Oana Marinescu (RESPECT): Mecanismele discursului urii funcționează la fel peste tot - îl dezumanizează pe cel care este luat țintă

Oana Marinescu (RESPECT): Mecanismele discursului urii funcționează la fel peste tot - îl dezumanizează pe cel care este luat țintă

Platforma RESPECT, al cărui manifest poate fi citit aici, are două obiective majore. Primul vizează stoparea referendumul inițiat de cei de la Coaliția pentru Familie (CpF), care își dorește, esențialmente, limitarea drepturilor unor cetățeni români. Cel de-al doilea este despre viitor, iar Oana Marinescu, inițiatoarea proiectului, ni-l expune pe scurt:

Vrem să derulăm proiecte care să ducă la dezvoltarea culturii civice și la un mai mare respect pentru drepturile omului în România.

Printre inițiatori se mai numără Pro Democrația, APADOR-CH, Asociația ActiveWatch, Asociația ACCEPT, Centrul de Resurse pentru Participare Publică și Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice.  Până în momentul de față, RESPECT are 68 de membri și 167 de susținători (organizații și cetățeni).

Desigur, reacțiile Coaliției pentru Familie au apărut imediat și au variat: de la ura din dotare și înjurături groase, până la luări de poziție tranșante, în care își fac griji, oficial, pentru democrație și suveranitatea națională. E ca și când politicienii din Parlament ar da un comunicat comun în care s-ar arăta exasperați de cât se fură în țara asta.

Poate adera oricine (printr-un simplu email aici), atât timp cât valorile comune rămân toleranța și respectarea drepturilor fiecărui cetățean.

 

Context

Platforma RESPECT este rezultatul revoltei unui număr de cetățeni și de organizații, în fața asaltului la adresa drepturilor și libertăților civile care se produce în România în ultima vreme.

Revolta ne-a dat impulsul să acționăm și să ne unim forțele, organizații ale societății civile și cetățeni, ca să apărăm democrația. Un referendum care este făcut pentru a limita drepturile și libertățile unei minorități este profund nedemocratic. El încetează să mai fie un instrument democratic și devine un instrument populist.

Atunci când un astfel de referendum este însoțit de o campanie agresivă, plină de ură și de dezinformare, precum și de o platformă ideologică ce susține limitarea drepturilor și a altor categorii – cum ar fi femeile – sau introducerea unor discriminări între «familia tradițională» și alte tipuri de familie, care există în mod real în societate, este evident că suntem în fața unui pericol real.

Pericolul nu îl reprezintă persoanele LGBT, ci tocmai promotorii acestui referendum: Coaliția pentru Familie, finanțatorii și susținătorii lor. În fața acestui pericol, primul pas a fost să vorbim între noi.

Eu îmi doream să încep să acționez de la sfârșitul anului trecut, dar nu am avut timp. Votul din Camera Deputaților pentru referendum m-a mobilizat din disperare. Atunci am început să mă întâlnesc cu experți și cu oameni din societatea civilă, iar în final ne-am așezat la aceeași masa mai mulți oameni, care am format ulterior Grupul de Inițiativă.

Discuțiile au fost foarte coerente și deschise. M-a impresionat și m-a bucurat să văd că împărtășim valori comune și avem o viziune pentru România bazată pe principiile democratice.

Elaborarea textului Manifestului Platformei Respect, care poate fi citit aici, a fost un exercițiu consultare democratică. A fost impresionant și foarte puternic să văd cum se așează principiile noastre în acel document, fără conflicte, fără discuții sterile, cu foartă multă bună-voință, cu dorința reală a tuturor de a contribui, din perspectiva expertizei proprii.

Tot la fel am decis și când anunțăm platforma, și cum ne organizăm și cum ne numim. Dorința tuturor este să facem ceva bun pentru România. Asta ne mână în luptă.

 

Nucleul inițial

Asociația Pro Democrația, APADOR-CH, Asociația ActiveWatch, Asociația ACCEPT, Centrul de Resurse pentru Participare Publică, Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice, Centrul FILIA, Centrul pentru Inovare Publică, Centrul pentru Jurnalism Independent, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC), Inițiativa România, Platforma Demos, precum și eu însămi.

Noi am redactat Manifestul, iar apoi l-am trimis altor organizații și persoane, pentru a le întreba dacă vor să se alăture cauzei. Astfel, în aproape două zile, fără să ieșim public, am reușit să adunăm 100 de semnături. Asociația Pro Democrația asigură secretariatul Platformei, iar FDSC centralizează strângerea semnăturilor.

