Interviu cu Virgil Iantu
IQads: Am descoperit ca ai aparut la un moment dat intr-o reclama pentru vopsea de par Loncolor.
Virgil Iantu: Uitasem de ea. A fost o propunere interesanta, probabil ca s-au orientat dupa culoarea parului meu si de-acolo a plecat totul :) Am luat cu umor asocierea respectiva si n-a prins rau. Era o campanie cu machete de presa. Eram inconjurat de niste fete cu parul valvoi, vopsit fiecare cu o culoare diferita.
Eu intotdeauna cand ma intalnesc cu agentia sau cu clientul sa discut despre o eventuala campanie de promovare, intotdeauna le spun ca trebuie sa aiba legatura cu mine, cu viata mea de zi cu zi sau cu viata mea profesionala, sa nu fie nimic nenatural, ca sa fie credibil, iar lucrurile sa mearga in mod natural.
Intotdeauna colaborez cand se scrie scriptul pentru campanie, ma implic in proces si cred ca e un principiu pe care ar trebui sa mearga oricine. Nu sunt de acord sa vina clientul si sa spuna “eu vreau asta”, iar agentia sa spuna “asa ramane”, iar tu trebuie sa stai drepti. Pana la urma este vorba de imaginea ta si cu cat esti mai multumit de ce se intampla acolo, cu atat iese mai bine, deci e si in interesul celorlalte doua parti.






















