![[Povesti de fotografi] Florin Gîlcanu, vânătorul de furtuni: A fost dragoste la primul fulger](https://media.iqads.ro/2020/08/fotojet-17-cover-850.jpg?v=202008180641)
Nimic nu spune mai bine – acum e timpul sa fotografiem – decat o furtuna pe timp de noapte. Trecut sau nu de miezul noptii, Florin Gîlcanu isi pune aparatul si obiectivele in rucsacul special compartimentat, se imbraca in graba si iese la vanatoare de fulgere. Sau trasnete. Explica el mai tarziu, care e diferenta.
”Uneori m-am apropiat prea mult de o furtuna, chiar undeva pe camp, si simteam riscul, pentru ca trepiedul e din metal; dar instinctul de conservare castiga si ma intorceam in masina ca sa actionez aparatul de la distanta.”
Florin crede ca o fotografie trebuie sa aiba substanta, dar ca nu trebuie sa pretinda ceva in mod special de la cel care o priveste. E suficient ca fotograful sa simta ceva autentic in momentul in care declanseaza, iar emotiile se vor transmite de la sine, fara ca el sa faca eforturi pentru a arata audientei, intr-un fel sau altul, ca a simtit un fior.
Povestim, in continuare, despre cum a inceput relatia lui cu fotografia, despre cum decurge procesul de editare si despre fotografiile preferate.
Totul a inceput mai serios in facultate, in cadrul unui proiect european, unde am avut ocazia sa invat despre imagini si editarea lor. Pasiunea insa, am descoperit-o, fara sa-mi dau seama, de mic, cand am observat ca imi place sa consum rolele de film din aparatul de fotografiat al mamei. Aparatul nu era cine stie ce, dar ori de cate ori mergeam intr-o excursie sau pe la bunici, imi ocupam in mare parte timpul cu el. Fotografiam doar persoane. Nici nu ma gandeam pe atunci ca asta ar fi ceva din ce as putea sa castig bani, dar imi amintesc entuziasmul pe care il aveam de fiecare data cand declansam.