 

Obiective

Platforma are două obiective majore. Unul pe termen scurt: să nu ajungem în situația de a avea un referendum pentru limitarea drepturilor unor cetățeni. Dacă este vorba de căsătorie, există o reglementare clară a Codului Civil, care spune că se pot căsători doar cuplurile heterosexuale.

Inițiativa CpF urmărește redefinirea familiei. Este un mod de a încerca impunerea unui standard al « familiei tradiționale », formate din femeie, bărbat și copil/copii, ca fiind deasupra celorlalte familii.

Sunt peste 800.000 de oameni care trăiesc în cupluri consensuale, deci sunt familii necăsătorite. Unii dintre ei au copii. Sunt peste 600.000 de familii monoparentale. Cu acești oameni ce facem? Le spunem că sunt cetățeni de rangul doi pentru că nu sunt în cupluri căsătorite, care să respecte definiția «familiei tradiționale» promovată de CpF?

Este normal ca în societatea noastră, în secolul XXI, să ajungem să punem presiune pe oameni, să îi judecăm, să îi discriminăm pentru că nu au familii fondate pe bază de căsătorie și cu copii?

Este normal să punem presiune pe cupluri să aibă copii, doar pentru că dogma spune așa? Nu, nu este normal. Normal este ca oamenii să aibă libertatea de a-și dezvolta relații sănătoase cu partenerii lor de cuplu. O relație sănătoasă este hrănită din interior, de amândoi partenerii, nu se impune prin decizia unei miliții dogmatice.

Pe termen lung, vrem să derulăm proiecte care să ducă la dezvoltarea culturii civice și la un mai mare respect pentru drepturile omului în România.

 

Ce presupune apartenența la platformă?

Nu avem personalitate juridică. Toate formalitățile legale sunt întreprinse de Asociația Pro Democrația, care ne reprezintă pe această parte. Doritorii sunt invitați să își exprime sprijinul față de platformă în două feluri, printr-un mesaj trimis la semneaza@platformarespect.ro.

Pot doar să fie «susținători», ceea ce presupune să accepte Manifestul și să îl semneze; sau pot să fie «membri», ceea ce înseamnă că, pe lângă asumarea Manifestului, se și implică cu activități concrete. 

Obligațiile sunt de onoare: respectăm principiile din Manifest, respectăm drepturile si libertățile fundamentale, nu promovăm un discurs al urii, ci încurajăm dezbaterea și, dacă am spus că avem o contribuție, ne ținem de cuvânt.

Deși susținătorii CpF au scornit imediat că și noi am fi finanțați de Soros, realitatea este că ne susținem din propria noastră energie, din voluntariat, din resurse interne. Avem prieteni care ne fac servicii gratis, sau pe onorarii foarte mici, găsim soluții creative, pentru că nu avem buget. Dar desigur că suntem în căutare de sponsori și de finanțare, pentru că avem planuri pe termen lung.

 

De ce resurse e nevoie?

Avem nevoie de oameni care să lucreze, inclusiv în țară, avem nevoie de fonduri, avem nevoie de deschidere și de curaj din partea clasei politice. Iar dacă clasa politică nu are deschidere și curaj, atunci avem nevoie ca oamenii să ia atitudine și să-și apere drepturile și libertățile.

Acum ținta oficială sunt persoanele LGBT, mâine vor identifica un alt țap ispășitor. Pur și simplu trebuie să ne apărăm societatea de mecanismele urii. Să vă spun că în Rwanda au murit 1,2 milioane de persoane într-un război civil care a pornit printr-o propagandă a urii?

Poate îmi veți spune că «noi nu suntem Rwanda». Eu v-aș răspunde că mecanismele discursului urii funcționează la fel: îl dezumanizează pe cel care este luat țintă. Odată dezumanizarea făcută, mecanismul psihologic declanșat este că, fiind mai puțin decât un om, poate fi lovit, jignit, umilit, izolat, tratat ca inferior și, de ce nu, omorât.

Așa a făcut și nazismul și așa a făcut și comunismul. La fel a fost și cu campaniile negative din Italia, împotriva românilor, sau din Marea Britanie și SUA, împotriva străinilor. Când discursul urii crește, crește și violența din societate.

