Abordarea a fost gresita inca din anul intai de facultate. In 1998, la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, cand specializarea jurnalism avea 60 de studenti, iar specializarea stiintele comunicarii 30. La un curs comun celor doua grupe un profesor nu mai stiu care, oricum n-ar conta ne-a atras atentia asupra a ceea ce aveam sa invatam in cei patru ani ce urmau. "Pe voi" si arata spre zona in care ne grupasem viitorii jurnalisti "o sa va invatam cum sa obtineti informatii cu orice pret, chiar sa spargeti cu picioarele usa in spatele careia sunt tinute. In timp ce pe voi " si acum s-a intors catre coltul viitorilor comunicatori " o sa va invatam cum sa ferecati usa pe care vor ei sa o sparga." A fost primul moment in care ne-am incruntat unii la altii.
In timp, am auzit multe povesti asemenea. Multi absolventi de facultati specializate in comunicare isi amintesc cum scoala le-a inoculat ideea conflictului dintre jurnalisti si piaristi. Au crescut, si am crescut, cu aceasta convingere a diferendelor si a situatiilor conflictuale.
Acum, dupa sapte ani de presa, si dupa ce am ales relatiile publice de mai bine de jumatate de an, imi pare atat de deplasata teoria si atat de invechit conceptul! In final, si unii si altii folosim aceleasi teorii ale comunicarii, aceleasi canale si suporturi pentru a transmite informatii publicului. Difera, insa, mesajul si, uneori, intentia. Si difera mult metodele. Practic, ele trag linia intre activitatea de pr si jurnalism. Si sunt aceste mici detalii cele care fac ca cealata parte sa fie mereu mai stralucitoare, mereu mai atractiva.
Am lucrat sapte ani in presa, chiar si in perioada in care, la masterat, ma pregateam sa devin comunicator. Am schimbat macazul fara teama, dar, recunosc, cu multe emotii.
La inceput mi-a fost greu sa ma dezvat de graba. In presa, mai ales cea cotidiana sau electronica, e despre a da informatia cat mai repede e despre a fi primul, temporal, ceea ce de multe ori, fara alte atribute dicteaza si ierarhia calitativa. In PR e despre a face lucrurile altfel. E despre diferentiere. A ta, a brandului, a companiei sau a persoanei pe care o consiliezi. Venind din presa, iti ia ceva timp pana te resetezi, pana admiti ca dead-line-urile stranse se pot respecta fara graba. E mai greu din punctul acesta de vedere.
Si e mult mai riguros. N-ai voie sa gresesti. Nici in presa, nici in PR. Dar e cu atat mai greu cand gresesti in PR - aici nu poti dezminti. Nu poti da drept la replica, nu exista erata, corectie. Fiecare gest, fiecare cuvant, fiecare actiune contribuie la marea constructie a activitatii de PR - reputatia. Iar cand construiesti reputatie nu-ti poti cere inapoi piesele de puzzle gresit lipite.
Iar piesele gresit lipite se vad in timp. Asta si pentru ca durata de viata a rodului muncii tale este alta. In presa, produsul muncii, articolul, are valabilitate atat cat suportul lui atinge publicul un minut, o zi o luna. Informatia este cea care dainuie mai mult, dar informatia, in timp, capata viata proprie, se detaseaza de suport si nu mai este asociata cu acesta. Este acel "nu stiu de unde stiu, dar stiu ca ". In PR, insa, produsul muncii este reputatia a carei durata de viata e mai putin volatila, mai greu de obtinut si, in final, mai valoroasa. A fost unul dintre motivele pentru care am facut schimbarea durata de viata. Mi-am dorit sa construiesc mai trainic. Iar in PR se construieste continuu, iar roadele se culeg in timp, continuu. Dar pentru asta iti trebuie asezare. Viziune, nu doar context. Din nou, e mai greu.
Cand treci din presa in PR pare ca incetinesti ritmul. Sunt multi fostii colegi din presa pentru care PR-ul e plictisitor. Recunosc, m-am temut putin ca asa va fi. M-am temut ca ma voi plictisi obisnuita sa scriu zilnic, mult, sa obtin zilnic, mult, sa decid zilnic, mult, sa vorbesc zilnic, mult. In PR e la fel! Performanta, indiferent de domeniu, inseamna sa faci zilnic, mult. Imi amintesc de fostele colege din scoala generala, membre ale unui club sportiv scolar de gimnastica, fete care au obtinut ulterior cele mai valoroase medalii si distinctii, si de la care am invatat, atunci, ce inseamna zilnic, si ce inseamna mult.
Dar cea mai mare diferenta pe care am resimtit-o este legata de gandirea strategica. Daca presa presupune o buna gandire analitica, disecarea firului in patru, introspectie si retrospectie, pr-ul iti impune o gandire strategia, dincolo de contextualizare si de analiza. In presa actiunile tin de imediat, in timp ce in pr ele tin de perspectiva. Iar daca actiunile imediate nu se inscriu in strategia abordata - iata un motiv pentru care piesele pot fi gresit asezate in puzzle.
![[FIT] Ghid de supraviețuire în epoca fraudelor digitale](https://media.iqads.ro/2024/04/screenshot-2024-04-12-at-12-00-36-cover-850.jpg)
Comentarii
cat despre zavoratul usilor, total gresita abordare- cheia reusitei in comunicarea pe care o organizatie o face, sta negresit in transparenta si deschidere catre public. ori prin "abstinenta" comunicationala, nu faci decat s-o ingropi- deci pregatiti coliva.
eu doresc o presa corecta, chiar daca e agresiva sau critica - daca e fair, e OK, nu am o problema cu asta, dar sa fie impartiala si sa raporteze corect lucrurile.
pana la urma, eu sunt de parere ca asset-ul numarul 1 al firmei de PR (dar si al clientilor ei) e credibilitatea - daca incerci sa ascunzi adevarul nu e bine deloc, a minti e o mare eroare pentru ca a doua oara nu te mai crede nimeni.