Vanzarile individuale ale ziarelor de duminica au scazut in masa in al treilea trimestru din 2007, insa aparitia unor noi titluri a dus la dezvoltarea pietei cu aproape 9%, comparativ cu aceeasi perioada din 2006.
Ca si in zilele lucratoare din timpul saptamanii, Libertatea este lider al vanzarilor si duminica. In perioada iulie-septembrie 2007, Libertatea de duminica, editata de Ringier Romania, a inregistrat un tiraj mediu vandut de 172.700 de exemplare, in scadere usoara, de circa 0,5%, fata de perioada similara din 2006. Publicatia ProSport de duminica, aflata tot in portofoliul Ringier in perioada analizata, urmeaza in top, cu 46.090 de copii vandute in medie pe editie, mai putin cu circa 6% fata de al treilea trimestru din 2006. Din grupul de presa Intact, Jurnalul National de duminica a inregistrat o scadere de peste 10% a vanzarilor din perioada iulie-septembrie 2007, pana la o medie de 34.711 exemplare.
Saptamanalul este urmat indeaproape de Gazeta Sporturilor de duminica, cu un tiraj vandut de 34.692 de exemplare, mai mic cu aproape 3% fata de cel din al treilea trimestru din 2006.
Click! de duminica, aparut pe piata la inceputul anului trecut, a reusit sa atraga in perioada iulie-septembrie vanzari medii de 32.211 de exemplare, depasind editia de duminica a ziarului Evenimentul Zilei. Acesta din urma s-a vandut in medie in 31.653 de copii, in scadere cu 17%.





















