Piata ziarelor romanesti pare o telenovela interminabila. Ziaristi presati de actionariatul strain, echipe de jurnalisti ce migreaza in masa, clause contractuale ce muta creionul dintr-o mana in alta, derapaje politice si concedieri la comanda. In tot acest macel celulozic, Cotidianul, un ziar 100% romanesc, se relanseaza.
Aproape ma obisnuisem cu peisajul acesta belicos, ba mi mult, incepusem sa apreciez deliciile acestui mod nevrotic de a face presa. Ei bine, nu! Cineva a tinut neaparat sa aprinda o bucatica de ziar la celalalt capat al tunelului. Ca apoi sa o stinga repede, lasand cateva garnituri bune de consumatori, printre care si eu, injurand in bezna dintre sine.
Poate asteptarile au fost prea mari. Leo Burnett si Catavencu produc si acum in capul meu reactii necontrolate de simpatie la gandul acelor balansoare in care vegeteaza la panda cititori destepti. Campania Academiei Catavencu a fost una pe care am gustat-o din toate punctele de vedere. Poate din aceasta cauza ceea ce vad acum ma dezamageste putin. Dar si pentru ca, in publicitatea romaneasca, alte cateva precedente remarcabile ne-au demonstrat ca se poate mai bine.
De data aceasta m-am trezit in fata a trei spot-uri sobre ce spun povestile "de viata" a trei jurnalisti. Toate stranse buchet deasupra unui slogan care suna asa: "Ne-am antrenat pentru sinceritate". Am inteles ideea de fond. Suntem onesti cu noi insine, nu ne este frica sa ne recunoastem greselile, aceste marturisiri sunt expresia sinceritatii si echidistantei noastre. Oricat as rezona cu acest mesaj, executia lui ma deruteaza. L-am intors pe toate fetele, l-am privit si odihnit si obosit si asa si pe dincolo. Degeaba. Continua sa-mi transmita acelasi lucru: am mintit, am furat, am facut bisnita, in concluzie, ne-am antrenat din greu pentru sinceritate. Se vrea atat de direct, incat reuseste in cele din urma sa nu fie deloc explicit.
In al doilea rand, presupunind ca as trece peste aceasta prima impresie de inconsistenta, toate "testimonial-urile" jurnalistilor se opresc in jurul varstei de 20 de ani. Sa ma scuze domnul Turcescu, dar de povesti din astea am si eu tolba plina. Accesele mele de sinceritate se opresc si ele, ca si ale dansilor, in jurul aceleiasi varste. De ce? Pentru ca abia dupa aceasta varsta ele devin semnificative. In plus, daca curajul marturisirii, in ceea ce-i priveste, se opreste aici, ce ne face sa credem ca acesta atitudine nu se va repeta si vizavi de cei implicati in anchete serioase ale ziarului? Eh, sunt carcotas. Cine n-ar savura cateva reportaje ample privind coruptia ce-i macina din interior pe adolescenti, puberi si copii?
Insa daca publicitarii ii pot face pe ziaristi sinceri, iata ca si reciproca este perfect valabila. Intr-una din editiile talk-show-ului lui Robert Turcescu de la Realitatea TV a fost de data aceasta randul unui (fost, ce-i drept) publicitar sa-si declare pacatele. Intrebarea a fost, ca intotdeauna, simpla: "domnule X, sunteti un om sincer?" iar raspunsul a venit la fel de simplu, prompt si afirmativ. La fel si bila alba.
Asa ca, impresurat cum sunt din toate partile de sinceritate, cum as putea eu sa va mint? Faceti dom'le un ziar serios, nu va luati dupa publicitate.
