Leo Burnett, iLeo, Starcom si THE PRACTICE sunt agentiile care se vor ocupa de serviciile de strategie de brand, media, shopper marketing, comunicare online si relatii publice pentru compania Roche Diabetes Care Romania. Contul a fost castigat in urma unui pitch, arata un comunicat din partea THE Practice.
“Am ales directia prezentata de Leo Burnett, iLeo, Starcom si THE PRACTICE, deoarece au venit cu propuneri strategice si declinari creative, integrate intr-o platforma de comunicare 360°. In plus, ne doream unitate si eficienta, iar cele patru agentii au dovedit ca lucreaza ca o echipa si ca inteleg principiile comunicarii pentru domeniul nostru de activitate, un domeniu complex, cu rigori si provocari semnificative”, declara Andrei Foisor (Head of Diabetes Care, Roche Romania).
„Ne bucuram ca am castigat licitatia Roche Diabetes Care Romania si am adaugat in portofoliul grupului nostru un cont interesant si plin de provocari. Colaborarea nu este o intamplare, ci este rezultatul atentiei acordate categoriei Health & Pharma. In ultimele 6 luni, strategii nostri au petrecut mult timp in piata cu farmacisti, doctori si pacienti pentru a intelege particularitatile categoriei. Am inceput deja sa lucram pe cont gandind si implementand strategia de lansare a glucometrului Accu-Chek Performa Nano”, a spus Lorand Balint (Managing Director, Leo Burnett).























