In noul spot Pepsi, lumea fotbalului si a muzicii sarbatoresc impreuna "sportul rege". Noul imn al fotbalului este interpretat in cea mai recenta reclama Pepsi de catre Christina Aguilera. Aceasta a fost difuzata in avanpremiera la MTV Romanian Music Awards, pe data de 3 iunie. Noul spot Pepsi, cu Christina Aguilera in rol principal, va rula pe posturile TV, incepand cu data de 9 iunie.
Reclama incepe cu imaginea unui stadion de fotbal plin de oameni care asteapta inceperea unui meci important.
La un moment dat, o persoana misterioasa se indreapta catre microfonul asezat in centrul stadionului. In timp ce persoana se apropie de microfon, multimea de oameni se ridica in picioare, asteptand intonarea imnului national. Spre surprinderea tuturor, persoana misterioasa este Christina Aguilera, iar cantecul ei nu este tocmai un imn obisnuit...
In momentul in care Christina incepe sa cante, multimea ramane consternata, dar imediat toti incep sa cante alaturi de ea. Cantecul irezistibil interpretat de Christina este o noua varianta a cantecului German "Da Da Da" din 1982, care a facut furori si in reclama Pepsi de anul acesta "Pepsifest". In multimea prezenta pe stadion ii putem observa pe faimosii jucatori de fotbal Roberto Carlos, David Beckham si Thierry Henry care au venit sa urmareasca meciul si care sunt incantati de noul imn Pepsi, dar si de aparitia Christinei Aguilera.




















