Curatorul Pavilionului României de la Bienala de la Veneția 2019 vine la Timișoara

Curatorul Pavilionului României de la Bienala de la Veneția 2019 vine la Timișoara

Curatorul Pavilionului României de la Bienala de la Veneția 2019 - Cristian Nae - vine la Timișoara să vorbească despre relația dintre SPAȚIUL PUBLIC și ARTĂ, în timp ce Bogdan Ghiu așteaptă publicul interesat să dezbată despre “arta în trecutul oraș al viitorului”.

La Timișoara începe proiectul de arte vizuale WE TRANSFER: Art and Politics in Appropriate Hands, iar pe lângă o expoziție de grup ce va putea fi vizitată începând cu 11 octombrie la Casa Artelor, organizatorii au pregătit o serie de 12 dezbateri cu artiști și invitați din lumea artei, care chestionează relația dintre SPAȚIUL PUBLIC și ARTĂ.

Primii invitați să răspundă la întrebarea Cât de public este spațiul artei în spațiul public? sunt Cristian Nae - Curatorul Pavilionului României de la Bienala de la Veneția 2019 și Bogdan Ghiu - poet, eseist, traducător, jurnalist.

Așadar, miercuri, 9 octombrie, de la ora 19.30, la Casa Artelor din Timișoara, Cristian Nae propune o discuție despre tirania artei și despre modele de transfer artistic spre și dinspre domeniul public.

“Cred că arta publică nu e neapărat artă care trebuie găsită pe străzi, dar artă care construiește modalități de participare în discuțiile cu publicul țintă, transformând privatul în public și invers.”, spune Cristian Nae, curatorul Pavilionului României de la Bienala de la Veneția 2019.

 

Seara de joi, îi este dedicată lui Bogdan Ghiu, care de la ora 18.00, tot la Casa Artelor, ne va explica de ce arta nu este în spațiul public, ci „arta este spațiu public”.

“Nu putem vorbi despre „spațiul public” și despre „arta în spațiu public” dacă nu vom fi puțin atenți la mutațiile actuale ale orașului, în care se presupune că ar trebui să aibă loc și curs spațiul public și arta din el.  Arta este acum la fel ca orașul, în „omologie structurală” cu el. Peste tot – și tot mai nicăieri.”, Bogdan Ghiu

Vineri, 11 octombrie 2019, de la ora 19:00, la Casa Artelor va avea loc vernisajul expoziției de grup în care artiștii invitați au creat lucrări noi ce exprimă realitatea orașului Timișoara, în urma unor cercetări a spațiilor și instituțiilor publice din oraș.

WE TRANSFER: Art and Politics in Appropriate Hands este un proiect situat la intersecția dintre arta vizuală și evenimentele politice și sociale din ziua de azi, organizat de Asociația Culturală Contrasens, în parteneriat cu Asociația Simultan.

Intrarea la toate evenimentele din proiect este gratuită.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related