o bucurie să lansezi un album pe un format considerat mort acum câțiva ani.
Albumul pornește de la începuturi, de la melodia „Spune, Țiculeano, spune", creată prin anii '20, deci are peste 100 de ani, și ajunge până în zilele noastre, cu „Hora Spiccato", cântată și orchestrată modern.
Ce îți amintești despre albumul lui Ion Miu apărut la Electrecord
Primul album al tatălui meu la Electrecord a avut o mare importanță pentru cariera lui și pentru țambal. A arătat o altă față a instrumentului, o altă latură și un alt stil.
Colaborarea cu Fundația Mădălin Voicu
Mădălin Voicu a avut un mare rol în promovarea muzicii lăutărești. I-a chemat pe cei mai buni lăutari care existau la acel moment, în special pe tata, pe Leonard Iordache și pe mine. Am fost puși să înregistrăm foarte multe melodii, aducând un mare aport acestui instrument.
Despre "Jocul țambalelor", albumul Aurei Urziceanu, recent relansat de Electrecord
La acest album a participat Toni Iordache și, normal, unde participa el era ceva nou și de învățat. Au mai participat George Urziceanu la vioară, Nicu Țurcitu la acordeon și marele basist Mihai Riță.
Cum ai descrie sunetul țambalului tău
Este un sunet divin, ca de altfel toate sunetele, care sunt divine.
Pentru ce fel de film ar trebui să facă țambalul coloana sonoră?
Pentru filme de dragoste. După părerea mea, muzica și iubirea sunt darul pe care ni l-a lăsat Dumnezeu.
