Uneori, pasiunea pentru ce faci și solidaritatea cu colegii de breaslă creează ocazii de a transmite mai departe cunoașterea pe care ai acumulat-o. La începutul toamnei, spectacolul de dans contemporan și performance Patosfera de Mădălina Dan, o producție a Centrului Național al Dansului București, a pornit în turneu prin țară. Iar câteva dintre aceste opriri – Craiova, Sfântu Gheorghe, Iași, și Cluj – au fost dedicate și atelierelor de dans contemporan Corpuri e-moție cu Mădălina Dan, coregrafă și performer, și atelierelor de management cultural Proiecte independente ținute de Alexandra Mihali și Ioana Gonțea, managere culturale și coordonatoarele Turneului Patosfera.
Le-am întrebat cum a devenit Patosfera nodul care a legat aceste activități de învățare și de ce e important pentru ele să împărtășească și pe această cale cunoaștere despre domeniile în care activează.
De la spectacolul Patosfera la Turneul Patosfera
Mădălina: Ideea Turneului Patosfera s-a nascut și în urma unor reprezentații avute în țară cu Patosfera în 2024, la un an de la premiera spectacolului. Spectacolele au fost prezentate în cadrul unor festivaluri de profil – primul, eXcentric dance team(S) festival de la Baia Mare, și al doilea, Infinite Dance Festival de la Teatrul din Oradea. Receptarea a fost pozitivă.
Intenția a fost de a prezenta spectacolul și în afara Bucureștiului, de a-l face vizibil unui public divers, de a însoți partea de prezentare de spectacol cu o parte de diseminare de practici artistice.
Alexandra: Am lucrat împreună, sub diferite roluri și în alte proiecte ale Mădălinei (De/Loc de joacă și Specie încrucișată), iar în tot acest timp apărea inevitabil discuția despre posibilități de finanțare a proiectelor existente. Aveam în vedere aplicația pentru call-ul de co-finanțare de la Administrația Fondului Cultural Național pentru 2026, iar pentru că resursele pentru distribuția spectacolelor deja produse sunt aproape inexistente, am prioritizat Patosfera.
Programul din jurul spectacolului, cu ateliere de dans și formare în management cultural a pornit, pe deoparte, de la modul colaborativ de lucru și cercetare pentru acest spectacol, precum și de la un interes în a împărtăși cunoștințe și a contribui la formarea viitorilor colegi și viitoarelor colege. În cursul implementării, a fost nevoie de multă adaptare la situații neprevăzute, pe care, acum, le-am transformat în invitații către analiză a spectacolului prezentat în format video în cadrul atelierelor din Iași și Cluj – o discuție aplicată cu întrebări și răspunsuri asupra procesului de lucru și creativ.
Cum transmiți o practică coregrafică
Pun mare preț pe subiectivitate, pe particularitatea și unicitatea fiecărui complex corp – minte – afect – realitate – istorie cu care mă întâlnesc în procesul de lucru la un nou spectacol sau performance, dar și în activitatea pedagogică.
În ateliere mă concentrez pe explorare, pe ghidaj și încadrare a unui principiu de lucru și unui tip de corporalitate create pentru a potența sau sprijini „lumea” din spectacol.
Dacă prin predat înțelegem un material fixat, nu am predat material din repertoriul spectacolului.
Am încercat sa structurez atelierul încă de la incalzire către un tip de corporalitate specifică Patosferei: una paradoxală, care își însușește imprevizibilul.
Specificitatea ține de dialogul dintre emoție și corp, prin expresia facială, vocea, felul în cum se combină și se suprapun aceste expresii – și ce fel de limbaj coregrafic se naște din aceste întrepătrunderi.
Un corp complex, care face slalom între limbajele concret și abstract, conștient și inconștient. Și corpul emoțional, cu un cumul și o suprapunere de stări.
Un corp contradictoriu, care este fragil, dar și puternic, articulat și dezarticulat, instabil, imprevizibil – structural și afectiv; corp în coliziune, în inerție, în picaj și descompunere – așa cum sunt unele structuri urbane cu care ne intalnim în oraș, a cărui dinamică de stratificări și intersecții contradictorii e prezentă și în Patosfera.
