Curiozitate, perseverență, tenacitate, caracter sau entuziasm? Lista de calități care pot fi atribuite unei femei este lungă, de aceea, de ziua femeii, agenția Cursuri Creative a apelat la un copywriter de meserie pentru a răspunde la întrebarea ”De ce sunt femeile speciale?”. Răspunsul lui Cătălin Ionașcu, trainerul cursului de copywriting, este și declarația agenției pentru ele, toate femeile care aleg să învețe, în fiecare zi, ceva nou.
„Femeile sunt speciale pentru că, fără ele, omenirea nu ar exista. Sunt speciale pentru că pot face atât de multe lucruri simultan, de la a învăța, a lucra, a educa, a se adapta, a iubi și a ierta. Se perfecționează constant, au o gândire flexibilă și, pe lângă toate acestea, sunt mult mai critice cu ele însele decât bărbații.
Se pregătesc temeinic pentru a face orice lucru foarte bine și, dacă nu reușesc ceea ce își propun, reiau pregătirea de la capăt. Sunt puternice și sensibile în același timp. Multe dintre femei și-au dorit mereu să atingă cea mai bună versiune a lor pe parcursul vieții și au investit în propria persoană mai mult decât majoritatea bărbaților. Așadar, de ce să spunem despre femei că sunt speciale, când ele sunt mai mult de atât?”, a spus Cătălin Ionașcu.
Pasionatele de scris îl pot întâlni pe Cătălin Ionașcu atât la cursul de Inițiere în Copywriting și Content Writing, cât și la Workshopul intensiv de Copywriting.
“Anul acesta agenția și-a dorit să facă o declarație publică și un gest de apreciere pentru toate femeile care vor să se perfecționeze continuu și să ajungă la cea mai bună versiune a lor”, a declarat Bianca Preda, business manager în cadrul agenției.
Cătălin este fondatorul Romanian Copywriter și susține taininguri pentru agenția Cursuri Creative de peste 3 ani. Trainingul său a devenit unul de referință pentru piața din România, având în prezent peste 40 de ediții susținute pentru aproximativ 400 de cursanți. Participantele își vor putea exersa talentul la scris pentru o viitoare carieră în domeniu și vor învăța cum să creeze propria strategie de content marketing, să creeze conținut atractiv website-uri, bloguri sau rețelele de socializare. Următoarea sesiune este programată pentru perioada 16 -17 martie.