Nóra Ugron: Lumea mă înfurie și mă uimește în același timp. Dar puterea de reziliență și rezistență a oamenilor, a animalelor și a naturii îmi dă și speranță

Nóra Ugron: Lumea mă înfurie și mă uimește în același timp. Dar puterea de reziliență și rezistență a oamenilor, a animalelor și a naturii îmi dă și speranță

Nóra Ugron este poetă, anarhistă queer-feministă, membră a mai multor colective de stânga radicală din România și transnațional, coordonatoare de rețea la Rețeaua Mediilor de Stânga din Europa de Est și editoare la LeftEast. În prezent, face un doctorat în studii de gen la Universitatea din Turku, Finlanda. 

Volumul său de debut în poezie, Orlando Postuman, a fost publicat la Fractalia în 2022 și se găsește gratis în format digital pe pagina editurii. În 2024, Orlando Postuman a fost publicat ca audiobook la Magga Books și Audiotribe.ro. Două poezii din carte au fost, de asemenea, transformate în muzică de duo-ul muzical queer #FLUID. 

În cadrul rezidenței Șona AIR, Nóra Ugron își va finaliza volumul de poezie Uimirea-frică a pământului, un proiect literar hibrid care îmbină poezia cu fragmente eseistice și proză lirică, care va fi publicat de Magga Books.

Șona AIR este un program de rezidență artistică organizat de Fundația Ștefan Câlția, care susține artiști români și internaționali din diverse domenii, de la arte vizuale și literatură la film, arhitectură și cercetare artistică. Rezidența are loc în satul Șona (jud. Brașov), într-o casă restaurată de fundație și încurajează proiectele experimentale, colaborarea interdisciplinară și dialogul cu mediul rural.

Povestim cu Nóra Ugron în rândurile de mai jos despre poezie, natură, scris, emoție și viață. 

 

Îdeea volumului „Uimirea-frică a pământului”

Ideea volumului Uimirea-frică a pământului (în curs de apariție la Magga Books) a fost atât o revelație cât și un proces lent. După primul meu volum de poezie, Orlando Postuman (2022, frACTalia, accesibil online ca pdf), o perioadă nu am scris mult, apoi încet-încet am scris câteva texte despre care am observat că se leagă. Când am realizat că aș putea construi un volum nou bazat pe acele câteva texte noi, mi-a venit ideea conceptului și titlul. Putem să zicem că această fază era o revelație, cum s-a întâmplat înainte de altfel și în cazul lui Orlando Postuman. În rest am construit lent părțile volumului, există un text, de exemplu, pe care scriu deja de trei ani.

 

Procesul de creație și editare

După ce scriu o primă variantă a textelor, urmează un proces mai lung de editare. Uneori poemele le scriu într-un caiet și când le copiez în calculator, de fapt le și dezvolt și de multe ori ajunge să aibă o lungime dublă documentul de pe laptop față de textul din caiet. Dacă scriu eseu sau proză lirică, aproape întotdeauna lucrez direct pe calculator, nu aș puteau să scriu proză cu mâna. Nu știu să scriu atât de repede, cât de repede îmi vin gândurile… În orice caz, la Uimirea-frică a pământului lucrez din iulie 2024 ca volum, dar cum am spus mai devreme, la unele texte scriu deja din 2023.

 

Poezie, eseu, proză lirică. Relația dintre structură & fluiditate 

Nu cred că fluiditatea și structura clară se autoexclud. Atât volumul de debut cât și volumul doi au o structură foarte mult gândită, cu capitole împărțite tematic și structural. În același timp, pentru mine este important să curgă bine textul, scrisul să aibă un ritm al gândurilor și formelor, să ajungem de la o temă la alta uneori mai lent, uneori mai abrupt, ca un fluviu în diferite anotimpuri.

 

Scrisul „împreună-cu” 

Încerc să dezvolt un scris ”împreună-cu” alte ființe, nu doar un scris despre alte ființe. În acest proces încerc să am un dialog, desigur imaginar, dar totuși ceva similar cu o conversație, cu ființele cu care scriu. Ideea asta mi-a venit din procesul de „gândire-împreună-cu” (thinking-with) în filosofia Donnei Haraway, dar și din felul în care scrie cu mamifere marine și strămoașe autoarea Alexis Pauline Gumbs în cartea Undrowned (2020). Cum scriu în introducere în Orlando Postuman, Gumbs a zis într-o lectură că pentru ea scrisul este dorința de a fi în comuniune. Iar influențată de ea, așa este și pentru mine.

 

Emoția tradusă în scris

Scrisul meu este foarte intim, vorbesc mult despre relaționări între diferite ființe, umane și nonumane, dar și despre relații romantice, iubire și heartbreak. Prin scris gestionez foarte multe sentimente puternice care în continuare mă emoționează și se întâmplă des că plâng la propriile mele texte deja scrise.

 

Primul lucru care te-a surprins la Șona

În copilărie am stat mult la bunicile mele de la țară, iar în 2018-2019 am locuit într-un sat din Finlanda, respectiv și în pădure într-un parc național, așa că mi-a fost dor să revin la o viață mai liniștită o scurtă perioadă. Chiar dacă sunt familiară cu viața la sat, mă lovește mereu cât de încet pot să curgă zilele aici uneori, mai ales zilele când nu sunt și alți oameni în jur. Este un exercițiu bun de reflecție.

