ASER a dat start campaniei ,,10 pentru Sesiune’’, prin intermediul căreia îți oferă doza de motivaţie de care ai nevoie pentru o sesiune de succes. În perioada 1 iunie - 21 iunie, organizatia va fi alături de tine în caruselul examenelor pentru a sărbători împreună 10 ani de #10pentruSesiune.
În această ediție aniversară, ASER te provoacă să intri în lumea distracţiei pentru a găsi toate surprizele de neratat pe care ți le-a pregătit. Îndrăznește să te dai o tură în roller coaster-ul rimelor și al stickerelor super amuzante, iar adrenalina te va face să te detaşezi pentru puțin timp de grija examenelor. Sesiunea devine precum un parc de distracții în care atracţiile principale sunt surprizele şi postările catchy, pline de culoare.
Experiențele de neuitat au loc chiar și în sesiune! ASER ți-a pregătit, alături de British American Tobacco, Molson Coors, Virgin Radio şi The Dem Clothes, concursuri ce îţi vor oferi kit-ul perfect pentru o vară in care cele mai îndrăznețe idei și dorințe pot prinde contur.
Tu cum faci din sesiune un parc de distracții?
Asociația Studenților Economiști din România este un ONG care dezvoltă personal și profesional studenți din SNSPA, ASE și UB. Sunt cunoscuți drept tinerii care au adus și aduc, în continuare, impact în mediul economic românesc.