De cateva luni bune, o buna prietena incearca sa ma convinga sa iau un catel la mine in casa. Inca nu stiu daca vorbeste serios sau nu, dar am tot timpul un argument pregatit: o situatie reala dintr-un spot la niste produse de curatat. In acele 30 de secunde, un catel face dezordine si mizerie prin casa, demonstrandu-mi inca o data de ce nu prea imi surade ideea de a tine un catelus intr-un apartament de bloc. Multumesc Unilever ca imi dati astfel un argument emotional care functioneaza si care ma scuteste de a cauta argumente logice de genul: spatiu prea mic sau prea putin timp disponibil pentru a-l plimba. Toate bune si frumoase pana de curand...
Recent insa, in lupta argumentelor conferite de reclame, prietena mea a descoperit spoturile Germanos, in care personajul principal e un catel jucaus, foarte dragut. Astfel ca, avand in vedere frecventa cu care este difuzat spotul, aud foarte des Hai, mai, ia si tu un catel... Nu vezi ce dragutz e asta?... Uite si ce ochisori are... [...]. Desi as vrea sa nu fie asa, mai ales pentru a castiga lupta pro si contra catel in casa mea, trebuie sa recunosc ca imi place si mie seria de spoturi pentru Germanos, si, in mare parte, datorita personajului principal. Dar imi place catelul, iar spoturile sunt ok strict la nivelul unui consumator neinitiat in tainele publicitatii. In acest context, apreciez mai ales primul spot din serie.