Mă interesează un affect shifter – un corp care traversează mai multe stări, disonant și contorsionat, cu mișcări repetitive, gesturi frenetice și obsedante, contaminate cu sonorități și asocieri surprinzătoare.
Credit foto: Camelia Duda
Cum se schimbă tehnica de predare în funcție de oamenii care participă
Mădălina: Se schimbă conținutul atelierului, cu noțiuni mai generale sau mai specifice, în funcție de pregătirea celor care participă. Pentru dansatori și actori, accentul a fost pus corporalitate și emoționalitate, pe specificitatea mișcării și a particularităților anatomice cu care lucrez, precum și a esteticii. La atelierele cu liceeni, pe de altă parte, am pus mai mult accent pe ideea de joacă cu mecanisme artistice de expresie. Atelierul a inclus exerciții de ritm, mobilitate, echilibru și coordonare individuale sau în grup, exprimare corporală și vocală.
Am încercat, în același timp, să includ câteva dintre elementele cu care am lucrat în spectacol în toate atelierele, indiferent de background sau pregatire. Lucrul sincretic cu gesturile, legătura dintre fizicalitate, afect, sunet, voce și cuvânt ar fi un exemplu.
Fiecare atelier în parte e influențat și de grupul care îl formează. Pe lângă individualităti și nevoi specifice, cred că un atelier se construiește în funcție de configurația grupului și a spațiului. Structurarea cursului cu atenție la grup, dar și adaptarea informației în funcție de profilul grupului țin de exersarea în timp real a laturii pedagogice.
Mobilitatea, medierea și apropierea de mediile artistice, dar și non-artistice vin pentru mine dintr-o nevoie de conexiune, de a contribui activ la punerea educației artistice în folosul comunității și al societății.
Pentru mine e important să fiu mobilă și să circul printre medii artistice, de educație, dar și terapeutice; să aduc corpul și dansul mai aproape de beneficiul comun.
În egală măsură, în dezvoltarea mea artistică a avut o mare importanță faptul că am putut avea acces la procesul de lucru din spatele unor spectacole și lucrări. Prețuiesc mult atelierele și procesele de cercetare și întâlnirile directe cu artiștii/artistele.
Prin intermediul acestor ateliere si al turneului am simțit ca am luat contact cu comunitatea locală a dansului si teatrului din orașele vizitate, fie ea mai apropiată sau mai îndepărtată, ca am putut vedea infrastructura artistică a orasului, cu precădere cea dedicata dansului, care e una specifică. Am putut observa unde lipsește și unde se adaptează sau se pliază pe infrastructura oferită de instituțiile de teatru.
Cum se completează cunoașterea formală cu cea non-formală
Alexandra: Împărtășirea cunoștințelor din teren cred că e esențială – și sunt sigură că ea e deja integrată în programa academică, nu aducem ceva nou per se; cu toate astea, poate deveni uneori mai relaxat formatul non-formal și timpul oferit tocmai pentru acest tip de dezbatere: „Ce faci atunci când te lovești de o anumită situație în practică? Care au fost soluțiile identificate în această problemă reală din perioada de implementare a unui proiect?”
Ioana: Cred că ce vrem să creăm e un spațiu unde teoria se întâlnește cu practica și îți arătăm cum arată în realitate ceea ce ai învățat la școală. Cred că venim și cu niște sfaturi practice, așa cum zice și Alexandra: chestiuni generale care te pot ajuta în orice proiect – cum gestionezi emoțional o echipă, discuțiile cu finanțatorii sau cum porți discuții cu diverși parteneri.
Credit foto: Camelia Duda
Cui se adresează atelierele de management cultural
Alexandra: Ne adaptăm cursul atât pentru studenți la management cultural, cât și pentru studenți la coregrafie sau teatru. Pentru studenții care deja au o bază, în special teoretică, prioritizăm discuții practice, soluții identificate în diferite proiecte mai provocatoare în care am lucrat. Pe parcurs, chiar Turneul Patosfera a devenit un studiu de caz în care a fost nevoie să ne adaptăm mai mult decât de obicei.