Iar dacă vă uitați pe Pagina de Facebook a RESPECT, veți avea un adevărat tablou al urii la comentarii. Ura nu se revarsă de la susținătorii noștri, ci de la susținătorii CpF.

 

Stoparea referendumului. Cum?

Deocamdată, din punct de vedere legal, decizia este în Senat. Aici trebuie să se discute în comisii și apoi în plen. Noi ne vom face treaba de societate civilă și vom vorbi în continuare cu senatorii pentru a le explica urmările unui vot pozitiv în actuala formulă. Așa ar fi cel mai simplu și mai clar: Senatul să nu valideze acest demers. Nu suntem visători însă, nu avem așteptări mari, dar nici nu ne dăm bătuți.

Cât despre ce poate face fiecare: în primul rând, ar fi bine să se informeze. Propaganda CpF este foarte atractivă. Prezintă niște imagini idilice cu familii fericite și promite o stare de bine generală, care rezultă din rezolvarea problemei pe care ei o prezintă ca fiind principala sursă de rău în România: îndepărtarea pericolului ridicat de persoanele LGBT la adresa căsătoriei și, implicit, a familiei tradiționale.

Este un narativ clasic pentru o proapagandă bazată pe ură: avem promisiunea unei lumi ideale, conforme valorilor tradiționale (care nu sunt chiar așa de reale și de necontestat), și avem pericolul, grupul social negativ, care este stigmatizat.

Acum este in principal LGBT, iar in secundar sunt celelalte categorii care nu corespund dogmei lor, precum familiile monoparentale (pe care le-au și numit «menaj monoparental» sau «familii incomplete», ca să arate faptul că sunt sub standard), cuplurile consensuale.

Dar dacă citesc cu atenție site-urile,  publicațiile și luările lor de poziție, ororile se văd cu ochiul liber: femeia trebuie să renunțe la carieră și să stea acasă, ca să crească copiii; egalitatea între femei și bărbat nu există; avortul trebuie interzis; educația sexuală trebuie interzisă; planificarea familială și contraceptivele – la fel; libertatea de opinie și de gândire, câtă vreme te opui CpF – este pusă în discuție.

În al doilea rând, trebuie să ia și ei atitudine. De la un simplu «share» al manifestului nostru, până la scrierea de mesaje senatorilor prin care să le spună să apere democrația care le-a permis să devină membri ai Parlamentului. Dacă va fi totuși referendum, vom reveni atunci cu ce avem de făcut.

În al treilea rând, dacă sunt de acord să facă donații, atunci pot să ne scrie pe semneaza@platformarespect.ro. Avem un cont în care putem primi donații. Putem primi și sponsorizări, pe bază de contract, semnat de Pro Democrația. Sau dacă pot să ne ajute cu servicii, să ne scrie la aceeași adresă.

 

Feedback-ul primit

Am avut reacții foarte frumoase din partea unor oameni fericiți că cineva asumă coalizarea celor revoltați de tropăitul nedemocratic al CpF, cu sprijinul bisericilor, al unor finanțatori dubioși din străinătate, precum și al clasei politice.

A fost emoționant. Primim efectiv sprijin concret de la oameni pe care nu îi cunoaștem, pentru că rezonăm pe parte de valori. Reacțiile negative nu ne-au surprins. Ne așteptam. Cel mai urât este să vedem nivelul de ură și de dezinformare practicat de CpF și de susținătorii săi.

Este o promisiune pentru ce va urma dacă trece Referendumul: ura va fi instituționalizată și legitimată. Nazismul și comunismul ne arată unde duce instituționalizarea urii. Să vă spun eu faptul că principala organizație din CpF, Asociația Pro Vita, este condusă de un domn care a fost lider al partidului extremist Noua Dreaptă?

Citiți vă rog ce teorii despre ceea ce ei numesc «dreptul natural» au și apoi gândiți-vă dacă chiar vreți să trăiți într-o societate în care «normalitatea» este definită de astfel de oameni.

 

Semnatari

Până la data de 20 iunie, situația era: 13 inițiatori; 68 de membri; 167 de susținători - organizații și cetățeni. Noi nu ne concetrăm pe numere,  ci pe valori.

Lista este deschisă: oricine poate să adere la principiile noastre, trimițându-ne un email la «semnează@platformarespect.ro». Pe noi ne interesează ca oamenii să cunoască faptul că noi suntem activi și să se implice.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Subiecte

Sectiune



Related