3000 de rățuște se întrec pe Dâmbovița pentru copiii de la Școala pentru Surzi Nr. 1 din București

3000 de rățuște se întrec pe Dâmbovița pentru copiii de la Școala pentru Surzi Nr. 1 din București

Cluburile Rotaract din București organizează sâmbătă, 23 septembrie 2017, începând cu ora 13.00, cel mai original eveniment caritabil al anului: CURSA DE RĂȚUȘTE ROTARACT, urmând ca 3000 de rățuște să fie lansate pe râul Dâmbovița. Evenimentul are scopul de a le oferi o viață normală copiilor cu afecțiuni ale aparatului auditiv.

La fiecare 1.000 de copii, unul dintre ei se naște cu hipoacuzie severă sau profundă, conform statisticilor publicate de Organizația Mondială a Sănătății. Hipoacuzia netratată conduce la incapacitatea copilului de a dezvolta limbajul verbal: pentru că nu aude sunetele din jurul său, el nu va putea nici să vorbească. Mai mult decât atât, hipoacuzia are consecințe grave și asupra vieții emoționale a copilului. Micuțul nu știe cum sună vocea părinților săi și nu se poate bucura de muzică sau sunetele frumoase ale naturii. La nivel social, copilul devine timid și retras, neputând să își exprime trăirile și sentimentele în mod firesc, fiind astfel captiv într-o lume a tăcerii.

Pentru mulți dintre copiii născuți cu hipoacuzie, șansele de recuperare sunt foarte mari, însă condiționate de un element esențial: purtarea unor proteze auditive. Chiar și un copil cu surditate severă poate învăța să vorbească dacă beneficiază de un apărat auditiv potrivit nevoilor sale și se află într-un mediu favorabil recuperării.

Toți cei care vor să schimbe vieți și să contribuie la împlinirea unui vis, se pot înscrie în cursă, achiziționând rățuște, până pe 22 septembrie 2017.

Evenimentul este sponsorizat de: Deutsche Bank, Genpact, PetExpo, Romdeca, VTM, alături de partenerii: Profm, Itsy Bitsy FM, Creative Business Management, Audiosofia, Mega Mall București, Sloop, GreenEye Music. Este susținut de artiști cunoscuți, care s-au alăturat cauzei noastre: Smiley, What’s Up, Adda, Ioana Ignat, Miră, Xonia, Rucsy (Blaxy Girls) și Andra Gogan!

Agenţia Creative Business Management derulează şi în acest an campania de comunicare, sprijinind demersul caritabil al evenimentului.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related