Iar ce m-a surprins pe bune la Șona, este ceva simplu, dar ceva magic. Lângă Casa Albastră unde am petrecut zilele de rezidență, pe stâlp este un cuib de barză, iar la final de martie au și revenit berzele acolo. Din geamul meu lângă masa de birou văd direct viața lor, cum își construiesc cuibul, cum fac ordine în cuib, cum se alintă și se iubesc, cum se odihnesc, cum vorbesc. Cuibul este foarte aproape de geam, la maxim 2 metri. Nu am văzut niciodată berze de așa de aproape!

 

Cum influențează satul textul tău

În textele mele scriu și despre teme ecologice și despre animale nonumane. Uimirea-frică a pământului era în faza de finalizare când am ajuns la Șona, însă încă lipseau câteva texte, câteva teme din el, pe care voiam foarte mult să dezvolt, dar nu am găsit timpul sau modalitatea înainte. La Șona în final chiar am reușit să dezvolt toate aceste teme și texte, de exemplu am terminat un poem despre dispariția zăpezii din lume, întristat și de realitatea cruntă că și din Șona au cam dispărut iernile înzăpezite. Am scris și un text cu diferite specii de păsări, pentru care eram pregătită și am adus un atlas de păsări, însă m-a ajutat faptul că eram înconjurată de cântec de pasăre mult mai mult decât în oraș.

 

Ce ai lua cu tine din Șona

Ce aș lua cu mine din Șona, ar fi imaginea cuibului de berze, și ritmul calmant ar treburilor lor zilnice.

 

Ce le-ai spune altor artiști care ar vrea să aplice la Șona AIR

Înainte să ajung la Șona am auzit sau citit într-un interviu cu o fostă artistă în rezidență că a crezut că va avea mult mai mult timp la dispoziție în Șona decât în oraș, dar nu s-a întâmplat așa. Eu eram convinsă că nu o să fie la fel și în cazul meu. Chiar dacă unele zile timpul trecea mai lent, asta nu a însemnat că am lucrat mult mai mult decât sunt capabilă să lucrez la oraș. Însă m-am putut concentra mai bine, am avut mai mult timp să-mi revizuiesc gândurile și ideile, să fac sigur că leg fiecare firicel dezlegat din volum.

 

Despre lume, activism și viitor

Lumea mă înfurie și mă uimește în același timp. Mă înfurie capitalismul care jefuiește oamenii, animalele și natura, care ne-a adus în plină criză climatică și care dă și un teren fertil pentru fascism și alte tipuri de ură și opresiune. Mă înfurie rasismul, fără care capitalismul de fapt nu ar putea exista, pentru că prin procesele de rasializare capitalismul divizează oamenii în vieți bune de protejat și vieți bune de aruncat. Mă înfurie și colonialismul, pentru că capitalismul rasial a ajuns unde a ajuns prin procese de colonizare și putere colonială globală. Mă înfurie și speciismul, adică ideea că specia umană stă deasupra tuturor speciilor pe lume, pentru că similar cu rasismul, creează o masă de vieți bune de sacrificat. Dar puterea de reziliență și rezistență a oamenilor, a animalelor nonumane și a naturii îmi dă și speranță. E greu de menținut speranța, dar nu cred că se poate trăi fără.

În ultima perioadă în mod special mă preocupă genocidul palestinienilor comis de Israel și am încercat să nu-mi dau acordul la atrocitățile pe care le putem vedea live pe social media. Prin tăcere se creează consens pentru genocid, iar eu consider că e responsabilitatea fiecărui om să folosească de canalele de comunicare accesibile pentru fiecare să protesteze. Așa că eu am ales să scriu despre genocid, să scriu în solidaritate cu Palestina, și va avea și volumul nou un capitol dedicat acestei lupte. De asemenea, cu tovarășa mea Raluca Panait am lucrat și la o antologie de texte și ilustrații în solidaritate cu Palestina, care va apare tot anul 2025 la frACTalia cu titlul Urlete pentru eliberare. Texte și ilustrații în solidaritate cu Palestina. Iar mai înainte, la final de 2023, cu Blocul Roz, Cenaclul X și Comunitatea Vegană Queer, am editat Queerș pentru Palestina. Luări de poziții, eseuri și poeme apărută la Pagini Libere. Pe lângă scris, am dedicat timp și energie și acțiunilor mai concrete de întrajutorare și protest cum face foarte multă lume din cercurile queer-feministe din jurul meu.

 

Literatura queer și postumanistă în România

Pe mine mă bucură să mă aflu în jurul unei scene literare queer radicale și foarte active din România, cum ar fi Cenaclul X sau platformele Cutra, Literatura și feminism, Lumi posibile, Huliganx, sau să numesc câteva autorx concretx care mă inspiră zilnic în munca mea de poetx și activistx, Maria Martelli, Paula Dunker, alexandru adam sau madam sandu, Ceza Bularca, corin, Sașa Zare, Andy Andreea, Ada Eliane, Cristina Mitroi, Veda Popovici, Carolina Vozian, Raluca Panait, Marius Dominic Barbu, Gabriela Oprea, Tudor Pop, vic horațiu troșan, Flavius Sindie sau flavexine, oana ungureanu - și am numit doar câteva persoane, dar există zeci de nume.

 

Cu ce ai vrea să rămână cititorii din cartea ta

Dacă cineva citește pe Orlando Postuman sau va citi pe Uimirea-frică a pământului când apare, aș dori să rămână cu un sentiment cald de aparținere, să se simte că nu suntem singurx în lumea asta crudă, dar și miraculoasă, cu o dorință și speranță de a lupta împreună pentru viitoare mai bune pentru toată lumea.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Campanii

Sectiune



Branded


Related