Piata ziarelor romanesti pare o telenovela interminabila. Ziaristi presati de actionariatul strain, echipe de jurnalisti ce migreaza in masa, clause contractuale ce muta creionul dintr-o mana in alta, derapaje politice si concedieri la comanda. In tot acest macel celulozic, Cotidianul, un ziar 100% romanesc, se relanseaza.
Aproape ma obisnuisem cu peisajul acesta belicos, ba mi mult, incepusem sa apreciez deliciile acestui mod nevrotic de a face presa. Ei bine, nu! Cineva a tinut neaparat sa aprinda o bucatica de ziar la celalalt capat al tunelului. Ca apoi sa o stinga repede, lasand cateva garnituri bune de consumatori, printre care si eu, injurand in bezna dintre sine.
Poate asteptarile au fost prea mari. Leo Burnett si Catavencu produc si acum in capul meu reactii necontrolate de simpatie la gandul acelor balansoare in care vegeteaza la panda cititori destepti. Campania Academiei Catavencu a fost una pe care am gustat-o din toate punctele de vedere. Poate din aceasta cauza ceea ce vad acum ma dezamageste putin. Dar si pentru ca, in publicitatea romaneasca, alte cateva precedente remarcabile ne-au demonstrat ca se poate mai bine.
De data aceasta m-am trezit in fata a trei spot-uri sobre ce spun povestile "de viata" a trei jurnalisti. Toate stranse buchet deasupra unui slogan care suna asa: "Ne-am antrenat pentru sinceritate". Am inteles ideea de fond. Suntem onesti cu noi insine, nu ne este frica sa ne recunoastem greselile, aceste marturisiri sunt expresia sinceritatii si echidistantei noastre. Oricat as rezona cu acest mesaj, executia lui ma deruteaza. L-am intors pe toate fetele, l-am privit si odihnit si obosit si asa si pe dincolo. Degeaba. Continua sa-mi transmita acelasi lucru: am mintit, am furat, am facut bisnita, in concluzie, ne-am antrenat din greu pentru sinceritate. Se vrea atat de direct, incat reuseste in cele din urma sa nu fie deloc explicit.
