Dupa ce a cutreierat, copil credincios fiind, strazile din Brasov, Roman si Piatra Neamt visand sa ajunga Ceausescu, asa cum il invatase televizorul, Silviu Nedelschi a ajuns la scoala de copywriting de la Focus Publicis. Actual Group Creative Director la Publicis, Silviu si-a deschis colectia de ad-uri preferate si amintiri legate de proiectele publicitare la care a lucrat si 'da din casa' despre filme, carti, colectii si chiuluri.
Am copilarit pe strazile din Brasov, Roman, Piatra-Neamt si cand eram mic voiam sa devin Ceausescu. Eram clar o victima a mass-mediei. Ma si mir cum de am fost iubit in copilarie.
Am chiulit de la orice ma tinea departe de terenul de baschet intr-o zi cu soare. Si inainte de asta am sarit peste Sfantul Mir. Catolic fiind si bisericos pana la varsta "bairamelor", mi-a picat greu treaba asta. Am trait putin cu Vinovatia.
Am 11 primaveri creative si numaratoarea continua, daca n-o fi sa ma ard neuronal intr-o zi. N-as schimba ce fac. Primul salariu a fost primit de la Focus Publicis, cum se chema pe atunci, si a fost cheltuit pe chirie, pe niste datorii si pe un sfesnic antique (nicio legatura cu povestea catolica de mai sus). Au urmat alte datorii. Sfesnicul il mai am si acum. Primul job in publicitate a fost junior copywriter. Acolo am facut mai intai scoala de copywriting. Si n-am siguranta ca se va termina vreodata.






















