Un concurent al RomTelecomului la telefonie fixa, RDS, a inceput o campanie in forta la televiziuni. Lucru laudabil. Intotdeauna, aparitia alternativei inseamna normalitate. Dar ce spot a ales RDS pentru aceasta ofensiva spectaculoasa, asta-i alta poveste. Una trista.
In primul rand, nu prea e de inteles strategia respectivului client. Rodica Popescu-Bitanescu, un scenariu si niste replici mult prea cautat "populare". Asadar, mama sta de vorba cu fiica, iar mama inchide brusc telefonul din motiv de pret. Fiica ii explica apoi ca pe RDS este mai ieftin, iar apoi mama nu mai inceteaza sa vorbeasca, ba chiar trece la bancuri cu substrat sexual. Spune ca "e mica" si apoi adauga, cu intonatie de banc stravechi: "factura, draga, dar ce credeai?". Astfel de glume de factura "joasa" ar trebui sa tinteasca, in acest caz, un public extrem de mobil, gata sa accepte schimbarea. Evident ca intre glumele grosiere si un astfel de public nu exista compatibilitate. Reclama este facuta ca si cum acesti clienti tineri si gata sa rupa inertia RomTelecom ar fi fost deja cuceriti.
Argumentul pretului, evident, se potriveste ceva mai bine cu "mama" Popescu-Bitanescu. Raman insa la parerea ca o gluma atat de proasta, de prafuita nu poate sugera ideea de schimbare majora in comportamentul unor oameni obisnuiti cu un singur serviciu de telefonie fixa. Cu cat e mai prezent acest spot, cu atat devine mai trist. In plus, observ din ce in ce mai ferma credinta publicitarilor nostri in replicile idioate, dar percutante. Nu mai conteaza daca telespectatorul se raporteaza pozitiv sau negativ la spot, important e sa retina ceva! O fi chiar atat de simplu?
Spotul pentru "Dorna" cu insula indica deja un stil al agentiei McCann Erickson. Dar mai intii, sa "povestesc" spotul, poate nu l-ati prins inca: un grup de tineri inotatori se "inhama" la o insulita pe care apoi o trag, din pozitia geografica initiala, chiar in mijlocul orasului. Insula este paradisul-cliseu, adica, in mod necesar, contine o cascada si multa vegetatie. Metafora e simpla, realizarea este foarte buna. Aici intervine "stilul McCann" (e de ajuns sa ne uitam si la seriile create pentru Connex sau Connex Vodafone de-a lungul ultimilor ani), adica: mult accent pe realizare, nu prea mult accent pe socul creativ (cel pe care s-a bazat atata timp Leo Burnett). Realizare perfecta, chiar impresionanta, inseamna bani, buget consistent. Si, nu stiu altii cum sunt, dar eu ma bucur cand vad ca se cheltuieste foarte mult pentru delectarea ochiului meu. Este "algoritmul" blockbusterului, daca vreti. La un astfel de film te duci fara sa te astepti la mari impliniri artistice, ci doar ca sa vezi ultimele frontiere ale efectelor speciale sau ale bugetelor consumate generos. E si acesta un sentiment "capitalist" foarte placut.
Johnnie Walker. Si cu asta am spus tot. Ultimul spot, cel animat, cu un erou din alte vremi care calatoreste prin diverse tablouri, cu o muzica splendida in fundal, aminteste inca o data ce inseamna publicitate adevarata. Inseamna, pana la urma, o pauza, un moment de detasare, relaxare. Iar acest ultim spot este, mai mult ca oricand, un moment senin intr-o avalansa de isterici care striga ca intr-un bazar oriental "cumpara-ma", "aboneaza-te", "e ieftin, fratioare". In toata explozia de isterie, impresia de solid, de brand generos, e cu atat mai mare. Probabil, viitorul publicitatii va arata cam asa: un clip frumos si scump cu o mentiune mica la sfarsit precum "Compania cutare a cumparat pentru dumneavostra aceste minute de liniste". Sa ne mai amintim si acel spot Johnnie Walker in care oamenii inotau ca niste delfini intr-un ocean si apoi pun prima data piciorul pe uscat. Intr-o mare de agitatie si competitie, merita sa mai si respiram, cam asta ar fi!
