Bulan Media include trei proiecte foarte neserioase, daca ar fi sa ne luam dupa nume, si foarte serioase daca cifrele sunt criteriul nostru. "Luzarii" este serialul animat care isi propune sa prezinte cu umor autohton societatea romaneasca in starea ei pura. Pastilele Ungurului Bulan sunt numai radio si reprezinta conversatii improbabile intre oameni ajunsi in cele mai putin plauzibile situatii, iar "Tara lui Fratzica" este spatiu de desfasurare pentru personajul Unguru Bulan care comenteaza cu puternic accent maramuresean videoclipuri de pe net. In interviul de mai jos am vorbit cu Ciprian Catunescu (Project Manager) si Szekely Szilard (Graphic Manager) despre lucrul pentru "Luzarii", un proiect care a adunat (luand in calcul toate episoadele) peste 4.500.000 de vizualizari pe YouTube.
Suntem exact ceea ce pare ca suntem. Timpul nostru este acaparat in totalitate de tot ce inseamna "Unguru' Bulan". In rest, suntem doi oameni obisnuiti, asezati la casa lor, cu neveste (unii), cu catel, cu rate la banci si facturi de platit.
In fiecare zi incercam sa mai punem o caramida cat de mica la proiectul nostru. Teoretic, avem foarte putin timp liber, pentru ca gasim zilnic cate ceva de facut pentru proiectul nostru.























