Adica, un makerspace. Nod Makerspace. Florin Cobuz, managerul proiectului, spune ca la inceput a fost un grup de prieteni arhitecti, urbanisti si designeri.
Apoi, cei 700 de metri patrati de fosta cladire industriala, care isi cereau un sens. Dar, mai ales, dorinta de a face ceva special si destul de rar in Romania: un cluster al industriilor creative.
“Un atelier de lucru si de creatie de mari dimensiuni. Un loc de joaca, un loc pentru intalniri, un loc pentru experimente”, explica Florin.
Dincolo de menirea ambitioasa a acestui proiect, mai este un lucru important care ii da contur: toata echipa este formata din voluntari.
Cum a pornit Nod Makerspace, ce ofera acest atelier creativ si care au fost obstacolele in realizarea lui, in textul de mai jos:
Ideea lansarii unui makerspace vine din constienzarea nevoii pe care o au toti cei care vor sa puna mana sa faca ceva si nu au resursele potrivite, cum ar fi spatiu, scule, finantare, oameni cu care sa lucreze sau de la care sa invete.
Din punctul meu de vedere, nevoia a pornit de la grupul nostru extins de prieteni arhitecti, urbanisti, designeri cu care facem proiecte, dar si remarcand-o intr-un mediu mai deschis, prin campania Start Design-Up din 2014 organizata la atelier Mincu, in facultatea de arhitectura.