În formularul de înscriere la ateliere strângem întrebări și curiozități de la studenți, ceea ce face ca fiecare curs să fie diferit și să răspundă nevoilor reale. Nu am vrea să repetăm subiecte pe care deja le discută la cursuri, ci să fim prezente pentru câteva ore să deslușim câteva probleme identificate pe teren.
Apoi, atelierul care se adresează studenților la coregrafie și teatru e construit diferit pentru că nevoile sunt diferite – nu toți vor scrie proiecte, dar sigur vor face parte din ele, și atunci, intenția a fost de a-i face familiari cu ecosistemul din spate – ce se întâmplă până în momentul în care ajungi pe scenă și pentru ca asta să se poată concretiza, ce eforturi sunt depuse? Tot pe baza formularului de înscriere, o parte dintre ei/ele își doreau să afle mai multe despre forme de organizare pe care le pot adopta; așadar, am creat un curs pentru a le explica aspecte legate de deschiderea unei asociații, unui PFA sau a unui SRL. Cred că unul dintre cele mai importante aspecte este să învețe să devină independenți sau să găsească parteneri și colegi/colege de discuție cât mai stabili/e cu care să își desfășoare proiectele artistice.
Ioana: Eu cred foarte tare că trebuie crescută următoarea generație de manageri culturali, că e nevoie să pasăm cunoștințele celor care vin din spate. Cred și că e important și cei care lucrează în mediul cultural să înțeleagă mai bine ecosistemul în care lucrează. Mi-ar plăcea cei care vin la atelier să spună „hai, că nu e așa de greu, vreau și eu să încerc”. Cred că deseori munca artistică se suprapune cu managementul, dar eu mi-aș dori să existe o separare a rolurilor; astfel am avea un ecosistem mai sănătos. Dar e bine ca și managerii să știe ce dificultăți au artiștii, dar și viceversa.
Atelierele Corpuri e-moție și Proiecte independente fac parte din proiectul Turneul Patosfera. Practici performative și formare, proiect co-finanțat de AFCN.
Mădălina Dan este coregrafă și performer, una dintre creatoarele consacrate în dansul contemporan din România, activă pe scenele internaționale, dar și foarte prezentă și implicată în contextul coregrafic local, în care investește cu generozitate timp, energie și cunoaștere. În 2015 a primit Premiul CNDB, iar în 2016 este Artistă asociată a Centrului Național al Dansului București. Lucrările sale au fost prezentate la Springdance Festival Utrecht, Balkan Dance Platform – Novi Sad, eXplore Dance Festival – București, Temps d’Images – Cluj, SouthBank Center & Chisenhale Dance Space – Londra, Fabrik Potsdam, Hebbel am Uffer – Berlin, TanzFabrik-Berlin, Tanzquartier Wien, Dance Theater Workshop – New York, Firkin Crane-Cork, Alta Theater – Praga, Art Stations Foundation – Poznan, Sophien Saale – Berlin, FFT Düsseldorf, Impulse Festival – Mulheim, Lyon Dance Biennale, Schauschpiel Leipzig, Hellerau – Dresda, Bozar- Bruxelles.
Alexandra Mihali este curatoare și manager cultural. Din 2015 a făcut parte din echipa curatorială și de management a Galeriei Posibilă (București), în prezent, ocupând poziția de directoare artistică pentru proiectele Fundației Ștefan Câlția și dezvoltare a strategiei de promovare internațională a artistului Ștefan Câlția. Din 2023, își extinde practica spre artele performative, urmând un curs destinat producătorilor realizat de Centrul Național al Dansului București și colaborând cu Asociația Tangaj Collective și artiste independente, alături de care generează și coordonează proiecte cu finanțări naționale și europene.
Ioana Gonțea este manager cultural și producător artistic, cu peste 10 ani de experiență în dezvoltarea și coordonarea unor proiecte la intersecția dintre arte performative, arte vizuale și educație culturală. În 2025 a fondat Uzinele Creative, o companie dedicată managementului cultural, producției artistice și scrierii de proiecte, pe care o conduce ca antreprenor cultural. În 2026 a coordonat ca Producător Executiv Pavilionul României de la Bienala de Artă de la Veneția, ed. 61 și ca manager expoziția Transilvania | Extravaganza - Ștefan Câlția.
