Cu totii ne confruntam traumele in felul nostru. Unii dintre noi le ingropam adanc, altii le strigam cu voce tare. Olga Lucovnicova, regizoarea din Moldova care tocmai a castigat Ursul de Aur pentru scurtmetraj la Berlin, a decis să mearga pe o alta cale: si-a luat trauma, si-a infruntat-o si a transformat-o in arta. A mers pe linia fina dintre cine este si ce ar putea spune arta ei despre ea cu o sensibilitate abila si a creat un film intim, personal, dar relevant, in acelasi timp, pentru toti cei care au trecut printr-o trauma, pe parcursul vietii.
Nanu Tudor este primul meu film personal. Inainte de asta, faceam filme despre alti oameni, dar voiam sa ajung la profunzime, sa ating cele mai vulnerabile parti ale personalitatilor lor. Sa le descopar trecutul si momentele care au fost cruciale in viata, spune Olga
Am vorbit cu ea la o zi dupa ce a primit premiul si am descoperit o regizoare plina de modestie, dar increzatoare, constienta ca instrumentele cu care a fost inzestrata i-au dat o forta neprevazuta.
Sunt regizor, din Moldova. Am 29 de ani. Am terminat studiile in 2020, dupa sase ani la Academia de Muzica, Film si Arte Plastice din Chisinau, intre 2011 si 2016, unde am studiat regie de imagine. In timpul studiilor, am facut voluntariat in Letonia, intr-un program european de un an. Acolo am lucrat intr-un ONG, faceam scurtmetraje si organizam expozitii si dezbateri de film. Apoi, am fost acceptata pentru studiu in programul Doc-Nomads - un program de master pe regia filmului documentar, care iti ofera experienta studiului in paralel in trei tari diferite, in Ungaria, Portu-galia si Belgia - intre 2018 si 2020. De curand, am primit premiul pentru cel mai bun film studentesc de la Fondul Audiovizual Flamand si, pentru urmatorii ani, sunt legata de Belgia, unde trebuie sa incep sa lucrez la scenariul primului meu lungmetraj.
