Rezultate cautare
Festivalul SoNoRo Musikland, ediția a VI-a, propune publicului 13 concerte în Brașov, Sighișoara și în câteva sate de pe Colinele Transilvaniei
Peter Diamandis, unul dintre cei mai influenți vizionari ai lumii moderne și colaborator al lui Elon Musk a venit, în premieră, în România
Lansarea BIC® Soleil Escape în România: O seară de răsfăț senzorial powered by The Parenthood Agency
John Malkovich în cadrul FITS: Pentru mine actoria în teatru este ca surfingul, ieri la 7, azi la 8, mâine la 4, pentru că pornim pe plăcile noastre de surf, ne întoarcem la soare și așteptăm valul
Dan Perjovschi: Artistul contemporan român trebuie să fie implicat în problemele societății, să spună lucrurile neplăcute, lucrurile care dor, să creeze punți între subiecte importante și oameni
Organizații din România cu afaceri cumulate de peste 34 milioane euro au absolvit programul TRANSFORMATOR
Cea mai mare soprană a lumii vine pentru prima dată în România. Prima ediție a festivalului „Masters Of Classic” reunește cele mai mari voci de operă internaționale
Philips Avent lansează inițiativa Share the Care, prin care își propune să crească conștientizarea și implicarea familiei, prietenilor și comunității, astfel încât mamele să resimtă mai puțină presiune, după naștere
PENNY și World Vision România lansează o nouă campanie de loializare și continuă programul „Vreau în clasa a 9-a”
Ana-Maria Comănescu despre „Horia”: Am încercat să reinterpretez în spațiul românesc imaginea de road movies americane, anii 60-70, cu toată senzația lor de libertate
Caravana Zilele Filmului Românesc aduce la Vatra Dornei film pentru copii și adulți: Guvernul Copiilor II (r. Ioana Mischie)
Limitless Agency este noua agenție de SEO pentru Romstal, lider în domeniul instalațiilor pe piața din România
SAGA extinde zona de Mainstage pe aeroport și pune la bătaie încă 30.000 de abonamente pentru cele trei zile de festival
Ana Roxana: Nu mă interesează să fie comercială muzica mea. Vreau să mă ungă pe mine la suflet în primul rând
Genesis Property: 8 din 10 angajați Gen Z consideră că lucrul de la birou susține evoluția mai rapidă în carieră. Relația cu managerii contează în decizia de a lucra mai des sau chiar full-time de la birou
























